Timpul.md

Politică 7 August 2014 | 08:58

Constantin Tănase: Timofti, ca și Bondarciuk: net, net net...

Din mai multe rațiuni, toate strict umane, nu aș fi vrut să scriu aceste rânduri despre președintele N. Timofti.

Am privit însă de câteva ori imaginile filmate la „întâlnirea cu presa” și m-am simțit moralmente obligat să le scriu. Știu, cu ceea ce voi scrie vor fi de acord mulți, dar acești mulți vor tăcea. Vor tăcea curajoși, cum le stă bine unor jurnaliști și analiști politici independenți.

… Povestea e următoarea: participând la un eveniment sportiv, președintele a fost înconjurat de jurnaliști și luat la întrebări. Un lucru absolut firesc și chiar european. Ceea ce a urmat însă nu are nimic cu practicile din Europa, unde, chipurile, vrea și domnul nostru președinte. Fiind întrebat despre oferirea celor mai înalte distincții în stat unor politicieni și demnitari din primul eșalon al puterii, decret ce a provocat un val de critici din partea societății, Timofti, fără să se oprească din mers (e om serios, nu are timp să discute fleacuri cu jurnaliștii!), a răspuns antologic : Nu, nu, nu răspund la nicio întrebare! Răspunsul lui mi-a amintit de celebra replică (de foarte tristă faimă) a lui Bondarcik, care, referindu-se la poziția partidului comunist al Moldovei sovietice privind adoptarea alfabetului latin, a răspuns: Net, net, net i eșceo raz net!

Nedorind să răspundă la întrebarea jurnalistei, președintele Timofti, garantul Constituției, de fapt a violat într-un fel această Constituție – mă refer la prevederile ce vizează dreptul cetățeanului la informație. De ce Timofti nu s-a oprit (din mersul lui falnic spre biroul răcoros) ca să explice presei cum de a fost posibil să apară un asemenea decret rușinos? El era obligat să facă acest lucru. Cu atât de mult că i-a spus ziaristei că „asta-i părerea matale, dar părerea mea este alta…”. Păi, spune-o, omule, care e această părere, care-i problema?

Problema e cea veche și e foarte gravă: președintele nostru are o fobie adâncă față de presă. Și nu numai față de presă, el fuge nu numai de presă, el fuge de oameni, el nu se întâlnește cu oamenii în câmp sau în piețe, el comunică cu oamenii prin purtătorul său de cuvânt. Președintele nostru își încheie sacoul de culoare funerară până la ultimul nasture și pășește grăbit, cu capul în pământ, plin de o importanță planetară, spre biroul său, înconjurat de un cârd de funcționari, și aceștia foarte importanți. Ieri, când a scăpat de presă, aceștia l-au înconjurat și l-au condus în birou…Și acest cârd de băgători de seamă, ca și președintele Timofti, sunt plătiți (foarte bine!) din impozitele noastre… De ce, mă întreb, îi plătim? Cu ce se ocupă ei acolo, în liniștea răcoroasă a birourilor prezidențiale?!

Și președintele Timofti, ca și ceilalți lideri politici de la guvernare, se jură că le sunt scumpe standardele europene. Să fie oare un standard european o astfel de atitudine față de presă (dar și față de obligațiunile de serviciu ale unui șef de stat)? De ce adică „nu, nu, nu răspund la nicio întrebare”?

Dar cine să răspundă, domnule președinte? Voronin? Dodon? Șelin? Păi, să știți, dacă se va ajunge ca să răspundă ei, partea dumneavoastră de vină va fi ea mai mare. Prietenii mei știu de ce. Și nu numai prietenii mei. Chiar dacă ei azi tac.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus