Sănătate

Cele mai periculoase mâncăruri

S-a tot vorbit despre E-uri și alte substanțe care pot provoca sau grăbi apariția cancerului, bolilor digestive și nu numai.

Acrilamida este o substanță care se formează în timpul prăjirii, coacerii sau frigerii alimentelor și poate dubla riscul de cancer ovarian sau uterin în cazul femeilor. Aceasta se găsește în pâine, cereale, cafea, carne, cartofi, preparate la cuptor, în ulei sau la grătar. Tot ce este prăjit, chiar și de origine vegetală, conține acizi grași de tip trans și acrilamide.

Înainte de a cumpăra alimente, citește cu atenție informațiile de pe ambalaje și evită-le atât cât se poate pe cele bogate în grăsimi! Unele lactate, produsele preambalate, de patiserie și fast food se înscriu pe lista mâncărurilor interzise. Chiar și peștele, în special cel pane, conține grăsimi nesaturate, deși se spune că este cea mai ușoară carne.

Iată câteva dintre cele mai periculoase produse comestibile:

1. Băuturile acidulate
… Mai cu seamă cele foarte colorate! Majoritatea sucurilor carbogazoase sunt create nu pentru a potoli setea consumatorilor, ci pentru a o stimula. În afară de coloranți, în componența acestor băuturi sunt incluse cantități mari de zahăr: un pahar cu Cola, de exemplu, conține echivalentul a cinci lingurițe cu zahăr! Variantele dietetice sunt de asemenea dăunătoare, întrucât conțin îndulcitori artificiali de tip aspartam.

2. Batoanele cu ciocolată

… Despre care se spune că pot potoli foamea grație conținutului lor hrănitor, sunt în realitate create pentru a o stimula, dintr-un motiv simplu: combinațiile de zahăr și aditivi chimici determină un bogat conținut caloric și implicit nevoia din ce în ce mai mare a organismului de a le consuma.

3. Chipsurile

…În special cele preparate din piure de cartofi. În general, acest amestec conține carbohidrați, grăsimi și aditivi alimentari. Atenționarea este valabilă și în cazul cartofilor prăjiți. Cartofii sunt dăunători și în stare crudă, deoarece conțin glucide, metabolizate apoi rapid în zaharuri simple, ușor absorbabile, care cresc nivelul de insulină, având efect devastator asupra sănătății.

4. Mezelurile

Cârnații, păstramele, salamurile, șunca etc. conțin așa-numitele grăsimi ascunse, care formează 40% din greutatea acestor preparate – aparența de carne este dată tot de aditivii alimentari. Nitrații conținuți de mezeluri pot contribui la apariția cancerului de colon și stomac.

5. Roșiile

În momentul în care au fost descoperite, cu multe secole în urmă, roșiile au fost considerate otrăvitoare și, deși s-a constatat că sunt comestibile, afirmația inițială nu este întru totul falsă. Deși leguma în sine nu este dăunătoare, planta conține glicoalcaloizi, care sunt toxici.

6. Fructele de mare prăjite

…Reprezintă culmea alimentației nesănătoase. Pe lângă faptul că stridiile, creveții, homarii prăjiți, moluștele sunt bogate în acrilamide și acizi grași de tip trans, conțin și cantități considerabile de mercur, provenit din apa mării. În plus, fructele de mare cu carapace pot fi contaminate cu paraziți și diverse virusuri. Dacă nu poți evita aceste mâncăruri, renunță măcar la o parte din ele în favoarea somonului alsacian roșu.

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *