Actualitate

Efim Tarlapan: Nu schimb Europa pe o Asie kubaneza de la Prut

Cunoscutul scriitor satiric si de literatura pentru copii Efim Tarlapan a implinit, ieri, 17 mai, 65 de ani. Cu aceasta ocazie, sambata, la Uniunea Scriitorilor din Moldova, a avut loc un medalion literar. Nascut in satul Magurele, raionul Ungheni, scriitorul, de mai multi ani, a trecut Prutul, autoexilandu-se, impreuna cu sotia sa, prozatoarea Zinaida Cenusa, la Cluj. Deunazi, la invitatia noastra, Efim Tarlapan a trecut pe la redactie si i-am solicitat un interviu, in exclusivitate pentru TIMPUL.

– Domnule Efim Tarlapan, ce stiti despre ziua in care v-ati nascut?

– La nasterea mea a fost martor tot satul. M-am nascut pe 17 mai, in ziua ofensivei armatei sovietice asupra celei germane. Linia frontului trecea prin satul nostru si, dis-de-dimineata, locuitorii au fost evacuati. La o distanta de vreo trei kilometri de sat, in Valea lui Malai, caravana locuitorilor a facut un popas. In aceasta vale m-am si nascut. Sunt singurul locuitor al acestei vai…

 

– Adica, ati intemeiat o localitate….
– M-am nascut sub car si am fost scaldat intr-un izvor. Mai spun consatenii ca era o lapovita rece. Am aparut pe lume pe un teritoriu absolut neutru, liber. Mai tarziu, am compus o poezioara. Extrag din ea patru randuri: „M-am nascut in vremi cetoase, / Pe la Prut, liber ca-n vise, / Cand her Hiltler se retrase, / Iar tov. Stalin nu venise”. Dar peste doua zile libertatea s-a terminat, fiindca sovieticii au inaintat si au facut sovietele chiar in carul nasterii mele. Si atunci am primit prima sudalma. Din moment ce au prins la putere, sovieticii si elementele comuniste din sanul satului meu au inceput sa ma injure pe mine si pe mama, zicand ca, din cauza mea, s-a retinut tabara, n-a putut sa fie evacuata la timp.

– Ca umorist si satiric, in perioada sovietica ati fost un razvratit. Astazi, sunteti tot acelasi? Va simtiti cu adevarat liber?
– Deunazi, ducand niste carti la un liceu, directoarea m-a invitat din biroul ei in hol, spunandu-mi: „Domnule Tarlapan, hai sa-ti arat un portret!”. Am iesit in hol. Ma uit – portretul nu-i! Dar doamna imi sopteste: „La noi, se vorbeste de aici pana aici. Va place portretul?”. Zic: „Da, imi place”. „Mergem inapoi in birou!”, m-a indemnat ea.

– Vreti sa spuneti ca ne lipseste libertatea cu desavarsire?
– Tu zici asta… Dar sa stiti ca nici in perioada celorlalti comunisti, sovietici, n-am fost invitat in hol din birou ca sa mi se… arate un portret.

– Ce scrieti acum si cu ce va ocupati acolo, la Cluj?
– Am debutat in 1968. Am peste 60 de titluri de carte aparute la editurile din R. Moldova si la cele de dincolo de Prut. Din cele 60, am patru carti unice in literatura romana. Am editat o antologie cronologica a aforismului romanesc. S-au facut zeci de antologii de aforisme, romanesti si universale, dar tematice. Este prima carte de aforisme aranjate cronologic.

– Ce perioada cuprinde?
– De la Biblie incoace. Eu consider ca Biblia este tot a noastra, fiindca a tradus-o clasicul Gala Galaction. Odata ce fabulele francezului La Fontain, traduse extraordinar de Krilov, au devenit literatura rusa, si noi, prin urmare, prin analogie, putem considera Biblia drept cartea clasica a literaturii noastre. Antologia cuprinde autori de pe toate meridianele lumii, unde s-a creat aforismul romanesc: America, Anglia, Franta, Rusia, Basarabia si Bucovina de Nord.

– Unde a aparut volumul?
– La Editura „Dacia” din Cluj-Napoca, in 2005. A doua carte unica este „Cate-o poanta de caciula”, antologie de epigrama clasica, romaneasca, incepand cu Nicolaus Olahus, considerat primul epigramist roman. Antologia e unica prin compartimentul de epigrama straina, tradusa in limba romana. Este pentru prima data in literatura romana cand apare un compartiment de epigrama straina, clasica, in limba noastra. Al treilea florilegiu mi-a aparut chiar zilele acestea, in Ardeal – „Cu mata-n carte” – antologie a parodiei romanesti de la inceputuri pana azi. A patra carte, pe care o consider unica nu numai eu, dar si critica literara, este volumul meu selectiv, aparut in 2005, la Editura „Cartimpex”, Cluj-Napoca – „Pro-scris”, in care am inclus material selectat riguros din volumele mele precedente. As mai include aici si marea antologie a epigramei romanesti cu o prefata de acad. Mihai Cimpoi, aparuta la Editura „Prut International”, tot in 2005.

– Cand ati plecat la Cluj si cum va simtiti acolo?
– La Cluj am ajuns cam tarziu, in 1997. Atunci, erau deja aranjate lucrurile si in literatura, si in presa literara. Asa a inteles romanul capitalismul – de a face bisericute, cumatrii pretutindeni. Norocul meu e ca am ajuns acolo realizat: membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, membru de onoare al Uniunii Epigramistilor din Romania, cetatean de onoare al municipiului Cluj Napoca. Deci, am venit cu niste mentiuni si titluri mai numeroase decat confratii mei din localitatea clujeana.

– Ce v-a facut sa plecati incolo?
– Satira si umorul. Aici, la Chisinau, mi s-au inchis usile la editurile de stat. Exista de mai demult Editura „Cartea Moldovei”, dar nu figurez in niciun plan editorial acolo. Intrebati-va: de ce?

– De ce?
– Pentru ca am vizat regimul, de la presedinte in jos. Mi s-au inchis usile la radio si televiziune si nu numai mie, dar si sotiei mele, Zina Cenusa. Pentru ca nu aveam surse de existenta, a trebuit sa ne autoexilam.

– Acolo va simtiti cu adevarat liber?
– Sunt liber in sensul ca scriu tot ce doresc, iar neliber – pentru ca nu am intotdeauna tribuna mea. La reviste sunt gastile lor, la radio si televiziune – „vedetele” lor. Ca sa razbati la o revista literara, la o televiziune nationala, trebuie sa platesti un tribut. Nu vreau sa platesc acest tribut. Practic mai des intalniri cu cititorii. Asa imi formez cititorul si cumparatorul de carte, deoarece si in comertul cu carte este o problema sa razbati. Basarabia este patria mea, Romania – tara mea. Patria mea e acolo unde sunt inmormantati parintii mei, unde se afla fratii, surorile, rudele mele. Iar Romania – plus Basarabia si Bucovina de Nord – este tara mea. Patria mea nu are plural. ?ara are – avem, de exemplu, doua state romanesti. Patria nu are. Este numai Magurele, raionul Ungheni, R. Moldova.

– Cum vedeti de acolo, de la Cluj, realitatile de ultima ora din Chisinau?

– Evenimentele din 7 si 8 aprilie le-am vazut prin prisma televiziunii romane. Se transmiteau mereu imagini cu sediul presedintiei si cel al parlamentului in flacari. Imagini de cosmar. Si mereu se repetau. Dupa acele evenimente, am venit la Chisinau. Speriat de acele imagini, aici, ca sa vezi, am dat de un calm extraordinar. Oficial, nu se mai vorbea de acele evenimente. La Televiziunea publica n-am vazut asemenea imagini. E ca si cum nimic nu s-a intamplat.

 

– Credeti ca vom scapa vreodata de comunism?
– Nu. Nu vom scapa, pentru ca puterile mari au nevoie de o unitate de masura prin care sa-si mai mentina niste echilibre. Puterile mari sunt pentru libertatea noastra, dar sa ne „elibereze” ele, nu noi. De aceea, mereu suntem eliberati de nu stiu cine si niciodata nu suntem liberi. Libertatea cea adevarata trebuie sa ne-o obtinem noi.

– Ati indreptat vreun ghimpe satiric – fie ieri, fie azi – spre Voronin?
– Uite ca nu mi-am pus mintea cu el. N-am avut cu cine… Pe Snegur l-am vizat, pentru ca era un cineva. Guvernarile care au aparut dupa 1994, dupa ce Snegur si-a adus in parlament colegii lui prorusi – antiromani, agrarienii. De atunci, guvernarile din R. Moldova nu mai fac istorie, ci infuleca istorie. Cum sa-l vizez eu pe Voronin, daca el e cu „Capitalul” lui Marx subsuoara si cu opera lui Lenin in san?
De acestia au mai fost si nu prezinta niciun interes pentru mine. Ma indigneaza tradatorii nostri. Ma indigneaza lipsa noastra de solidaritate. De aici ne vin toate relele.

– Si cine sunt tradatorii?
– Vrei sa-mi mai fac niste dusmani?…

– V-ati intoarce cu totul la Chisinau?
– Nu schimb Europa pe o Asie kubaneza de la Prut. In profesiunea noastra scriitoriceasca nu conteaza unde te afli – conteaza ce scrii, cat suflet depui in acel scris. Un exemplu pentru noi este Paul Goma, exilat, in 1977, la Paris. Urmaresc tot ce scrie el si cred ca este mai angajat si mai informat decat multi care locuiesc la Chisinau sau la Bucuresti. Deci, pot sa traiesti la Chisinau, dar sa nu fii informat sau sa te faci ca nu esti informat, sau sa te faca sa recunosti ca nu esti informat. Si mai zic una pentru cei care imi obiecteaza ca m-am retras: nu-i adevarat. Kalasnikov a facut arma, dar la razboi nu se duce Kalasnikov, desi, pare-se, mai traieste sau traia pana nu demult. Prin urmare, eu fac arma (satirica!). S-o ia baietii care pot lupta cu ea si sa lupte.

– Si care este Kalasnikov-ul lui Efim Tarlapan?
– Sa-ti dau cateva rafale?

– Incercati.
– Stire trasnet. Am o stire trasnet, iat-o: / China vrea sa intre-n NATO. / O primim in primul val, / Daca intra prin Ural.
Mai vrei una?

– Foc!
– „Americanii pe luna”. Despre ei avea sa spuna, / Un aborigen sadea: / Stiti de ce-au ajuns pe luna? / Pentru ca-s cazuti din ea…

– Bataie lunga, cu lovituri intercontinentale… Umorul, satira – pentru persoanele vizate – sunt mai putin placute. Astfel, intr-un fel, deveniti un om incomod. Nu va deranjeaza aceasta incomoditate?
– Am mai zis undeva ca, din moment ce am realizat ca sunt inzestrat cu acest har si port aceasta cruce – de autor satiric -, eu m-am asteptat la toate „cucuiele de onoare”.

– Adica, sunteti cu tatuaje, pentru ca asa se numea cea de-a doua Dvs. carte.
– Cu vanatai, tatuaje s.a.m.d. Eu nu sunt suparat pe regim. Daca regimul e suparat pe mine, e o alta problema. Un mare presedinte al Americii – pare-se, Nixon – aduna si afisa pe peretii biroului sau toate caricaturile, tot ce-l viza in satira si umorul american.

– Ce ne lipseste mai mult noua, romanilor basarabeni?
– Ne lipsesc liderii, luptatorii adevarati. Gheorghe Gimpu, bunaoara, a avut curajul sa formeze pe timpuri un guvern basarabean proromaneasc, sa treaca Prutul si sa ceara sustinerea de la Ceausescu, iar Ceausescu, fiind roman vandut, i-a dat pe mana Moscovei, care i-a si bagat la puscarie. Ne lipsesc liderii care s-ar gandi, inainte de toate, la cei care ii aleg, la biata populatie, si s-ar sacrifica, ar lupta pana la jertfire de sine. Ne lipseste bunastarea. Cu oameni saraci, pauperizati, nu faci revolutie. In Basarabia suntem 80 la suta tarani. Zicea Blaga ca vesnicia s-a nascut la sat. S-a nascut, dar nu stiu daca mai exista vesnicia la sat. Localitatile noastre satesti s-au umplut cu baruri, cu discoteci, cu orice, dand afara chiar li cultura.

– In fostele librarii-„Luminite” s-au facut baruri.
– Da. A mai ramas sa se faca baruri si in biserici. Si daca acest regim mai dureaza, eu cred ca se ajunge si acolo. Pentru aceasta avem si preoti pregatiti.

– Bine, dar Voronin se lauda ca reconstruieste manastiri…
– O face pentru alegatori. Tot pentru alegatori am un aforism si eu: Cand biserica intra in politica, si politica intra in biserica.

– A intrat si la noi?
– Da. A intrat adanc. Biserica trebuie sa aiba Dumnezeu. Daca nu are Dumnezeu, intra in ea Voronin.

– Candva, ex-ministrul Culturii Ion Ungureanu compara Mitropolia Moldovei cu Armata a 15-a a Federatiei Ruse.
– Poate fi mai puternica si mai influenta. Aici, as puncta cu patru randuri: Rep. Moldova, precum stiti,/ Are doi mitropoliti,/ Si pe cat mai stiu si eu,/ Unul n-are Dumnezeu.

– Cand nu aveti „Kalasnikov” sau nu va vine inspiratia, ce faceti?
– Nu ma predau. Mai am inca multe rezerve de hrana spirituala…

– Va doresc sa le pastrati in continuare. La multi ani! Va multumim pentru interviu.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *