Îi vom simţi lipsa cu toţii, pentru că talente ca Maria Bieşu nu apar decât o dată la o sută de ani. Am ascultat sâmbătă discursurile de comemorare ale demnitarilor moldoveni. Declaraţiile lor postume de dragoste mi-au părut nişte cuvântări de serviciu.
Un om înzestrat de Dumnezeu cu har trebuie ocrotit ca lumina ochilor, dar cum am ocrotit-o noi pe Maria noastră?
Pentru mine, numele Mariei Bieşu se va asocia întotdeauna nu doar cu acea Cio-Cio-san, care ne-a dus faima în întreaga lume, dar şi cu umilinţele prin care a trecut marea artistă, pentru a nu lăsa să moară Festivalul „Invită Maria Bieşu”. În loc să-şi vadă de artă şi de viaţa ei, Primadona Operei Naţionale a trebuit să umble cu mâna întinsă pe la potentaţii timpului – ani la rând să bată la uşile guvernanţilor, să „negocieze” cu ei, să întocmească devize de cheltuieli, să se gândească unde să-şi cazeze oaspeţii şi cât o va costa invitaţia unor artişti de valoare de pe mapamond. Maria Bieşu a dorit să prefacă R. Moldova într-un centru internaţional de cultură, să planteze în inima spectatorului ideea de performanţă artistică, iar noi, de fiecare dată, îi domoleam entuziasmul şi îi obiectam că… zboară prea sus!
Iată că zborul Mariei s-a încheiat. Guvernanţii noştri când vor învăţa să zboare?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
