Timpul.md

Actualitate 12 August 2019 | 00:53

Eșecul bunelor intenții: cum a contribuit presa la dezvoltarea populismului

Ce este populismul?

Populismul a devenit în ultimii ani un fenomen recurent, nu doar în Uniunea Europeană, ci la nivel global. El este asociat adesea cu extrema dreaptă, cu lideri autoritari și naționaliști precum Vladimir Putin sau Recep Erdogan. Totuși, populismul poate fi prezent și la stânga spectrului politic, așa cum vedem în cazul partidelor Podemos sau Syriza. Ce au în comun lideri atât de diferiți precum Viktor Orban, Maduro, Bolsonaro, Salvini sau Geert Wilders, pentru a-i numi doar pe câțiva? În primul rând, populiștii se percep ca pe niște adevărați democrați, care reflectă opiniile poporului, adesea ignorate de guvernele și partidele mainstream. Mulți favorizează democrația directă – decizii politice realizate prin referendumuri sau inițiative populare. În al doilea rând, populiștii au de cele mai multe ori un limbaj simplu și direct. Ei pretind că denunță înțelegeri de culise ale unei elite politice/economice/intelectuale care nu ar servi în realitate interesele poporului. Așadar, elementul definitoriu al unui populist îl reprezintă cadrul discursiv folosit de acesta, mai exact, un discurs prin care populistul construiește o opoziție între un „popor pur”, al cărui reprezentant se autoproclamă, și o „elită coruptă”, care nu ar servi adevăratele interese ale poporului.

Populismul are rădăcini foarte adânci – de pildă, în Statele Unite el apare la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu înființarea Partidului Populist American. Apare apoi sporadic pe parcursul secolului al XX-lea, fiind asociat cu personaje precum George Wallace sau Joseph McCarthy. În Europa, populismul a fost asociat cu narodniki ruși și cu pujadismul din Franța anilor ’50. Ultimele decenii însă, ne înfățișează o renaștere și chiar o expansiune fără precedent a fenomenului populist, la nivel global. În mod paradoxal, presa din lume a contribuit semnificativ la dinamica acestei evoluții, deși rolul tradițional al acesteia este acela de câine de pază al democrației. Ori fenomenul populist pune în primejdie însăși democrația. Așadar, ce a mers prost?

Mediatizarea cazurilor de corupție avantajează discursul populist

Competiția pentru cititori și audiență dintre media publică – în principal televiziunea – și media privată a dus la o concentrare excesivă asupra unor aspecte scandaloase și în bună măsură, extreme, ale vieții politice. Mediatizarea cazurilor de corupție la nivel înalt începând cu anii ’90 – Operațiunea „Mâini Curate” din Italia, sau Afacerea Elf-Dumas în Franța – a dus la întărirea sentimentelor anti-elitiste în rândul populației. Lucrul acesta a oferit o platformă ideală populiștilor și o audiență extrem de receptivă pentru mesajul lor: acela de exaltare a „poporului pur”, pe care îl opuneau unei „elite corupte”.

Concentrarea excesivă a presei pe cazurile de corupție a indus publicului imaginea unor politicieni corupți, a jocurilor permanente de culise de la nivelul politicii mari și a avantajat astfel outsiderii, care se prezentau ca oameni din popor, reprezentanți ai adevăratelor interese ale oamenilor de rând. În România de pildă, așa se poate explica, în linii mari succesul, Partidului Poporului și a fondatorului său, omul de televiziune Dan Diaconescu. Desigur, corupția nu reprezintă un fenomen nou și în ciuda lipsei unor studii comparative, este greu de crezut că oamenii politici de astăzi sunt mai corupți decât cei de acum 50 sau 60 de ani.

Fenomenul acesta, deși face parte din seria efectelor neintenționate, explică în mare parte, deși nu într-un mod exhaustiv, cauzele pentru ascensiunea populismului la nivel global. Lipsa de performanță a partidelor mainstream, coroborată cu ocazionalele scandaluri de corupție, prezentate însă de o mare parte a presei drept o caracteristică aproape generală a politicienilor, a contribuit la schimbarea percepției publicului și a oferit astfel o șansă uriașă pentru discursul populist.

După confruntarea cu totalitarismul secolului al XX-lea, democrația liberală are astăzi drept adversar, populismul. Dacă însă totalitarismul reprezenta exact opusul democrației, populismul nu poate fi disociat de aceasta, fiind mai degrabă prezent în umbra democrației. Datorită modului lor cameleonic de a opera, populiștii reprezintă astăzi o provocare poate chiar mai serioasă pentru democrația liberală, decât o reprezentau dictatorii de acum un secol.

ROBERT MANEA
https://mediastandard.ro/ 
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus