Cutreierând prin bloguri: Un moldovean punctual

Cel mai frumos oraş din lume – mit sau realitate

de Mariana Ciobanu 

Pot petrece ore în şir aiurea prin centrul istoric al oraşelor în care sunt turistă. În Chişinău îmi place să cred că în casele mai mari şi mai vechi au stat familii de boieri şi încerc să-mi imaginez oare cum îşi petrecea nobilimea de pe timpuri rutina, cum făceau baluri sau discutau politică la o cafea. Doar că Chişinăul nu abunda în aristocraţie, casele rămase de la ei sunt şi mai puţine, iar toate visările mele romantice se termină în momentul în care ochii se opresc la termopane sau totuşi trec de ferestrele putrede şi mâncate de carii şi se opresc fie într-o sacoşă Green Hills, fie într-o sticlă de vodkă Spicuşor […]

Pâinea noastră cu iz politic

de Nati Vozian 

De câteva zile, noi, cetăţenii Moldovei, cumpărăm pâine cu iz politic. Nu ştiu ce fel de făină se foloseşte, de unde-o fi importată, prin ce firme îndepărtate adusă, ce fel de drojdie se utilizează, ce fel de sare şi apă se pune, dar pâinea nu mai are gustul acela de altădată. Nu ştiu cum de s-a infiltrat în miezul pâinii, gustul cuţitului metalic cu care partidele taie pâinea – un gust tăios cu nuanţe de putere, de interese, de avuţie, de bani, de scandal, de pericol.
Mie nu-mi place gustul acesta de pâine cu iz politic. Întoarceţi-ne pâinea cea gustoasă şi puhavă de altădată. Nu vă bateţi joc, rupând-o în bucăţi, fărâmiţând-o. Nu faceţi din pâinea noastră cea de toate zilele un colac de împărţire a Puterii.
Eu nu vreau să mănânc pâine cu iz politic…
Daţi-mi pâinea înapoi!

Cla.[Sic]

de Igor Guzun

Rafael? Mai întâi, Rafael Nadal, numărul unu mondial la tenis, apoi renumitele bomboane Rafaello şi abia după asta Rafael, pictorul Renaşterii italiene. La fel cum, mai întâi e Madonna, „Like a Virgin”, a lui Sean Penn, Guy Ritchie sau Jesus Luz şi abia apoi Madona Litta a lui Leonardo da Vinci.
Rubens? Poate e cunoscut mai mult ca Rubens Barrichello, pilot de Formula 1, şi apoi ca cel mai renumit pictor flamand.
Clasicii cunosc astăzi o nouă viaţă datorită tizilor lor care sunt contemporanii noştri.

Parkinson, Alzheimer şi Hungtington. Au fost odată oameni, acum sunt mai mult maladii.
Alzheimer îi poate împiedica pe oameni să-şi aducă aminte că Mercedez a fost, mai întâi, un nume de fată. Sau că, iniţial, lumea avea, poate, o formă geometrică, pentru că nu întâmplător spunem „colţurile lumii”. O confirmă Pablo Picasso. Sau preferaţi un Picasa Web Album?
Iar dintre toate brand-urile aş prefera, chiar dacă e în clar-obscur, un Rem-brand-t.
Sau o brand-uşă?

Un moldovean punctual

de Gheorghe Erizanu

Este adevărat. Sunt moldoveni punctuali. Eu chiar cunosc unul. Şi-a ros stomacul cu atâta punctualitate. Este irascibil. Este volubil. Este plin de ticuri. Este cu bun-simţ. Nu înjură. Nu are vicii. Este un domn bine. Este punctual şi la semnele naturii. Când vine iarna, atunci, ca un tip punctual, e nevoit să răcească. Şi ca un tip punctual, ia tot tacâmul de doftorii naturale. Dacă ele nu ajută, atunci trece la performanţele farmaceuticii mondiale. Este permanent stresat. E şi firesc. Doar numai el este punctual. De jur-împrejur totul întârzie. Una se vorbeşte. Alta se face […]
Moldoveanul punctual mi-a spus că la 3 şi 10, după masă, vom fi în Bucureşti. De ce atâta grabă? Nici nu ştim cât vom sta în vămile patriilor.
– Trebuie să fim punctuali.
Am fost. La 3 şi 10 după masă, după cinci ore cu shumy în faţă. Cu trei capace de la jante, din cele patru, pierdute, căutate, negăsite, pe traseul Chişinău – Leuşeni – Bucureşti. E un moldovean punctual. Zis şi făcut. Fără vicii. Fără capace. Fără femei. Fără fotbal. Era aproape un fel de „Zubr” al lui Iuri Naghibin. Atât doar că rusul punctual al lui Naghibin trăia într-o Germanie punctuală.