Timpul.md

Internațional 22 Martie 2016 | 11:10

Cetățean român despre atacurile din Bruxelles: "Este un haos total. Mă aşteptam la atacuri în serie"

Un român stabilit în Bruxelles a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX ca în capitala belgiană "este un haos total" dar că el are încredere în autorităţi. 

„Estre un haos total, dar am încredere în autorităţi. Cred că e panica celulelor teroriste ca urmare a arestarii lui Salah Abdeslam, deci mă aşteptam la atacuri în serie”, a spus românul stabilit în Bruxelles pentru MEDIAFAX.

Două explozii puternice au avut loc, marţi dimineaţă, în aeroportul Zaventem din Bruxelles, în jurul orei locale 08.00 (09.00 - ora României).

Potrivit reprezentanţilor spitalului Saint-Luc, situat în apropierea aeroportului Zaventem, au fost aduşi deja 10 morţi şi 30 de răniţi, relatează postul RTBF. 

Chiar înainte de producerea celor două explozii de la aeroport au fost trase focuri de armă şi s-au auzit strigăte în arabă, transmite agenţia de presă Belga. Autorităţile au activat planul de catastrofă regională şi toate drumurile care duc spre aeroport sunt închise, inclusiv traficul feroviar spre şi dinspre aeroport care a fost închis.

Martorii au declarat că au "simţit " undele de şoc provocate de explozii şi cred că deflagraţiile au avut loc la check-inul pentru cursa American Airlines, la ora locală 8.00 dimineaţa( 9.00- ora României), relatează Daily Mail.

Reamintim că, în această dimineață, 22 martie, în Bruxelles au avut loc șapte explozii. Bilanţul oficial este în acest moment de 26 de morţi şi 136 de răniţi , după ce ministrul belgian al sănătăţii a spus că 11 persoane au fost ucise şi 81 rănite în exploziile din aeroport iar operatotul metroului a transmis că la Maelbeek au murit 15 şi au fost rănite 55.

sursa: mediafax.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus