Timpul.md

Actualitate 10 Noiembrie 2014 | 07:32

Copilul din Nemțeni, Constantin Tănase

Era într-o zi de vară, acum 65 de ani, când într-un sat de pe malul Prutului, la doar câteva sute de metri de granița cu România, în Nemțeni, se năștea maestrul Constantin Tănase, unicul băiat al soților Daria și Mihail Tănase. 

Aici a făcut primii pași, aici a învățat să citească și să scrie. Era un copil inteligent și modest, mereu cu zâmbetul pe față și cartea-n mână, iar glumele și ingeniozitatea erau apreciate de toată lumea.


Copilărie la granița cu România

Autenticitatea copilăriei trăite de Constantin Tănase este incontestabilă, iar unul dintre episoadele cele mai colorate este cel legat de frontieră, căci ea îi despărțea pe localnici de Prut și România, și despre ea era majoritatea discuțiilor și jocurilor. „Fiecare dintre noi încerca să găsească o modalitate de a trece granița fără a lăsa urme. Una din ideile lui Constantin a fost că-și va face niște copite, le va îmbrăca pe mâini și picioare, iar grănicerii nu-și vor da seama că a trecut. Toți l-am invidiat că nu ne-a venit nouă ideea. Atunci el s-a uitat la noi cu o mândrie de copil și mi-a spus că mă va lua și pe mine în spate, dar cu condiția să nu spun mamei că am vorbit cu românii”, își amintește Vera Tănase, sora lui.



„Vorbitul cu românii” era o altă joacă de-a copiilor. Își fixau ochii pe cealaltă parte a Prutului și când observau vreun trecător, începeau să strige, să fluiere ca să atragă atenția românului de peste Prut. „El fluiera frumos, cânta, iar cel care ne auzea se întorcea și uneori ne răspundea printr-un fluierat. Însă grănicerii care patrulau informau sovietul sătesc și părinții, care ne certau”, povestește Vera Tănase, care a crezut mult timp că „vorbitul cu românii” e o taină mare, ce trebuie păstrată. Pe atunci Constantin Tănase avea 10 ani...

Copilul Constantin nu lipsea niciodată la jocul de-a armata, unde „oastea” de copii din hârtoape lupta cu cea din centrul satului, pentru care picii își făceau arme din lemn. „Eram inspirați din literatura sovietică. Aici, în zonă, s-au dat lupte mari în timpul războiului și găseam multe gloanțe, bucăți de schije de la bombe, rămășițe de tranșee, și adunam tot. El era în altă tabără”, povestește Timofei Butnaru, fost coleg de școală și vecin de mahala cu maestrul Constantin Tănase.

Mereu cu ochii-n cărți

La școală, era un copil luminos, tăcut, mereu răsfoind cărți. „Din câte am discutat eu cu colegii lui de clasă, Constantin Tănase era un elev foarte disciplinat, se deosebea de ceilalți elevi. Încă din școală se simțea pasiunea pentru artă și literatură, spune directoarea gimnaziului din satul Nemțeni, Elena Doronceanu, arătând notele cu care și-a încheiat studiile Constantin Tănase – 4 și 5 pe linie.



Dragostea de carte i-a alimentat-o profesorul de limbă și literatură română, pe atunci „moldovenească” - Vladimir Baldovici, posesor al unei biblioteci foarte bogate din care îi împrumuta cu drag literatură. Deși era un profesor foarte sever și toți elevii se temeau de el, Constantin Tănase reușea de fiecare dată să aibă o discuție lungă și frumoasă cu acesta. „Noi când intram în clasă puneam cărțile-n bancă și stăteam cuminți, iar Costică, cu zâmbetul pe față, tot timpul dialoga cu el, atât despre tema precedentă, cât și despre cea actuală”, povestește fosta colegă de clasă, Galina Slonovschi.


Vladimir Baldovici

Maestrul nu era văzut alergând pe coridoarele școlii cu fetele și băieții. „Mereu răsfoia niște cărți, iar când era întrebat ceva, ridica capul, zâmbea și răspundea, de parcă nici nu era concentrat la ce citea. Presupuneam încă de pe atunci că va deveni un om mare”, zice Galina Slonovschi. Față de colegii săi era reținut, modest și mai mereu îngândurat. „Cu totul alte gânduri îl băteau pe el, poate din cauza literaturii pe care o citea”, spune Dumitru Doronceanu, colegul cu care făcea gazeta satirică de perete.

Cu tata – tăcând, cu mama – vorbind…

Constantin Tănase a crescut într-o familie de care se vorbește numai de bine. „Treceam pe la magazin și-l vedeam de fiecare dată. Nu i-am auzit niciodată să se certe în familie. Aveau o curte plină cu flori, erau tare curați și gospodari oameni. Iar copiii - cuminți, la biserică mergeau tot timpul”, spune Vasilița Mâțu, de 90 de ani, care le-a fost vecină de-a lungul timpului. „Era om bun. Nu puteam să mor eu și să trăiască el, tânărul?”, spune bătrâna revoltată.

Mama sa Daria era casnică și ducea grijile copiilor, iar tatăl Mihail a ocupat funcția de secretar al primăriei și era om văzut în sat. „Era o familie modestă și intelectuală. Chiar și surorile lui erau eminente și mereu un exemplu pentru noi”, afirmă Timofei Butnaru.



Constantin Tănase era frate a șase fete cărora le-a ținut de grijă cum a putut. „Pe fiecare dintre noi ne-a protejat cu prezența și cuvântul. Cu părinții a avut la fel o relație frumoasă, cu tata – tăcând, și cu mama – vorbind”, zice Vera Tănase amintindu-și că lui nu-i plăcea să se laude și să fie lăudat în public, fiindcă așa a fost la ei în familie, vorba poporului „îl săruți pe frunte, dar în suflet mai des”.

Copilul din Nemțeni nu a dispărut din inima lui Constantin Tănase. Din primii ani de viață, până la ultimii, se mândrea foarte mult cu momentele în care îmbrăca o cămașa albă în stil național, punea pe cap o pălărie din paie și se plimba, pe atunci, de-a lungul satului să-l vadă toți, căci nimeni nu avea curajul s-o facă. Maestrul nu le prea avea cu îmbrățișările și săruturile, însă era un om foarte blând, ne zice sora sa, pe cât de iute era uneori la vorbă, pe atât de blând era la suflet și nu se rușina să scape și o lacrimă.


Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus