Timpul.md

Actualitate 2 Octombrie 2020 | 10:48

Astăzi începe campania electorală pentru alegerile prezidențiale

 

Campania electorală pentru scrutinul prezidențial din 1 noiembrie începe astăzi, transmite MOLDPRES.

Potrivit legislației în vigoare, în timpul campaniei, candidații pentru fotoliul de președinte pot face agitație electorală în cadrul adunărilor, mitingurilor, întâlnirilor cu alegătorii, prin intermediul mijloacelor de informare în masă, prin expunerea de afișe electorale sau prin intermediul altor forme de comunicare.

Totodată, pretendenții la funcția de președinte nu pot folosi resursele administrative în campaniile electorale și nu pot utiliza în scop de publicitate electorală imagini ce reprezintă instituții de stat sau autorități publice, ori organizații internaționale.

În ziua scrutinului prezidențial nu se admite nici un fel de agitație electorală în incinta sau în adiacentul secției de vot.

Pentru fotoliul de președinte al R. Moldova au fost înscriși în cursa electorală până ieri, șase concurenți, actele a încă doi urmând a fi examinate de CEC. Este vorba despre Renato Usatîi, liderul „Partidului Nostru”, Andrei Năstase, președintele Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” (DA), Tudor Deliu, fostul președinte al Partidului Liberal Democrat (PLDM), șeful statului Igor Dodon, independent, Violeta Ivanov, deputat al Partidului „Șor” și Maia Sandu, liderul Partidului „Acțiune și Solidaritate”. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus