MUSCA la Ararat

D-ale referendumului

ACTUL I

Un simplu beci moldovenesc. Două poloboace în prim-plan. Stau rezemaţi de ele Mikia şi Vikia.

Mikia: Au fost şi pe la voi cei cu referendumul?
Vikia: D-apoi cum? Primii au venit comuniştii şi au zis că Doamne fereşte să ne ducem la votare. După asta, au venit nişte oameni din alt partid şi au zis că Doamne fereşte să facem aşa cum zic comuniştii. După aceea au venit nişte oameni străini şi în ruseşte mi-au zis că Doamne fereşte să participăm la referendum.
Mikia: Ce-i de făcut, Vikia? Pe cine să ascultăm?
Vikia: Fără un pahar, nu ne descurcăm. Toarnă!
Mikia: De care – alb sau roşu?
Vikia: N-are importanţă. Toarnă!… Stop! Am o idee. Ia umple două borcane: într-unul toarnă vin roşu, în celălalt – vin alb. Dacă vin comuniştii şi ne zic să nu participăm, bem câte un pahar de vin roşu. Dacă vin cei din Alianţă şi zic să participăm – bem câte un pahar de vin alb.
Mikia: Genial! (umple borcanele după cum s-a spus). Dar care-i cozul?
Vikia: Foarte simplu: depinde care borcan se va goli primul. Dacă se goleşte primul borcanul cu vin roşu – nu ne ducem. Iar dacă cel cu vin alb – ne ducem.
Mikia: Colosal! Stai că mă strigă cineva (iese şi imediat apare). Uf! Bem roşu.
Vikia: Doarme Alianţa…
Mikia: Să fim noi sănătoşi! (cinstesc paharele).

ACTUL II
Au trecut trei ore. Acelaşi beci, aceleaşi personaje.

Mikia: Vezi, măi Vikia, borcanul cu vin roşu s-a golit pe jumătate.
Vikia: Dar şi cel cu vin alb se goleşte.
Mikia: A mai venit cineva. Mă duc să văd (iese şi apare). Uf!… Mă dor picioarele. Toarnă de cel alb.
Vikia: Acuşi (încearcă să toarne, dar scapă borcanul). Iaca na! S-a stricat borcanul! Cred că aşa a vrut Dumnezeu…

Mikia: Auzi, muierea mea strigă pe afară. O să ne sară în cap. Bine că s-a stricat borcanul, ca să închidem rămăşagul. Mergem cu femeile la referendum, ca să spunem „Da” odată cu ele, iar la întoarcere deschidem alt borcan cu roşu, adus de oamenii lui Pasat, care a încurcat referendumurile…
Vikia: Măi Mikia, da bună zakuskă-i strigătul femeii tale, dacă a dovedit să ne trezească din beţie, să strice borcanul şi să fugărească trimişii comuniştilor. Am să fac şi eu o alianţă de integrare cu a mea…

Peste Mikia şi Vikia cade cortina, ca o fustă de femeie…

Igor Grosu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *