Timpul.md

Culinar.md 3 August 2021 | 05:46

Cura cu pepene

Cura cu pepene galben 

Chiar dacă cel mai consumat este pepenele roşu şi se crede că cel galben îngraşă, cu pepenele galben se poate face o cură de slăbire, iar datorită vitaminelor conţinute este recomandat în diferite afecţiuni. Este răcoritor, laxativ, diuretic, regenerator al ţesuturilor, antiinflamator. Este folosit în anemie, litiază urinară, reumatism, alergii, reglarea tiroidei şi îngrijirea tenului.

În cure este recomandat pepenele cu miez galben-portocaliu, nu cel cu miez verde-albicios. În afară de curele de slăbire, pepenele galben este recomandat şi pentru dezintoxicare. Are un bogat conţinut în apă, dar şi în vitaminele A, B şi C.

Mare atenţie: cura de pepene galben este contraindicată bolnavilor de diabet şi suferinzilor de enterite şi dispepsie.

Masajul cu suc de pepene galben are efect hidratant şi calmant, fiind recomandat pentru tonifierea şi redarea elasticităţii pielii, pentru tratarea alergiilor şi a arsurilor uşoare. Tenul ofilit sau iritat va beneficia de efectul hidratant şi calmant al pepenelui galben. Se face masaj uşor cu suc proaspăt sau se pun felii subţiri de pepene galben pe faţă şi se ţin vreme de 15-20 de minute. Inflamaţiile şi senzaţiile de arsură de la nivelul pielii se tratează rapid, aplicând felii subţiri de pepene galben, ţinut în prealabil la frigider.

Este începutul sezonului... aşa că nu ocoliţi nici pepenele galben.

Cura cu pepene verde

Pepenele verde este foarte bogat în nutrimente şi în licopen şi merită să fie inclus într-un program de nutriţie personal. Pepenele verde este unul dintre puţinele alimente cu un conţinut ridicat de licopen (pigment natural, care dă culoarea roşie şi care este un puternic antioxidant). Acesta nu conţine grăsimi. Cu un aport caloric scăzut, pepenele verde este o sursă ideală de vitamine (A, B6, C şi tianină) şi potasiu. Studiile au arătat că o ceaşcă şi jumătate de pepene verde conţine între 9 şi 13 mg de licopen. În plus, pepenele verde are cu 40% mai mult licopen decât tomatele crude, neprelucrate. Pentru a beneficia din plin de aceste proprietăţi, este bine să alegeţi pepenele copt, roşeaţa fiind un indicator al dulceţei. Un studiu recent al Departamentului de Agricultură din SUA arată că, spre deosebire de tomate, pepenele verde nu trebuie fiert pentru a elibera licopenul. Dacă vă preparaţi un juice din pepene, veţi observa licopenul sub forma unor firicele roşii, subţirele.

În ce boli se recomandă pepenele verde:

Pepenele verde este uşor digerabil dacă se consumă singur (combinarea sa cu alte alimente îngreunează digestia acestora). Având în vedere că pepenele are 96% apă, el are puternice beneficii asupra sănătăţii inimii (conţine cucurbocitrin, care dilată vasele capilare şi reglează tensiunea arterială), stomacului şi vezicii urinare. De asemenea, pepenele verde poate trata edemul, rănile cangrenate sau infecţiile renale (este un excelent diuretic) şi urinare.

(M. T.)

Timpul. Suplimentul Femeia

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus