Moldova

Alexandru Tănase: Eu cred ca noi putem şi vom face mai multe concesii

PLDM a fost acuzat de partenerii de dialog şi criticat pentru maniera în care sunt purtate negocierile. Ce totuşi credeţi că i-a deranjat cel mai mult pe liderii liberali şi democraţi şi cum s-a ajuns la acest schimb de replici tăios public în plin proces de tratative?

Eu cred că este bine ca negocierile să fie purtate într-un climat mai calm şi mai tolerant. Indiferent de poziţiile pe care le avem este important ca atunci când negociem să ţinem cont de finalitatea procesului. Din punctul nostru de vedere orice replici, orice acuzaţii, orice nemulţumiri care apar la etapa aceasta pot periclita şi submina credibilitatea pe interior a viitoarei coaliţii. Ce i-a deranjat? E greu de spus care este motivul deranjului. Până acum noi nu am putut desprinde o pretenţie bine conturată. Cred că este vorba şi despre rezultatul obţinut la alegeri, rezultat neaşteptat pentru unii colegi şi care a dat un avantaj PLDM în negocieri.

Ce ar fi dispus PLDM să cedeze şi ce nu poate constitui obiect de târg în negocierile cu PL şi PDM?

Eu cred că noi putem şi vom face mai multe concesii. Nu vom face însă concesii atunci când este vorba de chestiuni principiale cum ar fi viitorul european al Republicii Moldova, o serie de reforme importante pe domeniul justiţiei şi cel social. În ceea ce priveşte funcţiile şi partajările suntem foarte flexibili şi deschişi să negociem orice formulă va veni din partea colegilor noştri.

Luaţi în calcul eşecul negocierilor? Ce veţi întreprinde în acest caz?

Noi pornim de la premiza că vom avea succes în negocieri. Dacă credeam că negocierile vor eşua nici nu avea rost acest exerciţiu. Ideea că se va reuşi constituirea unei alianţe democrate ne face să fim destul de flexibili şi să venim cu idei şi proiecte care ar permite şi colegilor noştri din viitoarea alianţă să-şi realizeze angajamentele asumate faţă de alegatori.

Ce se întâmplă dacă ajungem la prima şedinţă a Parlamentului fără vreo alianţă de guvernământ constituită?

Eu vreau să cred că acest lucru nu se va întâmpla. Prima şedinţă ar trebui să aibă loc în mod normal pe 28 decembrie. Chiar dacă nu se va reuşi pe această dată nu este nici o problemă deoarece legea nu prevede sancţiuni pentru nerespectarea acestui termen. Sperăm totuşi ca până atunci se va reuşi finalizarea procesului de negocieri în termeni foarte comprimaţi astfel încât să ne întrunim în prima şedinţă, să purcedem la alegerea preşedintelui Parlamentului şi să ne mişcăm înainte.

PDM şi PCRM au optat pentru modificarea Constituţiei în vederea facilitării alegerii preşedintelui. De asemenea, comuniştii au declarat că ar accepta să voteze un candidat non-politic înaintat de o eventuală coaliţie PDM, PLDM, PL la funcţia de şef de stat. Care este poziţia liberal –democraţilor şi aţi susţine un candidat din afara parlamentului, înaintat de comunişti la funcţia de preşedinte?

Modificarea Constituţiei este o problemă mult prea complicată ca să o abordăm pornind de la conjunctura pe care o avem noi. Modificarea art.78 în Parlament în sensul în care se propune ar însemna că noi am avea cu totul alt mecanism de formare a viitoarei puteri şi cred eu că până la capăt nimeni nu a examinat care sunt riscurile şi potenţialele scenarii care ar putea să apară nu acum ci în viitor.

Vreau să vă spun că dacă am fi avut în Constituţie prevederile care permit alegerea şefului statului cu 51 de mandate eu cred că comuniştii şi astăzi erau la putere. Atât timp cât avem un partid mare dominant mie mi se pare o idee care trebuie bine gândită şi aceasta o zic nu ca om de partid ci ca o persoană cu studii juridice. Art. 78 crează un anumit blocaj, dar în acelaşi timp oferă şi o garanţie ca toate forţele politice să mai discute, să negocieze şi să nu se ajungă la situaţia când cineva care are cu un vot – două mai mult să se impuna. Din alt punct de vedere PLDM mereu a optat pentru alegerea directă a preşedintelui ţării, de aceea noi nu putem acum, fără a consulta membrii de partid, să venim cu o poziţie de susţinere sau nu a acestei idei.

În ceea ce priveşte o candidatură neutră, orice soluţie este bună când ne confruntăm cu o situaţie de criză. Dar şi aici apar o serie de întrebări pe care trebuie să le discutăm: care este responsabilitatea unui preşedinte neutru, ce competenţe va avea, etc. Deocamdată, noi credem că se vor găsi voturile necesare pentru a vota preşedintele ţării în Parlament.

În calitate de jurist aţi putea să ne spuneţi cine urmează să preia interimatul funcţiei de preşedinte după validarea mandatelor deputaţilor şi până la alegerea unui preşedinte de Parlament?

Această funcţie va fi deţinută şi în continuare de catre dl Ghimpu. După validarea mandatelor rămâne în calitate de preşedinte interimar dl Ghimpu după care când se alege preşedintele Parlamentului se va merge la Curtea Constituţionala ca să se constate circumstanţele care justifică interimatul şi Curtea decide cine va fi viitorul preşedinte interimar pornind de la poziţia cine deţine funcţia de preşedinte al Parlamentului.

Decizia premierului Filat de retragere a unei cărţi din librării a fost diferit comentată. Care este poziţia dvs, în calitate de cetăţean, în această problemă?

Comentarile într-adevăr erau diferite. Eu cel puţin am înţeles altfel mesajul premierului. Nu neapărat ca un act de cenzură, ci ca pe o instrucţiune dată ministerelor pentru ca acestea să vadă exact ce este cu cartea respectivă şi dacă ea într-adevăr corespunde standardelor care există la noi şi poate fi pusă în comercializare. Eu cred că s-a făcut prea mult tam-tam pe această temă.

Poziţia mea ca cetăţean şi ca parinte nu este una tocmai univocă. Desigur este important ca generaţia tânără să fie instruită asupra acestor aspecte deoarece ele fac parte din viaţa noastră şi este bine ca ei să afle despre aceasta într-o manieră sistemică de la parinţii lor având un material didactic. Totuşi, nu sunt în măsură să mă pronunţ dacă conţinutul acestei cărţi şi anume modul de redare a informaţiei este chiar cel mai potrivit instrumentar pentru instruirea copiilor.

Sursa: AllMoldova

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *