Timpul.md

Externe 9 Aprilie 2016 | 17:24

Ambasada SUA în Turcia își avertizează cetățenii cu privire lanamenințări

Ambasada Statelor Unite ale Americii în Turcia și-a avertizat sâmbătă cetățenii aflați în Turcia cu privire la amenințări serioase de atentate împotriva turiștilor la Istanbul, care a fost deja ținta unui atac sinucigaș la 19 martie, și în stațiunea balneară Antalya (sud), transmite AFP.

"Ambasada Statelor Unite în Turcia îi informează pe cetățenii americani că există amenințări credibile (de atacuri) asupra zonelor turistice, îndeosebi în locurile publice și la malul mării, în Istanbul și Antalya", a anunțat ambasada SUA într-un mesaj publicat pe site-ul său de internet. "Vă rugăm să dați dovadă de prudență extremă dacă vă aflați în apropierea unor astfel de zone", se mai menționează în mesaj.

Vineri seară, biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a emis un comunicat în care îi avertizează pe cetățenii israelieni să evite călătoriile în Turcia sau să părăsească cât mai rapid această țară, ca urmare a unor "riscuri imediate" de securitate și a amenințării privind eventuale noi atacuri teroriste.

Sursa: Agerpres

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus