Interviu

Chisinaul va fi primul test major al Romniei, in toamna

– Domnule Dungaciu, care e cel mai mare adversar al Romaniei in regiune?

– As parafraza: Romania nu are prieteni sau adversari permanenti, numai interese permanente. Sau asa ar trebui sa se gandeasca. Dar trebuie sa iti cunosti interesul in primul rand! De aceea cred ca propria lipsa de viziune e cel mai mare adversar. De aici si disputele interminabile si mediocre la nivel politic. In al doilea rand, curajul si fermitatea.

In diplomatie, curajul in sens de bravada e complet contraindicat si trebuie bine gestionat, dar fara curaj nu se poate! Romania abia acum pare sa inteleaga ce importanta ar trebui sa aiba. Dar, concomitent, si ce responsabilitati. Luati cazul simplu al R. Moldova. Acum apare o mare provocare pe relatia Bucuresti-Chisinau. Romania de multe ori s-a scuzat ca nu face nimic in R. Moldova pentru ca nu are un partener. Acum il are. Va fi un test extraordinar de mare.

– Am dat vreun semnal acestui posibil partener?

Semnale s-au dat pana acum, dar deocamdata partenerul trebuie sa se constituie. Se vorbeste acum de anumite pozitii, de presedinte, de premier si de speakerul parlamentului, dar deocamdata se asteapta un partener. Sunt sanse mari sa se voteze presedintele si sa se faca guvernul. Chisinaul va fi primul test major al Romaniei, in toamna. Acum usile sunt deschise sau intredeschise. Nici dincolo de Prut lucrurile nu sunt chiar asa de lamurite.
Dar Romania ar putea sa-si dea seama ca acum nu are cale de intoarcere. Ea trebuie sa faca ceva, concret. Ce institutii articulate are sa intampine problemele Republicii Moldova? Ce oameni are pregatiti sa lucreze pe relatia cu Moldova, ce fond financiar are, ce influenta are ca acesti bani sa ajunga in Moldova si sa devina functionali? Sunt intrebari la care Bucurestiul trebuie sa gaseasca urgent raspunsuri. Pana acum nu a gasit.

– Poate Marian Lupu sa fie un presedinte pro-occidental?

– Daca vrea, da. Dar sa vedem intai daca va fi presedinte. Ideea cu pro-occidentalismul Chisinaului nu e asa de usor de aplicat in actualul context politic. Da, e drept ca majoritatea de acolo e pro-occidentala, si basarabenii merita felicitari pentru asta. Dar daca ne uitam pe documentul de constituire al Aliantei pentru Integrare Europeana, o sa vedem ca din punct de vedere strategic corectitudinea politica a invins la Chisinau.
In sensul in care Republica Moldova, care isi declara dorinta de a adera la UE, apare in acest document cu doua perechi de parteneri strategici: Federatia Rusa si Statele Unite, Romania si Ucraina. asta este echilibrul intre viziunile partidelor politice, programele politice, perceptia publica. Numitorul comun este sa pui si America, si Federatia Rusa pe acelasi calapod, si Romania si Ucraina pe acelasi calapod. Aici e un echilibru care, in termeni geopolitici, este cel putin discutabil.

– Este varianta cea mai „sigura” pentru moldoveni…

– Daca vrei sa te integrezi in spatiul Uniunii Europene, mi-e greu sa cred ca vei reusi sa faci asta avand doi parteneri strategici: unul american, unul rus, iar vecinii tai – Romania si Ucraina – conteaza la fel, indiferent ca unul e in NATO si UE. Pentru razboiul pe care il are de dus R. Moldova, aceasta viziune este prea mica. Este prea mica pentru un razboi atat de mare. Cum sa gandesti ca Romania este egala cu Ucraina, in conditiile in care Ucraina, dupa alegerile prezidentiale, se poate intoarce catre Moscova?
Or, R. Moldova daca crede ca simpla schimbare de putere si o noua coalitie la guvernare o va aduce in spatiul european, se insala. Moldova chiar are nevoie sa semneze un parteneriat strategic cu SUA. America singura nu te poate scoate de sub influenta Federatiei Ruse, dar fara America n-ai cum sa iesi. Mai mult: daca R. Moldova se va consola cu ideea ca e „punte” intre Est si Vest inseamna ca nu a inteles nimic.

– Cum judecam relatia cu Moldova: prin teza unionista din anii 90 sau prin paradigma europeana?

– Dar unde e diferenta? Prima extindere a UE si a NATO s-a facut la 3 octombrie 1990 prin primirea germanilor de est in RFG. Germania s-a reunit prin absorbtie, si asta a insemnat ca UE si NATO s-au extins prima data dupa caderea URSS. Asta a fost unificarea germana. O unificare prin extinderea euro-atlantica; sau o extindere prin unificare. Asa ca „reunificarea” este una dintre retetele extinderii europene! In concluzie, nu e nimic ilegitim – poate fi, eventual, nerealist – sa spui ca Romania se poate uni cu R. Moldova.

– Ar putea Bruxelles-ul sa se opuna unui astfel de „proiect de unire”?

– Ha, ha, ha! Putem continua in registrul acesta virtual, daca doriti. Fie. Stiti care e culmea? Ca Bruxelles-ul nu ar putea face nimic. Nu ar recunoaste unirea? Foarte bine. Dar Romania tot va trebui sa fie recunoscuta. Ca e membra ONU, NATO, OSCE, UE etc. Si daca ar continua sa recunoasca Romania, dar fara o parte a teritoriului ei, ce consecinte concrete va avea? Zero! Cetatenii romani vor avea pasapoarte romanesti, adica europene, indiferent ca traiesc pe malul drept sau stang al Prutului… De asta e atata agitatie pe tema asta, pentru ca exista constiinta clara ca, daca e sa se petreaca, mare lucru nu se poate face impotriva.

– Oare s-a gandit cineva, la Bucuresti, la aceasta chestiune?

– Gandim relatia cu R. Moldova si cu romanii de pretutindeni ca pe vremea sovietica. Este ceea ce nu s-a intamplat cu Budapesta in relatia cu maghiarii, care a reusit sa impuna discursul natural despre maghiari sau discursul ei sa fie natural despre maghiari oriunde s-ar afla ei. Noi ne temem si ne justificam de parca apartenenta la romanesc ar fi un statut inferior. Sau parca am fi aprioric suspecti pe relatia cu Chisinaul. Or, chestiunea asta e o greseala, dar e si o carenta de fond a politicii externe romanesti, care nu a reusit sa evite treaba asta.

– Trebuie discutat cu institutiile comunitare…

– Da, dar nu pe relatia UE – Romania, de parca noi nu am fi membri ai Uniunii, ci ca stat membru in NATO si UE. Si mai trebuie uneori sa mai si spunem lucrurilor pe nume, nu doar partenerilor nostrii occidentali, dar si celor din stanga Prutului. In relatia cu R. Moldova, Uniunea Europeana e in situatia unui banc de dinainte de 89: „Noi ne facem ca muncim, voi va faceti ca ne platiti!“ Adica: „Noi ne facem ca vrem sa va integram, voi ca vreti sa va integrati!“ UE nu s-a comportat cu R. Moldova cum se comporta cu un stat pe care vrea sa-l integreze.

– In aceasta logica, Bruxelles-ul nu ar fi fost deranjat de regimul Voronin…

– Acum, UE are o problema la Chisinau. Sa nu ne facem iluzii ca UE nu integra Moldova doar pentru ca era Voronin la putere. Sa fim seriosi! Mai mult, unora de la Bruxelles le convenea perfect Voronin: mentinea stabilitatea, nu era impotriva UE, era clar ca nu poate fi integrat in comunitate, avea si relatii bune cu Rusia, nu risca reunificarea cu Romania etc.
Era un joc perfect, chiar daca cinic. Dar copiii aceia extraordinari care au iesit pe 7 aprilie in strada au stricat multe jocuri, au pus enorma presiune pe politicieni si au adus schimbarea. Si acum au pus presiune si pe UE, la care aceasta trebuie sa raspunda. Acum nu mai are scuza prezentei unui regim comunist, si trebuie sa intervina. Si nu da semne ca are de gand sa o faca pana la capat prin mecanismele normale, pe care noi le-am parcurs…

– Este posibila reunificarea Moldovei cu Transnistria?

– Depinde ce intelegem prin asta. Vladimir Voronin a cedat tot Federatiei Ruse. A spus ca vrea sa intre in Uniunea Rusia-Belarus, a spus in campanie ca vrea sa oficializeze limba rusa, ca va apara Federatia Rusa de tancurile NATO. A spus tot ce se putea spune. A venit la putere in 2001, dar Rusia nu i-a dat nimic. La un moment dat, prin 2002, cand se afla intr-o tara nordica, transmitea un mesaj rusilor: „Scoateti-l odata pe Smirnov!“ Nu l-au scos. Deci nici macar lui Voronin nu i-au dat nimic. Aici nu sunt chestiuni personale. Moscova nu are relatii personale cu Chisinaul, ci geopolitice. Ea nu discuta la nivel global doar dosarul Transnistriei, ci discuta zece dosare in acelasi timp, pentru ca Rusia e tara cu cei mai multi vecini din lume.

– Ce mai inseamna Pactul Ribbentrop-Molotov astazi?

– Si mult, si putin. Vedeti, juridic vorbind, semnificatiile Pactului sunt reduse. Au intervenit alte acte care l-au „absorbit”, in oarecare masura sau care l-au facut inutil: in primul rand, Tratatul din 1947, dar si alte documente bilaterale semnate de Romania cu URSS. Dar exista o miza simbolica si care l-a tot adus in atentie. L-au condamnat rusii, balticii, Parlamentul roman, cel de la Chisinau, Regele Mihai cand a fost in Rusia, presedintele Basescu de vreo cateva ori. De ce? Pentru ca, simbolic, de la el incepe totul. E un reper.

– In ce sens?

– A fost un moment care a revelat cinismul sferelor de influenta si faptul ca Rusia ramane Rusia, chiar si sub flamura steagului rosu, adica in chip de URSS. In al doilea rand, a dat sugestii pentru viitoarea arhitectura geopolitica a continentului. De acolo s-au inspirat cei care, prin 1944-1945, au redesenat hartile la finele razboiului mondial, adica rusii, englezii si americanii. In al treilea rand, ideologia absurda din spatele Pactului nu a murit.

Varianta prescurtata din „Adevarul”
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *