Actualitate

Daruri de Crăciun pentru cinci familii defavorizate din Capitală

În sectorul Buiucani, beneficiară a devenit o familie în care cresc trei copii, un preșcolar și doi elevi. Mama copiilor, Maria Darie, spune că până nu demult ea era cea care se implica în acțiuni de caritate și niciodată nu s-a gândit că va ajunge să fie beneficiară. Anul acesta femeia și-a pierdut soțul, răpus de boală, și familia a avut de înfruntat greutăți imense.

Violeta Surdu, directoarea Grădiniței nr. 26, a declarat că părinții și angajații din instituție au fost extrem de receptivi la această inițiativă. „Este foarte important să le dezvoltăm copiilor sentimentul de empatie. Nimeni nu știe în ce situație poate ajunge. Încă de la grădiniță, părinții trebuie să le explice copiilor că cineva are nevoie de ajutor și să se implice împreună în acțiuni de caritate, dacă au posibilitate, oricare ar fi sprijinul – moral sau material”, a mai spus directoarea.

Angela Monacu, șefă interimară a Secției management preșcolar, a menționat că organizarea acestei acțiuni de caritate a devine o tradiție. Toate cele 158 de grădinițe din Chișinău sunt parte a acestei acțiuni și, împreună cu Direcția, își propun să aducă familiilor o bucurie înainte de sărbători. Pe lângă cele cinci familii selectate, acțiunile de caritate continuă și la nivel de sector, dar și la nivel de grădiniță. Familiile primesc în dar jucării, produse alimentare, produse de igienă, haine și sprijin financiar.

Șefa Secției informare și relații cu comunitatea, Elena Vorotneac, a declarat că nu este pentru prima dată când Direcția organizează asemenea acțiuni, inclusiv și la sărbătorile pascale. „Este foarte greu să selectezi familia beneficiară în condițiile unei crize economice. Se întâmplă foarte multe tragedii și este extrem de greu să reușești să-i ajuți pe toți, dar am spus că măcar an de an să reușim să ajutăm aceste familii. Prin aceste acțiuni de caritate ne dorim să facem nu doar sărbătorile fericite, dar și oamenii”, a notat Elena Vorotneac.

În sectorul Centru a fost ajutată o familie în care cresc două fete, orfane de tată. Una dintre fete merge la grădiniță, iar a doua este elevă în clasa treia. Împreună cu mama, locuiesc în casa bunicii, care are probleme de sănătate. În sectorul Ciocana beneficiară de ajutor în cadrul acestei acțiuni a devenit o elevă din clasa a doua, care și-a pierdut recent mama, iar tatăl a refuzat să aibă grijă de ea. În prezent copila se află în grija unei surori pe linie paternă. În sectorul Râșcani a fost ajutată o familie cu trei copii. Mezina familiei frecventează grădinița, iar frații ei sunt elevi. Părinții sunt șomeri, dar încearcă să facă față situației dificile. În sectorul Botanica ajutorul s-a înreptat către un băiat de șase ani, rămas în grija bunicii, după ce mama acestuia s-a stins în urma violenței în familie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *