Editorial

Ce va fi?

Acum însă lucrurile se acutizează. Cu toate că referendumul i-a permis AIE să-şi treacă în revistă electoratul, după consumarea regretabilului eveniment din 5 septembrie este foarte greu de presupus dacă acest electorat va rămânea tot atât de numeric. Mai mult decât atât, nimeni nu a verificat dacă votanţii pro-modificarea Constituţiei au venit la urne ghidaţi de dragostea faţă de AIE sau îndemnaţi de dorinţa de a participa în mod direct la alegerea viitorului şef de stat.

Mai departe – şi mai complicat, din cauza deficitului de timp pentru a formula, elabora şi oferi electoratului ceva palpabil, pipăibil şi mâncabil, cum ar fi pensii majorate, salarii mai mari şi, foarte important pentru cetăţeni, mai mulţi hoţi şi ciomăgari la închisoare. În această luptă contracronometru pentru electorat, unii membri ai AIE au recurs la o retorică atât de controversată, încât devin chiar enervanţi. Marian Lupu dorea adineauri ca până la alegeri să fie examinat şi poate chiar adoptat Bugetul de stat, astfel ca oamenii de afaceri să ştie cum să-şi planifice următorul an economic. Acelaşi lucru l-a dorit şi Mihai Ghimpu, acesta chiar răstindu-se la Guvern ca să grăbească prezentarea proiectului de buget. Mai apoi, însă, ambii au amuţit la această temă, deşi mie personal mi s-au părut rezonabile aceste propuneri. Ori ce este un Buget de stat? El, în actualele condiţii, devine cel mai credibil manifest electoral al guvernării AIE. Anume din documentul Bugetului de stat pentru anul 2011 cetăţenii vor afla dacă vor fi micşorate sau mărite salariile, pensiile, impozitele, taxele; dacă vor fi sau nu alocate sume suficiente pentru investiţii, pentru sfera socială etc. Un buget votat acum de Parlament le-ar tăia toate apele comuniştilor care, pe parcursul campaniei electorale, vor încerca să improvizeze promisiuni cosmice. Bugetul aprobat de AIE va deveni un angajament oficial şi în faţa electoratului, dar şi în faţa partenerilor străini – UE, FMI, BM.

Dar pentru a elabora şi definitiva documentul la care ne referim este nevoie de timp şi, înainte de toate, sunt necesare rezultatele economice pentru nouă luni ale anului – cele mai concludente pentru cei care pregătesc previziunile bugetare. De unde să ia AIE acest timp în condiţiile în care Curtea Constituţională a permis dizolvarea Parlamentului, iar Mihai Ghimpu a şi promis să semneze decretul respectiv, chiar dacă mai are în rezervă termenul rezonabil de trei luni? Ei bine, se pare că ieri Guvernul a găsit acest timp necesar, propunând Parlamentului să scurteze campania electorală de la două luni la o lună. Este posibil ca proiectul de decizie să ajungă la legislatori în chiar dimineaţa zilei de azi. Cum vor proceda componentele AIE – vom trăi şi vom vedea. Un lucru este cert: dacă nu merg în alegeri cu Bugetul şi cu majorarea pensiilor – degeaba merg. Poate doar ca să obţină cineva dintre cei patru nişte voturi cu care să se târguiască mai apoi cu Voronin.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *