Bună Dimineața

Cum se şochează oamenii în Moldova

A doua zi, după ce m-am întors la Chişinău, am trecut cu un prieten prin nişte magazine din capitală. Ne-am oprit la un butic să analizăm marfa, în timp ce vânzătoarea se afla înăuntru, unde rezolva integrame. Pentru a afla mai multe despre produsele sale am păşit pragul şi am salutat-o: „Bună ziua, doamnă! Puteţi să ne ajutaţi?”. În spatele nostru a apărut colega vânzătoarei noastre, care a exclamat, cu mâna pe piept: „Я в шоке!”(Sunt şocată!). Am întrebat-o de ce şi a urmat răspunsul: „Păi, foarte rar am auzit pe cineva venind să ne spună bună ziua”.

Concluzia o faceţi dumneavoastră, dragi cititori. Dar eu mă gândesc, dacă această femeie a fost şocată de un simplu salut, care era cât se poate de firesc, înseamnă că altă dată cineva ar putea avea infarct, auzind „Sărut mâna, doamnă!”…

Bună dimineaţa!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *