Probabil că visul de aur al celor care au ticluit această mostră de agramatism era ca cei care văd clipul să le răspundă cu sufletul la gură, în cheia propriei lor întrebări: „Vrau, că şi înainte vreém, dar nu putém!”.
Dacă prestatorii respectivului serviciu de reclamă ar fi trecut prin vreo şcoală, poate că ar fi ştiut că verbul a vrea, în limba română literară, are puţin alte forme. Prezentul indicativ începe cu eu vreau, tu vrei, el vrea, prin urmare, duduia trebuia să întrebe dacă ”vrei”, nu dacă ”vrai”.
Forma ”(tu) vrai” este una populară, care nu se încadrează în limbajul standard, însă pe la noi se aude în vorbirea familiară şi circulă chiar şi într-un cântecel care conţine versurile „Da’ trenu’ tuc-tuc-tuc, Da’ eu mă duc, mă duc, Da’ tu mai stai, stai, stai Şî fă şi vrai”.
La imperfect, acest verb are formele eu vream, tu vreai, el vrea, noi vream, voi vreaţi, ei vreau şi se vede clar că unele dintre ele coincid într-un mod supărător cu cele de la prezent, de aceea pentru imperfect se mai utilizează verbul a voi: eu voiam, tu voiai, el voia. În uz sunt foarte frecvente formele „vroiam, vroiaţi” etc., deşi acestea nu sunt acceptate de norma actuală, întrucât reprezintă un hibrid între formele celor două verbe sinonime: a voi şi a vrea.
Forme de imperfect ca „eu vreem” (adică vream), ca şi „eu beem” (beam) sau „eu putem” (puteam) se întâlnesc în vorbirea popular-familiară de la noi, acestea au dreptul la viaţă, însă nu corespund normelor limbii literare.
Se utilizează frecvent şi formele populare, nonstandard, de conjunctiv prezent ale verbelor a sta, a da, a lua, a bea şi respectiv, a vrea, adică „să steie, să deie, să eie, să beie, să vreie”, însă formele literare ale acestora sunt să stea, să dea, să ia, să bea, să vrea, obligatorii în cazul comunicării/scrierii oficiale.
Iar acasă, cu prietenii, în situaţii numite informale, omul poate să steie, să deie, să vreie, să ieie şi să beie câte un pahar de vin, că nu strică şi parcă nici nu-i mare diferenţă dacă vrea să-l bea ori să-l beie – chef şi voie bună să dea Dumnezeu.
Dar cei care vor şi au obligaţia să respecte normele gramaticale, nu trebuie să confunde aceste forme în diverse situaţii de comunicare.
Irina Condrea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
