Economie

Chişinăuienii pot depune mai devreme cereri pentru compensaţii la căldură

Primarul general, Dorin Chirtoacă, a declarat că, la fel ca şi în anii precedenţi, de compensaţii pot beneficia familiile care au avut pe parcursul ultimelor 12 luni un venit mediu ce nu depăşeşte 2500 de lei lunar pentru fiecare membru al familiei. Mărimea compensaţiilor la încălzirea centralizată este ca şi în anul precedent de 40% din suma calculată lunar.

Persoanele care au beneficiat de compensaţii în sezonul trecut şi au aceleaşi venituri, vor trebui să depună doar o cerere de confirmare. Potenţialii beneficiari vor trebui să prezinte un set de acte, printre care şi certificatul de salarizare pentru ultimele 12 luni, eliberat de la locul de muncă pentru persoanele încadrate în câmpul muncii, iar pensionarii şi persoanele cu dizabilităţi – copia legitimaţiei sau a certificatului privind mărimea pensiilor. Cererile privind compensarea cheltuielilor se depun la întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ sau la preturile de sector.

Potrivit directorului ÎM „Infocom”, Ion Mărgineanu, în sezonul termic 2015-2016 de compensaţii au beneficiat mai bine de 36 de mii de familii, cu două mii mai mult decât în sezonul precedent. Suma compensaţiilor a depăşit 75 de milioane de lei.

 Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *