Sport

Bianca Andreescu, campioană la US Open, după 6-3, 7-5 vs Serena Williams / Primul titlu de Grand Slam din carieră pentru jucătoare de origine română

Bianca Andreescu, jucătoarea canadiană cu origini românești (19 ani), a câștigat US Open-ul (primul Grand Slam din carieră), după ce a învins-o în finală pe Serena Williams, scor 6-3, 7-5. Meciul a durat o oră și 39 de minute. Acesta este al treilea titlu pentru Andreescu (a mai câștigat la Indian Wells și Toronto în 2019), care a urcat pe locul 5 în clasamentul WTA (a depășit-o pe Simona Halep, care ajunge pe 6). De cealaltă parte, Serena Williams a pierdut a patra finală consecutivă de Grand Slam și rămâne cu 23 de titluri majore (nu a egalat-o nici de această dată pe Margaret Court).

După un prim set dominat de Andreescu, în care Serena a făcut foarte multe erori neforțate și nu a găsit soluții pentru jocul complet afișat de canadiancă, disputa părea să meargă în aceeași direcție și în setul secund, în care Bianca Andreescu a avut o minge de meci la 5-1. Williams a salvat-o, a revenit spectaculos până la 5-5, a mai salvat o minge de meci la 6-5 și 40-15 pentru Bianca, însă aceasta a fructificat-o pe a treia și a obținut trofeul.
Declarațiile de la finalul partidei:

"E greu de explicat, e greu de spus în cuvinte. Am muncit mult să ajung aici. Anul acesta a fost ca un vis pentru mine. Faptul că am ajuns aici să joc aici cu Serena, o legendă, este ceva unic. Am încercat să pășesc pe teren și să nu mă gândesc la adversară. Sunt mândră de cum am jucat. Știu că voiați să câștige Serena, îmi pare foarte rău. Mă așteptam să revină Serena, așa cum a făcut-o în trecut. De aceea este o mare campioană. Nu a fost o perioadă ușoară în urmă cu un an, am avut multe accidentări. O să mulțumesc echipei mele că mi-a fost alături. Le dedic această victorie (n.r. – părinților ei). Nu pot să le mulțumesc suficient pentru tot ce au făcut. A fost o călătorie lungă. Vă mulțumesc și hai să continuăm", a spus Bianca Andreescu, după victoria de la US Open.

"Bianca, ai jucat excelent, sunt mândră de tine și mă bucur pentru tine. A fost un meci incredibil, speram să pot juca mai bine, dar mi-am dorit ca ea să câștige turneul, mă bucur că s-a impus ea. Mă bucur că sunt aici și că pot concura încă la acest nivel, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că sunt încă aici, echipa mea a fost un punct de susținere, a fost incredibilă mereu. Vă mulțumesc foarte mult, înseamnă enorm pentru mine, ați fost minunați pe parcursul acestor două săptămâni", a declarat Serena Williams.

Statistica partidei dintre Bianca Andreescu și Serena Williams:

Ași: 5 – 9
Duble greșeli: 3 – 8
Puncte jucate cu primul serviciu: 66% – 44%
Puncte câștigate cu primul serviciu: 64% – 74%
Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 39% – 30%
Puncte de break câștigate: 6/13 – 3/8
Puncte câștigate la fileu: 5/8 – 9/11
Erori neforțate: 17 – 33
Lovituri câștigătoare: 19 – 33

De știut:

Bianca Andreescu este prima jucătoare din Canada care câștigă un turneu de Grand Slam. Ea s-a aflat pentru prima dată într-o finală de Grand Slam. De asemenea, aceasta a fost prima sa participare la US Open.
Serena nu a egalat nici de această dată recordul de titluri de Grand Slam deținut de Margaret Court – 24. Americanca are 7 titluri la Australian Open, 3 la Roland Garros, 7 la Wimbledon și 6 la US Open. Interesant este faptul că Serena a pierdut ultimele patru finale de Grand Slam disputate, borna de 24 de titluri fiindu-i parcă "interzisă". A învins-o Angelique Kerber la Wimbledon (2018), Naomi Osaka la US Open (2018), Simona Halep la Wimbledon (2019) și Bianca Andreescu la US Open (2019).
Ultimul Grand Slam câștigat de Serena datează din 2017, la Melbourne, atunci când a trecut în finală de sora Venus (6-4, 6-4). Ea a câștigat de șase ori turneul de la Flushing Meadows (1999, 2002, 2008, 2012, 2013 și 2014) și a pierdut alte patru finale (2001, 2011, 2018 și 2019).
Bianca conduce cu 2-0 în meciurile directe cu Serena. Aceasta a învins-o pe americancă și în urmă cu doar câteva săptămâni, la Toronto. Atunci, Williams a abandonat în primul set, la scorul de 3-1 în favoarea sportivei care reprezintă Canada.

Bianca a câștigat în cariera sa toate cele opt partide disputate împotriva jucătoarelor de Top 10.
Bianca Andreescu va urca, începând de luni, pe locul 5 în clasamentul WTA (4.835 puncte). Aceasta a depășit-o pe Simona Halep (locul 6; 4.803 puncte). De cealaltă parte, Serena a coborât o poziție și se clasează pe locul 9 (3.935 puncte).

Andreescu a obţinut un premiu de 3.850.000 de dolari şi 2.000 de puncte, iar Williams 1.900.000 de dolari şi 1.300 de puncte.

Parcursul Biancăi Andreescu la US Open:

Turul I: 6-2, 6-4 vs Katie Volynets (SUA, 413 WTA)
Turul II: 6-3, 7-5 vs Kirsten Flipkens (Belgia, 110 WTA)
Turul III: 6-4, 6-4 vs Caroline Wozniacki (Danemarca, 19 WTA)
Optimi: 6-1, 4-6, 6-2 vs Taylor Townsend (SUA, 116 WTA)
Sferturi: 3-6, 6-2, 6-3 vs Elise Mertens (Belgia, 26 WTA)
Semifinale: 7-6(3), 7-5 vs Belinda Bencic (Elveția, 12 WTA)
Finala: 6-3, 7-5 vs Serena Williams (SUA, 8 WTA)
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *