Actualitate

Ce are în plus femeia „rea”

Eu cred că este destul de simplu, deoarece atunci când eşti supusă, ai grijă de el şi faci totul aşa cum îţi spune, s-ar părea că asta ar trebui să îl atragă, să îl facă să se îndrăgostească şi să-şi piardă minţile, dar nu este chiar aşa. Bărbaţii sunt mai atraşi de femeile independente, care ştiu să-şi impună punctul de vedere şi nu fac eforturi disperate ca să-i seducă. Ele îi lasă pe ei să aibă iniţiativă şi întotdeauna aşteaptă momentul potrivit.

Când realizezi asta, ajungi să te întrebi: cine sunt scorpiile şi de ce aleargă bărbaţii după ele, şi nu invers? Definiţia scorpiei, în cazul de faţă, nu este una peiorativă şi cu siguranţă nu are o conotaţie negativă. Scorpia, în contextul nostru, este o femeie puternică, care ştie ce vrea, e sigură pe sine, se descurcă fără ajutor şi, cel mai important, nu aleargă disperată să cucerească un bărbat, ci mai degrabă ştie cum să se lase de fiecare dată cucerită.

Cu toate astea, spre deosebire de „fata bună” dependentă de bărbatul de alături, care nu conteneşte să arate cât de mult contează el pentru ea şi să repete permanent că face orice pentru el, că este sclava lui şi că îl va iubi până la moarte, scorpia ştie să-şi delimiteze teritoriul, când să spună „nu” şi când să cedeze, ştie care îi este adevărata valoare şi, mai ales, ştie că atunci când nu aleargă după bărbaţi, vor alerga ei după ea. Are demnitate, mândrie şi ştie ce vrea de la viaţă.
Pentru că nu strigă niciodată: „Alege-mă pe mine!”, nu face eforturi disperate să îl seducă şi nu îi face jocul. Este sigură pe sine şi știe să fie fericită nu doar pentru el, în prezenţa sau datorită lui. Nimic nu este mai puţin atractiv pentru un bărbat decât o femeie dependentă, lipsită de dorinţe şi „pretenţii”, care este uşor de mulţumit, genul de femeie care întotdeauna răspunde cu „da” la orice întrebare.

Astfel ajung să nu-i caute, să nu-i aştepte și să nu-i vâneze. Ele nu îşi schimbă planurile, interesele, pasiunile, nu renunţă la prieteni şi la viaţa lor pentru a o trăi pe a lui, rămânând interesante. Nu se străduiesc să fie perfecte. Scorpiile ştiu că nu e necesar să fie perfecte pentru a menţine viu interesul bărbaţilor, ci trebuie să fie doar interesante. Ele au înţeles că perfecţiunea oboseşte, plictiseşte şi sperie. Pentru a avea însă o astfel de atitudine, trebuie să te reprezinte şi aceste lucruri să nu fie mecanice, pentru că rişti să-ţi aşezi pe faţă o mască falsă care nu te reprezintă în niciun fel. Dacă tu crezi că nu faci parte din niciuna dintre cele două categorii, poate rămâi tu aşa cum eşti şi compilezi totuşi cele mai bune calităţi ale femeii „bune” cu ale celei „rele”.
 
Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *