Social

BAC 2012: Testele postate pe reţelele de socializare – anulate, preşedinţii centrelor – demişi

După numai trei examene de bacalaureat, bilanţul este dramatic: 289 de telefoane depistate, 30 de lucrări anulate, peste 45 de profesori, părinţi şi rude cercetaţi de către CCCEC pentru transmiterea răspunsurilor la examene, 9 preşedinţi şi 44 de asistenţi ai centrelor de BAC demişi din funcţii. De asemenea, a fost demis din funcţie preşedintele unei comisii raionale de examinare, iar un alt preşedinte al unui centru de BAC s-a ales cu o mustrare. Mai mult decât atât, pe reţelele de socializare au fost depistate teste de BAC fotografiate, precum şi o serie de răspunsuri la ele.

Chiar dacă de la demararea sesiunii de bacalaureat 2012, în timpul descinderii colaboratorilor CCCEC, în patru centre de BAC au fost depistate sute de telefoane mobile, unii candidaţi având asupra lor şi câte şapte, aceasta în contextul în care în sală nu este permis accesul nici măcar cu unul, lucrările lor nu vor fi anulate, a anunţat ministerul Educaţiei.

30 de elevi vor susţine examenul la anul viitor

Ministrul Mihail Şleahtiţchi a declarat, miercuri, după şedinţa extraordinară a Comisiei Naţionale de Examinare, că „având în vedere că în toate instituţiile în care au descins, colaboratorii CCCEC le-au promis copiilor că rezultatele pe care le vor înregistra nu se vor răsfrânge asupra lor, am luat decizia să recurgem la o ultimă avertizare pe care o adresăm comunităţii absolvenţilor. Nu copiaţi, nu utilizaţi telefonia mobilă, nu uitaţi că din moment ce veţi fi surprinşi copiind sau având asupra voastră telefoane veţi fi eliminaţi din sala de examen, iar dacă lucrul acesta va fi constatat imediat după examen – lucrările vor fi anulate. Începând cu examenul de vineri, clemenţa dispare, nu vom mai fi indulgenţi cu acei elevi care vor plagia”, a menţionat ministrul.

Ulterior a fost remis un comunicat prin care ministerul Educaţiei a precizat faptul că lucrările elevilor, care au fost surprinşi copiind la examenele de bacalaureat şi documentaţi prin procese-verbale, vor fi anulate. Asemenea lucrări sunt 30 la număr, iar autorii acestora vor susţine examenele doar în sesiunea de bază 2013. Au fost anulate şi cele trei lucrări fotografiate şi plasate pe reţelele de socializare. Cât priveşte telefoanele depistate de CCCEC în unele săli de examinare, pentru că nu erau asupra elevilor, cazurile respective nu au putut fi documentate prin procese-verbale, respectiv Comisia Naţională de Examene a decis, miercuri, 13 iunie curent, neeliminarea lor de la examene. Asemenea cazuri au fost detectate în patru centre de bacalaureat din cele şase monitorizate de către Ministerul Educaţiei în comun cu CCCEC.

Lucrările inspirate de pe Internet – anulate

Totodată, Ministerul Educaţiei a avertizat candidaţii şi părinţii acestora că toate lucrările care vor avea un conţinut identic cu răspunsurile care vizau producerea de texte proprii – eseuri, comentarii, formularea de argumente, exemplificări, dezvoltarea unor idei propuse etc. la examenele de bacalaureat: limba şi literatura română, limba şi literatura rusă şi la toate limbile străine găsite pe internet vor fi anulate. În acest scop, colaboratorii Ministerului Educaţiei şi ai Agenţiei de Evaluare şi Examinare au colectat de pe forumuri, site-uri de socializare şi bloguri mai multe exemple de răspunsuri, rezolvări la testele de bacalaureat, acţiuni desfăşurate până în acest moment, iar aceste „mostre” vor fi remise preşedinţilor comisiilor republicane de evaluare a lucrărilor de bacalaureat.

Pentru încălcările depistate pe parcursul celor trei examene de BAC desfăşurate până astăzi au fost demişi din funcţie preşedinţii Centrelor de BAC LT „Vasile Lupu” şi LT „Traian” din municipiul Chişinău, preşedintele Centrului de BAC LT „Pan Halippa”, Edineţ, precum şi preşedintele Comisiei raionale de examene Sângerei. Ulterior Comisia Naţională de Examene a hotărât demiterea din funcţia de preşedinte al centrului de BAC, cu privarea dreptului de a ocupa această funcţie pe o perioadă de trei ani preşedinţii centrelor: LT „A. Puşkin”, Soroca, LT „Ana Munteanu”, Ialoveni, LT Olăneşti, Ştefan-Vodă, iar asistenţii din sălile unde se aflau candidaţii respectivi vor fi înlocuiţi. De asemenea, a fost demişi: preşedintele Centrului de BAC LT „M. Eminescu”, Făleşti şi zece din cei 26 de asistenţi, preşedintele Centrului de BAC LT „M. Eliade”, Nisporeni şi 16 din cei 20 de asistenţi, iar preşedinţilor centrelor de BAC Liceul sportiv nr.2, mun. Chişinău şi LT „V. Vasilache” din mun. Chişinău li s-au aplicat mustrări.

CCCEC va descinde şi la următoarele examene

În urma deschiderii colaboratorilor CCCEC în cinci centre de susţinere a BAC-ului şi patru apartamente, au fost identificaţi peste 30 de profesori, părinţi şi rude care ar fi transmis elevilor răspunsurile la examene.

Pentru a evita repetarea unor asemenea cazuri la următoarele examene, preşedintele Comisiei Naţionale de Examene, Mihail Şleahtiţchi, a convocat ieri o şedinţă extraordinară unde au fost invitaţi toţi preşedinţii centrelor de bacalaureat din ţară. Ministrul Şleahtiţchi a cerut preşedinţilor centrelor de BAC să manifeste responsabilitate în procesul de organizare a sesiunii de examinare şi a avertizat şefii comisiilor raionale/municipale de examene asupra organizării obiective a procesului de monitorizare, cu prezenţa în fiecare centru de BAC a reprezentanţilor acestor comisii. Ministrul a mai precizat că reprezentanţii CCCEC vor continua să descindă doar în acele centre despre care vor exista probe elocvente de fraudare a examenelor. Totodată, Adrian Ghicov, directorul Agenţiei de Evaluare şi Examinare, a amintit celor prezenţi că nimeni nu este în drept să perceapă vreo taxă pentru anumite servicii în organizarea examenelor. Acestea sunt suportate, exclusiv, de la bugetul de stat. Orice abatere de la această normă se va pedepsi conform legislaţiei în vigoare. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *