Cele ce urmeaza a fi rememorate un pic mai jos aveau sa se intample pe la inceputul lunii mai, anul 1997, in plina desfasurare a Primului Festival National de Epigrama Romaneasca la Chisinau. Cu trei mari poveri in carca: organizator, presedinte al Festivalului si presedinte al juriului, era si de asteptat (mai cu seama de unii neprieteni!) sa incurc, involuntar, unele lucruri… O multime de premii! Un teanc de diplome!
Si un pluton intreg de premianti, printre care unii ne-mai-vazuti pana atunci prin lumea mare a epigramei… „Se acorda mentiune domnului Balici!”, am anuntat eu la microfon, dand citire epigramei mentionate. In scena a urcat un batranel uscativ, jigarit, dar foarte vioi. A luat diploma, plicul cu banii si dus a fost.
La sfarsitul festivitatii de inmanare a premiilor, s-a apropiat de mine un june nalt, cu ochi negri, scaparatori, ironizandu-mi taios in fata: „Eu sunt Balici, autorul epigramei premiate… Multumesc pentru distinctie”. De fapt, ce se intamplase? Batranelul, fiind, probabil, fudul de ureche, dar poate intentionat, a confundat numele Balici cu „Brici”, motoul la epigramele sale prezentate la concurs…
Azi, la peste un deceniu de la acel moment-eveniment, numele BALICI nu mai poate fi confundat cu al altcuiva sau cu altceva. E RENUME cu majuscula in epigrama romaneasca! Poet liric (la inceputuri), ramanand ca atare, uneori, si in epigrama: „Nu are porti nici ziduri ferecate/ Sub cer aromitor, curgand spre rai, / Dar este, totusi, unica cetate / Pe care-o cuceresti si te predai…” (Femeia); inzestrat cu har epigramatic exceptional, dar si cu ambitie si harnicie, in scurt timp devine laureat la mai toate festivalurile nationale de epigrama din Romania, precum si membru al Uniunii Epigramistilor (2001) si membru de onoare al aceleiasi uniuni (2007). Nume inconfundabil.
Epigramist de originalitate plina de prospetime si expunere maiestrita, ironist cu limba… brici! Brici antiprostia omeneasca: „Atatea capete ca plumbul/ Fac adevarului dovada:/ De-ar creste mintea ca porumbul,/ Ar putrezi pe campuri roada” (Trista constatare); brici antiobraze neobrazate: „La baia lor cea triumfala,/ Pazita dupa cum e cazul,/ Mana pe mana se mai spala,/ Dar mult mai greu e cu obrazul…” (Sauna guvernantilor); brici antiadulter: „La nevastica-i voluptoasa/ Cand vine mai devreme-acasa,/ Constata sotul fistichiu / Ca este, totusi, prea tarziu…” (Intors din deplasare); brici contra pseudodemocratiei: „Ne-am adunat o suta-n piata/ Sa protestam, ca nu e viata./ Cand ne-am uitat: ce bucurie! /Cu securisti eram vreo mie” (Miting de protest) etc. Sunt nevoit sa ma opresc aici cu citatul, deoarece, tot citind si recitind manuscrisul, cu titlul atat de sugestiv-aluziv – Cosul minim de ras -, tot selectand si copiind probe antologice intru a-mi argumenta entuziasmul de prefatator, m-am pomenit ca am copiat aproape toate cele peste patru sute de catrene.
Este prima aparitie editoriala epigramatica de autor din literatura romana care contine sute de poante, una mai valoroasa decat alta. Cu editarea acestui exceptional volum, actuala bibliografie epigramatica romaneasca atinge altitudine everestica… Am deosebita onoare sa fiu primul care arboreaza steagul pe acest pisc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
