Timpul.md

Sport 8 Mai 2021 | 01:17

Ce se întâmplă cu finala Champions League și unde ar putea fi mutat meciul Manchester City - Chelsea

Guvernul de la Londra a inclus Turcia pe lista roșie din pricina cazurilor numeroase de COVID-19 din zonă, astfel că finala Champions League programată pentru 29 mai la Istanbul a rămas în aer.

UEFA ia în considerare acum să mute finala Champions League dintre Manchester City și Chelsea la Londra, pentru a rezolva din start problema COVID-19. Apariția Turciei pe lista roșie din Marea Britanie aduce de la sine o serie de reacții în lanț pentru jucători și suporteri.

Ce se întâmplă cu finala Champions League

Conform normelor din UK, delegațiile de la Manchester City și Chelsea ar trebui să intre direct în carantină după revenirea de la Istanbul, pentru 10 zile. Jucătorii nu pot rămâne blocați în hotel pentru o asemenea perioadă deoarece pe 11 iunie va debuta Euro 2020.

UEFA le-a promis celor două cluburi, Manchester City și Chelsea, că vor putea vinde câte 4000 de bilete pentru finala de la Istanbul, de pe Ataturk. Cu toate acestea, autoritățile din UK au anunțat că civilii nu vor mai putea zbura spre Turcia în perioada următoare, astfel că este imposibil ca 8000 de britanici să ajungă pe 29 mai la Istanbul.

Ministrul Transporturilor din Marea Britanie a vorbit despre situația finalei UCL: "Am fost nevoiți să punem Turcia pe lista roșie, suporterii nu ar trebui să meargă acolo. Federația a demarat negocierile cu UEFA, noi suntem dispuși să organizăm finala. Am discutat și cu ceilalți miniștri, toată lumea este foarte deschisă pentru acest demers", a spus Grant Shapps, citat de Daily Mail.

Presa din Anglia anunță că fanii britanici vor putea zbura la Istanbul numai dacă va fi format un culoar de tranzit pentru suporterii echipelor Chelsea și Manchester City, iar toți acești oameni și delegațiile celor două cluburi vor fi scutite de carantină la revenirea în UK. Un asemenea scenariu pare de asemenea aproape imposibil, ținând cont cât de mult s-au zbătut britanicii pentru a ține sub control pandemia de COVID-19 în Regat.

Englezii au propus două stadioane din Londra pentru finala Champions League

UEFA este dispusă să mute pentru al doilea an consecutiv finala de la Istanbul pe un alt stadion, iar la orizont au apărut două variante: Villa Park și Tottenham Hotspur Stadium. Prima variantă ar fi fost în mod normal Wembley, dar "templul" din Londra este rezervat la finalul lunii mai pentru meciurile de baraj din ligile inferioare ale Angliei.

Arena lui Tottenham pare de asemenea o variantă ideală pentru o finală de Champions League, în timp ce Aston Villa este primul club care a anunțat în mod oficial că își pune stadionul la dispoziție pentru un asemenea moment. Singura problemă cu Villa Park este că zona media ar trebui modificată în vederea unei finale UCL, dar accesul spectatorilor ar putea fi realizat fără probleme.

UEFA și-a propus ca la Istanbul să găzduiască 25.000 de spectatori pentru meciul Manchester City - Chelsea.

City, favorita caselor de pariuri pentru câștigarea Champions League

Chelsea a trecut de Real cu 3-1 la general (1-1 la Madrid și 2-0 la Londra) și pornește cu șansa în a treia finală Champions League din istorie. Bookmakerii i-au oferit echipei lui Thomas Tuchel o cotă de 4 pentru o victorie la Istanbul.

Londonezii au mai jucat finala în 2008, dar au pierdut la penalty-uri în fața celor de la Manchester United.

Tot la penalty-uri s-a încheiat și finala Champions League din 2012, pe care Chelsea a câștigat-o în fața lui Bayern, chiar la Munchen!

Chelsea, performanță unică în fotbal

Clubul de pe Stamford Bridge a devenit primul din istoria fotbalului care reușește să ajungă în finala Champions League atât la fotbal masculin, cât și la fotbal feminin.

Dacă oamenii lui Thomas Tuchel se vor duela cu Manchester City pentru trofeu, echipa de fotbal feminin a lui Chelsea își va măsura forțele pe 16 mai cu Barcelona.

Finala Champions League dintre Manchester City și Chelsea este programată în acest moment pe 29 mai, la Istanbul, pe Ataturk Olympic Stadium, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus