Actualitate

Ceausescu n-a murit. Istoria ne-a pacalit

„Ceausescu si poporul! Ceausescu re-se-re!”. Totdeauna cand porneam radioul in copilarie, auzeam aceste expresii, scandate de sute de mii de oameni, care ma faceau sa cred ca in Romania lumea nu are alta treaba decat sa stea toata ziua afara si sa strige non-stop. Dar, intr-o zi, am aflat surprins ca romanii si-au schimbat viata, au pus cruce strigatelor din strada. Atunci, am cantat si eu, cu lacrimi de bucurie in ochi, alaturi de milioane de romani: „Ole-ole-ole-ole, Ceausescu nu mai e!”.

In ultimele saptamani, ascult seara un cantec, care, sincer, imi place: „Ceausescu n-a murit,/ Ne vegheaza indarjit. / Ceausescu e o scoala,/ Ceausescu e o boala./ Ceausescu n-a murit,/ Istoria ne-a pacalit. / Noi suntem viii si mortii,/ Ceusesti suntem cu totii”. Fireste, e Ada Milea si anume ea se face vinovata de faptul ca, sambata, am lasat toate balta si m-am dus la Bucuresti, ca sa-l vad pe Ceausescu …

Nicolae – la stanga, Elena – la dreapta

Prima data, m-am pornit la Nicolae Ceausescu anul trecut, dar atunci, din pacate, cinci dulai fara stapan mi-au interzis sa-l vad pe tovarasul si m-au alungat de la poarta Cimitirului Ghencea. Acum, insa, m-am inarmat cu o bata, cu un kilogram de salam si l-am rugat pe un jurnalist roman sa ma insoteasca. „N-am fost in viata mea acolo si nu credeam ca voi ajunge vreodata, dar, daca vrei – sa mergem”, mi-a spus el. Am luat cu noi o palinca, lumanari si cainii tintirimului ne-au intalnit prieteneste…

„Unde e mormantul lui Nicolae Ceausescu?”. Ni s-a spus sa ocolim capela, unde, la stanga, il vom afla pe Nicolae, iar la dreapta – pe Elena. „Nu stiu de ce i-au despartit”, ne-a spus o femeie. In spatele capelei, am dat numai de Nicu, fiul dictatorului. Din cauza modului de viata dezordonat, acesta s-a imbolnavit de ciroza si a decedat intr-o clinica din Viena, in 1996. Anterior, fusese acuzat de genocid, omor deosebit de grav si subminarea economiei nationale, fiind condamnat la cinci ani de puscarie.

„Uite-l dracului, e acolo!”

Aprindem lumanarile de rigoare la Nicu si o intrebam pe o alta femeie cum sa-i gasim pe cei doi. Ea ne intoarce pe aleea principala a cimitirului, adaugand ca el e la stanga, ea e la dreapta, dar nu se stie de ce i-au despartit… In genere, la Ghencea, cand intrebi de Ceausescu, oamenii te privesc cu zambete sau cu ciuda. Ratacim printre morminte si nu-l gasim, pana cand vad o batrana cu fata blanda… O rog sa-mi spuna unde e Ceausescu, dar ea ma priveste incruntata si striga: „Uite-l dracului, e acolo!”, apoi grabeste pasii. Fuge, de parca eu as fi fost Ceausescu…

Ne indreptam dracului in directia indicata de batrana si il gasim… Nici in vis nu-mi inchipuiam ca un ceausescu poate fi atat de mic. Pe cat de urias s-a crezut viu, pe atat de minuscul e mort – o cruce gri, de un metru inaltime, pe un mormant putin mai mare, inconjurat de un gard negru, de fier. Citesc de trei ori numele de pe cruce, anul nasterii si al mortii – nu cred ca-i Ceausescu. Da, el este, imi zic dupa ce observ stupefiat pe cruce o stea rosie… Jos, pe postament, e incrustata inscriptia: „Ridicat de Partidul Muncitoresc Roman”.

„O fi el aici sau n-o fi?”

Colegul meu varsa un strop de palinca pe mormant si bea. Beau si eu, pun o lumanare, incerc sa ma rog, dar nu se leaga. Nu-i nimeni la Ceausescu, decat frigul, desi mormantul e plin cu flori. Se opreste un batranel ciunt si ne intreaba: „O fi el aici sau n-o fi?”. Dumnezeu stie, zicem. In spatele crucii, vad alta – din marmura – inalta, intoarsa cu spatele la noi. Inconjor mormantul si, in fine, ma salut cu Ceausescu. „O lacrima pe mormantul tau din partea poporului roman”, scrie sub fotografia lui de pe crucea intoarsa. In fata acestei cruci, mai este una. E neagra, de fier si pe ea nu scrie nimic. Colegul imi explica ca si asta e a lui Ceausescu – e prima cruce de pe mormantul dictatorului, pusa in 1990.

Incerc sa fotografiez, dar sunt asaltat de unul din lucratorii cimitirului, care-mi spune ca fotografierea mormantului lui Ceausescu se permite doar cu acordul Primariei. De ce? Nu stie. Colegul meu considera ca interdictia a fost pusa pentru a impiedica promovarea cultului totalitarismului… O fi.

„Ma, voi sunteti romani?”

Incepe sa ploua. Ma asez pe o lespede de pe marginea mormantului. Nu stiu ce sa fac. Il rog pe insotitorul meu sa ma acopere si fotografiez pe ascuns. O batrana si un batran trec pe langa noi. Cand citeste pe cruce numele Ceausescu, batrana tresare speriata si se intoarce brusc, tarandu-l dupa sine si pe batran. O femeie ca toamna, blonda si in haine galbene, ne urmareste de ceva vreme de pe un scaun. Se uita si rade. „Ma, voi sunteti romani?”. Da, zicem, si ea hohoteste. Cred ca nu-i vine sa creada ca niste tineri romani au venit la Ceausescu, unde – aflu mai tarziu – vin numai batrani, fosti nomenclaturisti sau oameni rataciti…

Vine un chinez. Se uita la Ceausescu, apoi fuge. Se intoarce cu alti vreo zece chinezi. Le spune ceva si toti stau cu gurile cascate. Alt chinez isi uneste bratele in semn de rugaciune si se ploconeste, asa cum ne inchinam noi in Biserica. Il urmeaza o chinezoaica frumoasa, apoi ceilalti, pe rand. Lucratorul cimitirului sare ars si-i avertizeaza sa nu fotografieze, dar chinezilor li-i in cot. Vazand ca nimeni nu-l ia in seama, acela se intoarce si pleaca. Chinezii ne spun ca vor ridica in China un monument lui Ceausescu, apoi se duc si ei. Mai tarziu, apar din nou, cu crizanteme si lumanari in maini. Se pun in rand si se mai inchina o data.

„Impreuna sa murim!”

Imi amintesc declaratiile maiorului Dorin Carlan din plutonul de executie a dictatorilor, precum ca inainte de a fi condusi in fata WC-ului din garnizoana Targoviste, unde au fost omorati, Ceausescu a zis: „V-am crescut de copii, v-am dat grade si acum ne omorati ca pe niste caini?", iar Elena ii trimitea dracului pe toti. Carlig marturisea: „Ceausescu s-a uitat in ochii mei, i-au dat cateva lacrimi si apoi n-au mai mers pe picioarele lor. Li se inmuiasera genunchii si i-am luat pe sus. In timp ce-l duceam, Ceausescu a strigat: „Moarte tradatorilor! Istoria ma va razbuna! Traiasca Romania socialista libera si independenta!", si a inceput sa cante Internationala”.

Pe Elena am gasit-o solitara, ascunsa dupa casuta paznicilor cimitirului, de partea cealalta a aleii. Crucea ei neagra este partial ruginita. Deasupra numelui e desenata, la fel, o steluta rosie, iar putin mai sus – inscriptia INRI (Iisus Nazariteanul, Regele Iudeilor)… Mi-am amintit de Voronin si de umblatul sau de la Biserica la Lenin si m-am simtit aiurea. La Elena nu vine aproape nimeni. Si florile sunt putine. Nici noi nu mai aveam lumanari pentru ea. Inainte de moarte, Elena le-a mai spus soldatilor: „Daca tot e sa murim, vreau sa mor impreuna cu sotul meu! Impreuna am luptat, impreuna sa murim!". In solitudinea Elenei, m-a cuprins o tristete coplesitoare. I-am turnat si ei palinca si am iesit din tintirim…

„Nu se stie daca parintii mei sunt acolo”

Ne-am despartit de Ceausescu pe ploaie, fara sa fim siguri ca el si Elena sunt intr-adevar la Ghencea… Stim doar ca el a omorat nenumarate suflete fara vina, dar mai stim ca e singurul sef de stat ex-socialist care a fost asasinat de propriul popor. Mai stim ca, la 4 decembrie 1989, Gorbaciov i-a cerut sa-si predea puterea, iar Ceausescu a refuzat, dupa care a urmat revolutia romana… Mai stim ca Gica Popa, judecatorul care a pronuntat sentinta capitala, a fost gasit impuscat peste doua luni, iar alti martori ai executiei si ai inhumarii au murit, cativa ani mai tarziu, in accidente de vanatoare, rutiere s.a.m.d. Se mai stie ca cele doua cadavre au fost aduse la Bucuresti de la garnizoana din Targoviste, fiind ingropate noaptea, fara stirea nimanui. Locul unde acum se afla mormintele este, de fapt, acoperit cu beton, iar tarana a fost adunata deasupra, dupa ce, in 1990, romanii au fost anuntati ca aici ar fi fost inhumate cadavrele Familiei.

Se mai presupune ca cele doua trupuri au fost arse. Anterior, la solicitarea lui Valentin Ceausescu, singurul dintre copiii dictatorilor care a ramas in viata, Procuratura Generala a Romaniei a refuzat sa-i deshumeze pe sotii Ceausescu, pentru a verifica prezenta cadavrelor in acest loc. Iar martorii care detineau cele mai veridice probe despre decesul si inhumarea tovarasilor au disparut subit din viata… L-am cautat pe Valentin Ceausescu, ca sa ne explice combinatia simbolurilor crestine cu cele pagane de pe crucile parintilor sai. El ne-a spus ca nici n-a vazut respectivele morminte… „Nu stiu cum arata acele cruci, fiindca n-am fost sa le vad. Nu se stie daca parintii mei sunt acolo”, a mentionat Valentin Ceausescu. El vine doar la mormantul fratelui sau, Nicu, in imediata apropiere a presupuselor morminte, dar sustine ca nu s-a apropiat niciodata de acestea, nici ca sa le vada…

„L-am impuscat, dar acum il regretam…”. Asta mi-a spus-o batranul fara dinti din cimitir. Regret ca Ceausescu nu mai e? Deloc. Regret ticalosia unora dintre noi, care ne declaram acum patrioti, iar altadata eram slugoii comunismului, pe cand Ceausescu nu s-a sfiit sa-i spuna lui Brejnev ca Basarabia e pamant romanesc. Mai regret ca i-am pus stea pe cruce, fiindca Ceausescu ar fi ales doar una din doua. Imi pare rau ca Ceausescu a fost comunist si a comis nelegiuiri strigatoare la cer, dar nu mai putin ma ingrijoreaza faptul ca noi, romanii, un popor cu traditii crestine, am omorat doi oameni in ziua de Craciun, iar crima ne-a bucurat ca pe niste anticristi.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *