Timpul.md

Actualitate 16 Septembrie 2021 | 07:36

Alexandru Tănase: Proiectul de modificare a Constituției este unul binevenit și trebuit sprijinit și de opoziție

Mai multe comisii parlamentare au avizat proiectul de lege pentru modificarea Constituției Republicii Moldova, care vizează în principal consolidarea independenței sistemului judecătoresc. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, prin intermediul paginii sale oficiale de Facebook.

 Proiectul de lege pentru modificarea Constituţiei prevede că toţi judecătorii vor fi numiţi în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă, iar reprezentanţii societăţii civile vor putea deveni membrii non-judecători ai CSM. Ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, spune că prin aceste reglementări vrea consolidarea independenţei sistemului judecătoresc. Şi experţii în drept constituţional susţin că propunerile legislative sunt bune şi au putere de a impulsiona reforma justiţiei.


În plus, judecătorii de la Curtea Supremă de Justiţie ar putea fi numiţi de preşedintele statului şi nu de către Parlament, cum este în prezent. Iar la pachet cu această prevedere, se vrea şi excluderea obligativităţii judecătorilor CSJ de a avea vechime în funcţia de judecător, astfel încât să poată veni la CSJ şi persoane din afara sistemului.

Proiectul de lege prevede şi reformarea Consiliului Superior al Magistraturii. Se propune excluderea din componenţa sa a ministrului Justiţiei, a procurorului general şi a preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie. Astfel, CSM va avea 12 membri, dintre care 6 judecători aleşi de Adunarea Generală a Judecătorilor şi 6 membri non-judecători aleşi de Parlament. Mai nou, cei din urmă, vor fi nu doar "profesori-titulari", ci şi alte persoane din societatea civilă. Noua prevedere este salutată de experţii în drept constituţional.

ALEXANDRU TĂNASE, expert în Drept Constituţional: „ Este un proiect bun care trebuie sprijinit chiarși de opoziție. Care este misiunea de baza a membru CSM? El ia anumite decizii referitor la cariera magistraţilor. Acestea nu au neapărat o natură juridică. Aceste decizii comportă mai mult o greutate morală. Nu văd de ce în CSM trebuie să fie neapărat un ONG-ist care are studii juridice sau profesor de drept, dar nu poate fi spre exemplu un reprezentant al Uniunii Scriitorilor.”

Se propune şi excluderea termenului de 5 ani pentru care sunt numiţi judecătorii. În schimb, toţi judecătorii vor fi numiţi şi pot sta în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă. Se propune şi ridicarea imunităţii generale a judecătorilor şi oferirea doar a unei imunităţi funcţionale. Alexandru Tănase sustine insă că, această nouă normă juridică, ridică unele întrebări privind independența magistratilor.

„Totuşi, imunitatea judecătorului nu este un privilegiu al acestuia, ci al justiţiabilului. Oamenii care ajung în faţa instanţelor de judecată ar avea nevoie ca judecătorul să fie independent şi să nu rişte să fie reţinut de un sergent la colţul străzii. Cred că la acest subiect ar mai fi de gândit.” - declarat Tănase pentru TVR Moldova.

 „Într-adevăr, ideile sunt bune, în mare parte, sunt chestiuni revoluţionare. Singura problemă majoră pe care o văd eu ţine de votul în Parlamanet. Nu văd de ce opoziţia nu ar sprijini aceste iniţiative, dar ţinând cont de natura confruntării politice care o avem noi nu este exclus ca să existe probleme la acest capitol.”
Cele mai importante prevederi ale proiectul de lege pentru modificarea Constituţiei au fost publicate de ministrul justiţiei, Sergiu Litvinenco.

SERGIU LITVINENCO, Ministrul Justiţiei: „Adoptarea respectivului proiect de lege va consolida independenţa puterii judecătoreşti. Proiectul a fost consultat cu Consiliul Europei, Uniunea Europeană, Comisia de la Veneţia, etc. Chiar dacă iniţiativa aparţine guvernului precedent, dat fiind faptul că este o iniţiativă benefică, actualul guvern o susţine plenar şi va solicita Parlamentului adoptarea acesteia. Sper că actuala opoziţie va fi consecventă şi iniţiativa va fi votată de întregul Parlament.”

Sergiu Litvinenco: Indiferent ce se spune în public, se pot găsi 51 de  parlamentari care să voteze acest Guvern – Ziarul de Gardă

Pentru modificarea Constituţiei, este nevoie de voturile a 68 de deputaţi, număr de care nu dispune majoritatea parlamentară PAS. Mai sunt necesare 5 voturi.

ALEXANDRU TĂNASE, expert în Drept Constituţional: „Într-adevăr, ideile sunt bune, în mare parte, sunt chestiuni revoluţionare. Singura problemă majoră pe care o văd eu ţine de votul în Parlamanet. Nu văd de ce opoziţia nu ar sprijini aceste iniţiative, dar ţinând cont de natura confruntării politice care o avem noi nu este exclus ca să existe probleme la acest capitol.”

http://tvrmoldova.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus