Ultima oră

CALM, îngrijorat de tergiversarea procesului de promulgare a unei legi privind autonomia locală

Reprezentanţii CALM consideră că forţele ostile reformelor ar putea bloca, prin folosirea frauduloasă a instituţiei preşedintelui, implementarea acestei legi.

În cadrul unei conferinţe de presă la IPN, reprezentanţii CALM şi-au exprimat îngrijorarea pentru că la trei săptămâni de la adoptarea în Parlament, legea nu a fost promulgată, deşi alte legi se publică în doar câteva zile. Aceştia afirmă că deţin informaţii potrivit cărora un grup de persoane, care ar avea interese personale, ar exercita presiuni asupra preşedintelui pentru acesta să nu promulge legea.

Preşedinta CALM, Tatiana Badan, a declarat că legea este una importantă pentru autorităţile publice locale, întrucât permite descentralizarea şi consolidarea autonomiei locale. În opinia sa, unul dintre motivele pentru care promulgarea ei este tergiversată constă în faptul că unele persoane îşi doresc ca şi în continuare să existe un control pe verticală al puterii.

Primarul de Cimişlia, Gheorghe Răileanu, a menţionat că adoptarea legii a fost un pas spre procesul de descentralizare, iar tergiversarea ei ar fi un semnal că cineva s-a răzgândit referitor la aplicarea acesteia. Edilul consideră că respectiva normă legală ar aduce mai multe beneficii autorităţilor publice locale şi ar permite relansarea economică a acestora. „Această lege ar putea fortifica veniturile proprii ale autorităţilor publice locale, ar face mai transparent tot acest proces. Noi acum nu cunoaştem unde merg banii de la schimbarea destinaţiei terenurilor. Este o lege care va preveni corupţia şi va micşora birocraţia”, a subliniat Gheorghe Răileanu. Potrivit lui, cel mai probabil, prin această tergiversare, autorităţile centrale nu ar ar vrea să cedeze în totalitate pârghiile financiare autorităţilor locale.

Primarul de Străşeni, Valentina Casian, a declarat că din cauza faptului că autorităţile nu au dreptul de a schimba destinaţia terenurilor, localitatea sa a pierdut unele proiecte. „Atunci când a fost vorba despre schimbarea destinaţiei unui teren pentru construcţia unui complex sportiv în oraşul Străşeni, o adoptare a hotărârii de Guvern a durat mai bine de un an de zile. Bineînţeles, că în acest timp am pierdut şi investitorul”, a subliniat Valentina Casian.

Şi primarul comunei Vinogradovca din Taraclia, Tatiana Ţurcan, a declarat că din aceleaşi considerente, şi localitatea sa a ratat un proiect important, care urma să fie lansat în parteneriat cu un agent economic. În opinia sa, dacă legea nu va fi promulgată de preşedinte şi se va întoarce în Parlament, atunci întregul proces va fi un eşec.

Membrii Biroului executiv al CALM au făcut apel către preşedintele Parlamentului să finalizeze toate procedurile legate de pregătirea legii date pentru a fi expediată către şeful statului pentru promulgare. Reprezentanţii CALM au declarat că dacă legea nu va fi promulgată în cel mai scurt timp, vor sesiza organizaţiile internaţionale relevante, dar şi vor recurge la organizarea unor proteste ample.

Sursa: IPN 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *