Scriitor, istoric, eseist si jurnalist politic, Adam Michnik este o figura emblematica a opozitiei ilegale democratice din Polonia anilor 1968-1989, pentru activitatile sale – in special, cele legate de Sindicatul „Solidaritatea” – fiind inchis timp de sase ani. Astazi, fostul disident anticomunist conduce cel mai important ziar din Polonia – „Gazeta Wyborcza” – si continua sa rosteasca adevaruri incomode, ramanand unul dintre cei mai influenti lideri de opinie din Europa de Sud-Est.
Saptamana trecuta, Adam Michnik a ales Chisinaul drept punct de pornire pentru turneul sau editorial prin R. Moldova si Romania. Luni, el a sustinut o prelegere in fata studentilor de la ULIM despre transformarile postcomuniste din Polonia, apoi, la Biblioteca publica „Onisifor Ghibu”, si-a lansat volumul „Marturisirile unui disident convertit”, editat la „Polirom”. El a criticat „demonii” politicii poloneze si ai altor tari postcomuniste si ne-a indemnat sa luptam darz pana la caderea comunismului in RM. Prin marturisirile, impresiile si experienta anticomunista impartasita, Adam Michnik a entuziasmat publicul intelectual de la noi.
„Ultimii 20 de ani au constituit un succes extraordinar pentru Polonia…”
– Domnule Adam Michnik, anul acesta Polonia celebreaza 20 de ani de la caderea comunismului. Cum apreciati evolutiile din aceasta perioada? In urma marilor schimbari, asteptarile dvs. s-au implinit?
– Unele asteptari ale polonezilor s-au implinit, altele – nici pe departe. Totusi, acesti 20 de ani pentru Polonia au constituit un succes extraordinar. Nici n-am visat ca peste doua decenii vom trai intr-o tara independenta, fara militari sovietici sau fara fel de fel de minoritati nationale, sau fel de fel de vecini, cu hotarele deschise, fara cenzura etc. Dar exista si alte realitati, precum coruptia, diverse scandaluri, prosti la putere etc. Dupa marile schimbari politice, economice, sociale si de mentalitati au aparut mai multe conflicte de tip nou. Pentru tara mea, epoca comunismului a fost ca viata intr-un frigider, iar dupa caderea comunismului am fost martori ai renasterii vechilor „diavoli” ai istoriei poloneze si nu numai. Dar si in Rusia s-a produs o reintoarcere in istorie. Fiecare polonez percepe in mod diferit realitatile. Cert e ca noi am luptat nu pentru capitalism, ci pentru libertatea in munca. In Rusia, spre exemplu, cand incepuse perioada privatizarii, s-a produs, de fapt, o prihvatizare. Si in Polonia privatizarea a fost una criminala. Concurenta, din punct de vedere filosofic, prin natura sa, nu tine de solidaritate. Va spun deschis: nu sunt un adept al capitalismului, insa am vazut ce inseamna un „comunism bunisor”.
– Coeziunea sociala in Polonia de la infrangerea totalitarismului s-a pastrat?
– Atunci exista un singur dusman comun – statul totalitar. Acum minerii au interesele si cerintele lor, artistii vor investitii in cultura, sindicatele nu recunosc existenta unei situatii de criza, cer insistent bani. Nu mai exista acea solidaritate sociala ca in timpul dictaturii. Atunci toti luptau impotriva comunismului. Unii pledau pentru un stat democratic si antitotalitar, altii – pentru autoritarism in baza etnicitatii si a religiei, adica, Polonia sa fie doar pentru polonezi, pentru ca Polonia este o tara catolica… Din anul `90, insa, nu mai exista solidaritate, din cauza unui nou context social si istoric.
„Partidul Comunistilor dintotdeauna a fost antihrist, "un pic" ateu…”
– Stim ca tonul anului revolutionar 1989 in Europa de Est l-a dat Polonia. Rolul decisiv in transformarile din ultimii 20 de ani l-a avut Biserica Catolica. In RM, insa, popii fac propaganda comunista. Ce parere aveti despre asta?
– Pentru mine este uimitor ce se intampla in Moldova. Din cate inteleg, aici totul este posibil, Moldova e cea mai „interesanta” tara. Sunt informat despre ultimele evenimente de la Chisinau si unele lucruri imi par extrem de curioase: bunaoara, consilierul prezidential Mark Tkaciuk, care este ideologul comunismului din RM, umbla sambata la sinagoga?! In ce mod un comunist ca el poate fi credincios?”… Partidul Comunistilor dintotdeauna a fost antihrist, „un pic” ateu. Daca Biserica Ortodoxa din Moldova sprijina un partid ateu, e de neinteles. In Polonia, preotul catolic Josef Tischner a fost primul care a utilizat formularea „homo sovieticus”. De fapt, intr-un anumit sens, suntem cu totii victimele educatiei sovietice.
Sovietic nu inseamna pur si simplu comunist. Comunismul a fost puternic ideologic pana la Congresul XX. Apoi, in perioada noilor transformari, a „evoluat” in pragmatismul si cinismul Puterii. In tarile ex-comuniste avem oameni care au fost comunisti, dar au devenit patrioti. Avem post-anticomunisti, care gandesc si actioneaza ca niste comunisti. Putin nu face parte din Partidul Comunist. In Rusia, comunistii se afla in opozitie, apara democratia si pluralismul. Acesta e un stat cu planuri imperialiste, cu un sistem autoritar. Cand am fost in Georgia, am sesizat ca echipa lui Saakasvili isi dorea sa fie, in fond, ca cea a lui Putin. In relatia sa cu opozitia, presedintele georgian foloseste aceeasi atitudine si aceleasi argumente ca Putin. In Polonia, formatiunea cea mai anticomunista, care a dominat doi ani, a fost Partidul Lege si Justitie, care avea o atitudine putinista. Dar acest partid nu mai este comunist, pentru ca nu mai are ideologie. S-a creat un sistem autoritar care, cu ajutorul populismului si al nationalismului, manipuleaza opinia publica. Si in RM cei care spun despre sine ca sunt comunisti folosesc acest cuvant ca un fel de logou, pentru ca la nivelul societatii exista un fel de nostalgie pentru comunism. Cu siguranta, exista oameni formati de politica sovietica. Dar, atunci cand ma enerveaza ceea ce se intampla in Polonia, imi repet intotdeauna ca democratia franceza sau democratia britanica s-au format pe parcursul a doua sute de ani…
„Lustratia ca arma politica in Europa de Est”
– Cum e evoluat clasa politica poloneza in perioada de dupa 1989?
– Din pacate, elitele politice sunt adesea asemenea societatii. Ma invinuiesc si pe mine ca nu am fost in stare sa-mi conving conationalii sa nu voteze pentru o catastrofa. Acesta este motivul de disputa pe care-l am si cu prietenii mei din Rusia, fosti disidenti. Ei cauta permanent vina in afara lor. Serghei Kovaliov: „America e vinovata, Franta e vinovata, Germania e vinovata”. Eu ii raspund: „Nu, Serghei Adamovici, tu esti vinovat, eu sunt, vinovat, nu englezii!”. Daca Putin ar fi castigat alegerile in Londra, englezii ar fi fost vinovati. Nu poate exista un stat democratic fara o societate democratica. Nu exista in lume nicio democratie fara democrati.
– Sunteti multumit de procesul lustratiei din Polonia?
– In Polonia lustratia a fost realizata in mod barbar. Ma tem ca, si in Romania, dosarele Securitatii au de¬venit arme ale luptei politice. Nu sunt folo¬si¬te pentru aflarea adevarului. Au devenit ka¬las¬nikoave impotriva persoanelor incomode pentru Putere. In tara mea, au elaborat o asemenea lege, prin care sapte sute de oameni au fost obligati sa faca declaratii daca au avut relatii cu KGB-ul: de cate ori s-au intretinut cu agentii Securitatii sau daca au colaborat toata viata. Li se crease niste conditii insuportabile de aflare a adevarului, ca pe vremea lui Stalin. Toata lumea tacea la inceput. Prima declaratie a facut-o un sef de la Universitatea din Varsovia, apoi i-au urmat exemplul conducatorii din toate universitatile si cercurile intelectuale. Desigur, mai-marii zilei nu au avut de pierdut nimic… Dosarele politiei politice trebuie analizate cu prudenta si suspiciune. Ele au fost de la inceput intocmite ilegal, ca instrumente de santaj, asa ca este absurd sa le luam acum drept litera de Evanghelie. Este aberant ca marturia unui colonel KGB care a intocmit un raport despre dvs. sa devina mai importanta decat marturia dvs. despre faptele proprii. El sa fie crezut si dvs. – nu?!. Pretutindeni in Europa de Est lustratia s-a transformat intr-o vanatoare de vrajitoare, motivata politic.
– Ce ati recomanda RM, tara in care despre colaborarea intelectualilor publici din perioada URSS cu KGB-ul se vorbeste in continuare in cercuri restranse? Cum vedeti o rezolvare justa a deconspirarii dosarelor securitatii?
– As recomanda RM sa nu initieze inca acest proces, pentru ca arhivele sunt deschise in continuare doar pentru kaghebisti. Tot ce stiti e mai bine decat ce ati putea afla din creatiile acestora. Kaghebistii nu au cautat niciodata adevarul, ci materiale compromitatoare. Daca ati merge pe aceeasi cale a lustratiei, aceasta ar fi o victorie a KGB-ului. Trebuie sa va comportati ca o tara democratica. Arhivele politiei politice trebuie deschise peste 50 de ani. Aceasta este solutia justa. Altfel, este imposibil sa aflati adevarul, veti deveni, cu siguranta, victimele agentilor KGB, care falsifica documentele de arhiva.
„Nu ma tem nici de presedintele Voronin si nici de generalul Smirnov”
– Disidenta in tarile fostului lagar socialist isi mai are rostul?
– Disidentul in prezent e o figura artificiala. Sa existe disidenti in adevaratul sens al cuvantului, precum Kovaliov, Trotki, Afanasiev, Saharov etc.! Buharski spunea: „Cine e disident? Eu nu sunt disident, eu gandesc ca poporul meu. Disident este Brejnev”.
– In RM, unde PCRM oficial de opt ani e la putere, cum ati opune rezistenta?
– Daca m-as fi nascut in Moldova, nu mi-as fi parasit tara, asa cum nu am parasit Polonia cand se afla in stare de razboi. Nu as fi plecat in niciun caz de aici, pentru ca va confruntati cu o situatie grea, cand nu poti renunta la lupta. Iertati-ma, dar eu nu ma tem de presedintele vostru Voronin si nici de generalul Smirnov. Eu pur si simplu ma tem de generatia mea. Insist sa nu fie falsificate alegerile! Este inadmisibil dialogul Puterii cu poporul in limbaj politienesc, este de netolerat minciuna! Faptul ca in mainile Puterii se afla toata presa si marele business este periculos pentru tara, pentru oameni, democratie, dar si pentru guvernare.
E dificil sa indemni un om la lupta, la baricada, mai ales daca este vorba de familia ta. Acest lucru poti sa ti-l spui tie insuti. Exista tacerea conformismului, exista si tacerea de a protesta. Nu trebuie sa taci cand lucrurile merg din rau in mai rau. Nu trebuie sa spui nimanui cum sa participe la lupta anticomunista. Prin 1976-1977 discutam foarte des cu prietenul meu Bulat Okudjava. El imi spunea ca nu va adera la o actiune anticomunista de protest, semnand un act anume. Daca va dori sa protesteze, o va face singur in calitate de poet, compozitor sau cantaret. Acesta era scopul vietii lui. Totusi, au fost si dintre cei care l-au acuzat de tradare, de renuntare la lupta. Ma tem de fanaticii anticomunisti. Asemenea persoane merg cu crucea in fata, in spatele careia e ascuns un kalasnikov. E chiar paradoxal si de neinteles, de ce pana in ziua de luni oamenii tac, iar marti ii vezi cum scandeaza: „Jos comunismul!”. E un secret acest comportament al maselor…
– Cum vedeti iesirea noastra din comunism, mai ales ca ducem dorul unor asemenea militanti ca Dvs., a unor modele de moralitate intelectuala?
– Exista iesire dintr-o situatie fara iesire?! Am unele temeri sa dau note in privinta situatiei din RM, incomparabil mai grea decat cea din Polonia. Aici exista probleme grave in interiorul tarii, pe de o parte; pe de alta, mai e si chestiunea transnistreana, care trebuie analizata sub aspectul „Transnistria in contextul intereselor Ucrainei, Romaniei si ale UE”. Problema nr. 1 nu e ce se intampla in guvern, ci starea poporului. Daca veti avea o societate civila puternica, nu va fi loc pentru o Putere autoritara. O intrebare utila e: ce va intampla atunci cand va fi dat jos tiranul? Imi amintesc cum in `89 m-am plimbat o noapte intreaga prin Varsovia impreuna cu Tadeusz Mazowiecki, primul sef al guvernului Poloniei libere. I-am zis: „Tadeusz, am castigat alegerile, suntem obligati sa preluam puterea”. El m-a intrebat: „Cum s-o preluam, cand intregul aparat este comunist?”. Am preluat puterea cu un rezultat bun. Nu sunt multumit de toate cate s-au intamplat dupa aceasta, dar Polonia a obtinut un succes. Intrebarea e: ce trebuie de facut mai tarziu?
Daca anticipam lucrurile in RM, a doua zi dupa alegeri trebuie spus ca e nevoie de o Moldova unita intr-o Europa unita. Este un proiect pentru toata lumea, nu numai pentru cei care cu o zi inainte se aflau in opozitie. Opozitia vrea democratie pentru toata lumea, nu doar pentru sine. Singurul criteriu de evaluare a fiecarui functionar este loialitatea fata de sistemul democratic din tara sa si competenta. Apoi, ramane sa rezolvam si problema respectarii legii. E cel mai greu lucru, pentru ca suntem obisnuiti ca legea sa fie un instrument impotriva cetateanului. In Polonia, ani de zile nu s-a respectat legea, deoarece nu s-a considerat ca statul este al nostru si legislatia este a noastra. E greu sa te adaptezi mental la o noua situatie. Problema zilei urmatoare dupa caderea dictaturii au avut-o si Spania dupa Franco, si Portugalia dupa Salazar, si Grecia dupa coloneii negri. Eu va doresc sa reusiti!
-Va multumim pentru interviu.
Autor: Angelina Olaru
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
