Timpul.md

Editorial 26 Iulie 2017 | 06:00

Cenușăreasa inimilor

Spunem de multă vreme că la noi cultura e o cenușăreasă și avem dreptate. Pentru proiecte culturale cu greu se găsește vreun sprijin. Dar să nu uităm cine a fost Cenușăreasa. Săracă sau nu, ea a ajuns să fie cea aleasă. Până la urmă, dacă citești povestea, vrei să fii Cenușăreasa, nu altcineva.

În țările la care tot visăm noi (degeaba!), orice act cultural are parte de foarte mult sprijin. Și nu doar din partea instituțiilor statului, ci și a firmelor private. De aceea pe afișele evenimentelor vedem sigla primăriei, a cutărui hotel sau restaurant, a unei companii aeriene și așa mai departe.
În Republica Moldova altfel stau lucrurile. Umplem afișele de sponsori, că unul rezervă o masă, că altul face un discount, că primăria s-ar putea să dea ceva – nu e sigur, că cei de la meteo anunță zi însorită. În rest, ochii la tavan.

În șase ani în care am organizat Cenaclul Republica al Bibliotecii Naționale, am avut întotdeauna greutăți în găsirea finanțatorilor. Fiindcă nu există transparență. Nimeni nu știe exact când și unde se pot depune proiecte, nu există formulare clare pentru cerere de finanțare. Totul se bazează pe faza simplă și ciudată de a merge la un potențial finanțator și de a-i spune: „Nu îmi susții proiectul acesta?”.

Din această cauză Republica a avut până acum finanțări doar de la Institutul Cultural Român (2012, 2013, 2016) și Acțiunea 2012 (2014, 2015, 2016). MolDeco a sprijinit în 2014 proiectul Poezia la obiect (în formula amintită mai sus) și îi mulțumim încă o dată pe această cale.
Anul acesta, 2017, ne-am trezit fără un sprijin real, fiindcă viața moldovenilor e tot mai grea, nu-i așa? Cu toate aceste inconveniente am reușit să mergem mai departe, să încercăm din când în când să avem și invitați din afara Chișinăului. Am avut noroc cu Liceul Spiru Haret care l-a adus pe scriitorul timișorean Robert Șerban. Prin alte împrejurări i-am avut invitați pe fotograful german Dirk Skiba, pe Maria Balabaș, Doris Mironescu, Florentin Popa și alții.

Așa se face că ne-am orientat spre modelul occidental de a apela la firme particulare și ne-am adresat firmei de transport Alverstur, care vine zilnic de la București și ar putea asigura transportul poeților de acolo. Fără bătăi de cap, răspunsul a fost pozitiv și mulțumită lor i-am avut în 19 iulie la cenaclul Republica pe poeții Andrei Dósa și Radu Nițescu. Evenimentul a corespuns așteptărilor: poezie bună, lume suficientă, soarele de la meteo și transportul de la Alverstur.

Deci, părerea mea: pentru ca cenușăreasa inimii – cultura – să fie bine îmbrăcată măcar la bal, iubitorii ei ar trebui ca înainte să plătească serviciile vreunei firme (de transport sau altceva) să se intereseze dacă au susținut vreodată cultura locală. Iar dacă îi găsesc pe afișe sau în anunțuri, să apeleze mai întâi la serviciile lor. Pentru că cei care investesc în cultură sunt cei în care merită să investim și noi. Următoarea (mea/noastră) călătorie cu autocarul spre București va fi cu Alverstur.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus