Timpul.md

Actualitate 15 Ianuarie 2019 | 14:50

Constantin Codreanu anunță schimbări în 2019

Anul 2019 vine cu schimbări importante în cariera deputatului Constantin Codreanu, Președintele Comisiei pentru Comunitățile de români din afara granițelor țării. Parlamentarul a vorbit într-un interviu acordat publicației QMagazine că acestea vor avea consecințe în dubla sa activitate politică, atât din România, cât și din Republica Moldova.

Codreanu s-a referit la importanța anului 2019, din perspectivă electorală, cu alegeri prezidențiale şi europarlamentare în România, dar şi alegeri parlamentare şi locale în Republica Moldova.

„Este un an aglomerat din punct de vedere electoral. Mi-aș dori să avem la Cotroceni un președinte care să sprijine reunificarea, un bun român. În egală măsură, mi-aș dori să avem măcar un europarlamentar care să promoveze deschis și asumat mesajul unionist la Bruxelles. În Republica Moldova, urmează o perioadă sumbră. Există riscul unei coaliții post-alegeri parlamentare care să federalizeze cel de-al doilea stat românesc și să îl poziționeze definitiv sub suzeranitatea Țarului de la Kremlin”, a declarat Constantin Codreanu.

Deputatul român și-a arătat sprijinul pentru candidații unioniști, foștii săi colegi de baricade civice, la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019: „Este foarte important să transmitem mesajul unionist și în confruntările electorale, dar mai ales în instituțiile importante ale statului”.

În ceea ce privește cariera sa politică, parlamentarul anunță: „Prima parte a anului va veni cu schimbări importante pentru mine, care vor avea consecințe în dubla mea activitate politică, atât din România, cât și din Republica Moldova. Le consider necesare și binevenite în vederea realizării obiectivelor mele politice punctuale, precum și a obiectivului general care m-a motivat să fac politică”.

Cât despre formula corectă de relaţie diplomatică pe care ar trebui s-o aibă România cu Federaţia Rusă pe marginea „subiectului Republica Moldova”, deputatul a declarat că este nevoie de un dialog cu Moscova.

„Am fost şi voi rămâne mereu convins că avem nevoie de un dialog cu Moscova dacă ne dorim într-adevăr să vorbim despre o ReUnire realizabilă, nu doar să mimăm unionismul. Rusofobia noastră explicabilă, date fiind experiențele negative ale relațiilor româno-ruse, nu trebuie să reprezintă un obstacol în vederea deblocării unui dialog. Avem obligația să vorbim fără ezitare și fără frică despre reunificare la Chișinău, București, Bruxelles, Berlin, Washington, dar și la Moscova”, a afirmat Codreanu în interviul acordat QMagazine.

Președintele Comisiei pentru Comunitățile de români din afara granițelor țării a vorbit și despre demersurile pe care le va avea în 2019 în vederea facilitării redobândirii cetățeniei române, dar și despre alte inițiative legislative.

Interviul integral poate fi citit AICI.
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus