Internațional

„Coloana a cincea”, cu crucea la gât

„Smirnov, un patriot curajos…„

De două decenii, Igor Smirnov „duce crucea grea a slujbei prezidenţiale” şi reprezintă un exemplu, fiind un mare credincios şi patriot curajos. Transnistria este un stat independent, pe cale de dezvoltare armonioasă, în care trăieşte, cu o istorie aparte, „poporul transnistrean”… Acestea nu sunt inepţiile vreunui separatist de la Tiraspol, ci declaraţii oficiale ale unui înalt cleric – episcopul Sava. Ierarhul nu se limitează să apere regimul separatist, ci atacă dur şi RM. La celebrarea a 15 ani de la formarea Episcopiei, în septembrie 2010, PS Sava a declarat, printre altele: „În Marele Război pentru Apărarea Patriei, pământul transnistrean a fost ocupat de armata română”, „poporul transnistrean nu şi-a pierdut credinţa”, „în timpul conflictului fratricid din 1992, printre enoriaşi creştea revolta: cum preoţii pot să se roage pentru binele unui stat-agresor şi pentru sănătatea conducerii acestuia?”.

„Părerea Mitropoliei e negativă”

Declaraţiile PS Sava apar periodic pe pagina electronică a episcopiei, la care face trimitere şi site-ul Mitropoliei Moldovei (MM), însă niciuna dintre părţi nu le poate comenta. Ioan Kalmâk, secretarul eparhiei de Tiraspol, ne-a spus doar atât: „Dacă admitem că a fost aşa, există mitropolitul, care trebuie să se descurce. De ce noi să ne ocupăm de asta?”. La rândul său, secretarul MM, preotul Vadim Cheibaş, ne-a spus că nu ştia nimic despre declaraţiile PS Sava şi că îl va informa despre aceasta pe ÎPS Vladimir. „Cum poţi să tratezi o zonă separatistă ca pe un stat independent sau să te exprimi cu astfel de termini despre orice popor sau ţară din lume? Bineînţeles, părerea Mitropoliei este negativă vizavi de astfel de declaraţii”, a adăugat Cheibaş.

„Poate că vrea să-i intre în voie lui Smirnov”

Şi alţi clerici s-au arătat nedumeriţi de convingerile ierarhului de la Tiraspol. Dacă episcopul de sud, PS Anatolie, presupune că PS Sava „poate că vrea să-i intre în voie lui Smirnov”, preotul Pavel Borşevschi condamnă vehement ideile aceluia: „Noi, preoţii ortodocşi, am depus jurământ să slujim bisericii fără abateri etnice sau – ferească Domnul! – politice. Autorii unor asemenea vorbe sunt asemănaţi cu vrăjmaşul mântuirii noastre. Dacă PS Sava nu ştie ce înseamnă o ţară, care nu poate fi despărţită de Smirnov, nici de Voronin, nici de Stalin, să înveţe ce înseamnă dragostea între fraţi”.

„Nu e nimic nou…”

În opinia analistului politic Oazu Nantoi, situaţia porneşte de la interferenţele prea evidente ale Bisericii Ortodoxe Ruse (BORu) cu politica oficială a statului rus. „Când e vorba de raionul de est al RM, BORu se comportă ca o unealtă a celor care doresc distrugerea statului moldovenesc. Nu e nimic nou – încă prin anii ’90, patriarhii ruşi îl felicitau pe Smirnov ca pe un preşedinte, iar majoritatea criminalilor de stat de la Tiraspol sunt decoraţi cu înalte distincţii bisericeşti”. Nantoi crede că MM, dacă este sincer preocupată de protecţia cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, „ar trebui să tempereze elanul preoţilor şi ierarhilor trimişi de la Moscova, însă, dacă Mitropolia tace, înseamnă că acceptă tacit regulile jocului dictate de ruşi”.

Patriarhia nu vrea polemici

Presupunerile lui Nantoi sunt confirmate oarecum şi de partea rusă. Preotul Igor Iakimciuk, secretar pentru relaţii inter-ortodoxe la Patriarhia de la Moscova, a declarat pentru TIMPUL că nu-şi doreşte să dezbată această problemă în prezent. „Cred că e opinia separată a PS Sava. Nu trebuie să pornim discuţia în cel mai nepotrivit moment – vedeţi câte procese politice au loc între ţările noastre. Ar fi mai bine să-l atenţionăm pe episcop să nu mai procedeze aşa. Îl voi informa pe patriarh şi el va decide”, ne-a spus reprezentantul patriarhiei.
Însă reacţia patriarhului Kirill ar putea nici să nu urmeze, dacă ne amintim de relaţiile sale prieteneşti cu liderul separatist. Chiar în acest an, de faţă cu PS Sava, Smirnov i-a înmânat patriarhului o medalie a presupusei republici nistrene. Episcopul Sava a fost trimis de Moscova la Tiraspol în martie curent, în locul PS Iustinian, care a plecat în SUA.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *