Cultură

Fanariotii care au reformat tarile romne

In perioada istoriografiei romantice de secol XIX, domnitorilor fanarioti li se pusese eticheta raului celui mai negru cunoscut de tarile romane. Blamati pentru coruptie si lacomie, ei devenisera exponentii unui balcanism de care societatea romaneasca de la acea vreme, intoarsa cu fata spre Apus, incerca sa se debaraseze. Insa cercetarile ulterioare au aratat ca stigmatizarea epocii fanariote de la un cap la altul era exagerata.

La sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul celui urmator, Imperiul Otoman risca sa piarda controlul tarilor de la nord de Dunare. Transilvania, pana atunci principat autonom sub suzeranitate turceasca, era deja pierduta in favoarea habsburgilor din 1699.

In plus, domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, s-a aliat cu rusii impotriva turcilor si, pentru prima data, in 1711, oastea rusa a trecut Nistrul. In aceste conditii, pe tron a fost impus un domnitor nepamantean care era credincios Portii. Situatia s-a repetat si in ?ara Romaneasca, in 1716, dupa ce domnul de acolo, Stefan Cantacuzino i-a tradat si el pe turci, oferindu-le austriecilor informatii despre stadiul pregatirilor de razboi ale otomanilor.

Domnitorii fanarioti erau greci de la Constantinopol, din cartierul Fanar. Numiti de sultan, ei erau considerati dregatori ai imperiului pe care Poarta ii putea schimba dintr-o tara in alta dupa bunul plac al sultanului. Tronurile de la Iasi si Bucuresti erau vandute pe sume mari de bani, la care se adaugau daruri si peschesuri catre marele vizir sau catre alti demnitari care inlesnisera targul. Domnitorul ajungea in tara plin de datorii, de multe ori animat de unicul gand al recuperarii rapide a pagubei. Isi aducea si creditorii cu el, pe care ii facea boieri aici.

Din aceste motive, epoca secolului al XVIII-lea a fost foarte hulita, insa unii istorici au aratat ca sistemul domnitorilor din Fanar era cel mai mic rau dintre cele posibile, alternativa de la acea vreme fiind transformarea tarilor in pasalacuri. Primul care a subliniat aspectele pozitive ale domniilor fanariote a fost Nicolae Iorga. Nu intamplator, el si-a intitulat volumul sapte din „Istoria romanilor”, cel dedicat fanariotilor, „Reformatorii”.

„Imaginea care s-a generalizat in multe lucrari istorice, dar mai ales in manualele de istorie, ne prezinta regimul fanariot sub cele mai sumbre culori. O analiza chiar sumara a actiunilor multora dintre domnitorii fanarioti releva intentiile lor de modernizare a societatii romanesti”, e de parere Marius Diaconescu, lector doctor la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti.

Dorinta de a invata franceza, "o epidemie"

Secolul al XVIII-lea a insemnat si o deschidere spre Occident a societatii romanesti. In mod paradoxal, iluminismul francez a patruns, la inceput, chiar pe filiera neogreaca. Situatia se explica prin faptul ca domnii fanarioti fusesera inainte mari dragomani ai Portii (dregatori ce se ocupau de relatiile diplomatice ale imperiului cu statele europene). Pentru ei, cunoasterea limbilor straine, mai ales a francezei, era obligatorie, deoarece altfel nu ar fi putut sa tina legatura cu ambasadorii marilor puteri de la Constantinopol.

Fanariotii si-au luat profesori straini pentru educatia copiilor lor, iar acest model a fost copiat imediat de boierii autohtoni care angajeaza si ei dascali si pedagogi din vestul Europei sau greci ce cunosteau cultura occidentala. In plus, in 1776, Alexandru Ipsilanti a admis oficial predarea limbii franceze in scolile grecesti din principate. „Dorinta de a invata limba franceza a devenit atat de generala si de mare in aceasta tara, incat pare a degenera intr-o epidemie”, se arata intr-o nota informativa a consulatului rus din Iasi, din anul 1806. Unii domni fanarioti erau oameni de cultura si au alcatuit biblioteci impresionante, iar boierii si negustorii instariti le-au urmat si in acest caz modelul.

Mostenirea austriaca, recuperata de Mavrocordat

Cel care a introdus cele mai multe reforme in tarile romane a fost Constantin Mavrocordat, fiul lui Nicolae Mavrocordat, domnitorul care a inaugurat regimul fanariot in ambele tari. El a domnit cu intreruperi de sase ori in ?ara Romaneasca si de patru ori in Moldova. Reformele sale vizau consolidarea puterii statului si sporirea veniturilor fiscului prin protejarea contribuabilului de abuzurile autoritatilor si ale boierilor. Multe dintre ideile innoitoare au fost preluate de la austrieci, care stapanisera Oltenia intre anii 1718 si 1739, interval in care au introdus in acea regiune o serie de schimbari.

„Dupa reintegrarea Olteniei in ?ara Romaneasca, domnitorul ?arii Romanesti se afla pus in fata a doua optiuni: fie lichida sistemul impus de austrieci in Oltenia si se anulau institutiile si reformele realizate, fie in restul tarii urma sa se schimbe formula de guvernare, dupa modelul oferit de austrieci. Constantin Mavrocordat a optat pentru integrarea mostenirii austriece in programul de guvernare. Stapanirea austriaca in Oltenia a oferit un model, un izvor de inspiratie pentru fanariotii reformatori”, arata Diaconescu.

Pe urmele habsburgilor, Mavrocordat a desfiintat unele dari si a revenit la sistemul darii unice care avea sa fie platita in patru sferturi, pe baza unei intelegeri incheiate de vistierie cu un grup de contribuabili. Se stabilea cuantumul fix al darii pe care oamenii aveau sa o plateasca si termenele precise de achitare, evitandu-se instabilitatea taxelor.

Rumania,"pacatul cel mai mare si mai greu"

Insa cea mai importanta masura a lui Mavrocordat a fost abolirea dependentei personale a taranului de boieri.
In ?ara Romaneasca, in 1746, Constantin a convocat o mare adunare a clerului si a boierilor in care rumania a fost condamnata canonic, in virtutea principiului ca nu este crestineste ca un om sa-l tina in robie pe fratele sau: „Nu au fost de niciun folos, ci si de mare paguba”, arata domnul, „acest vechiu obiceiu al rumaniei care de la mosii si stramosii nostri pana astazi au ramas asupra capului nostru, pentru ca a fi fratii nostri cei intru Hristos supt jugul robiei noastre, nu iaste alt pacat mai greu si mai mare”.

Boierii au fost nevoiti sa ii elibereze pe rumani, sfatuiti sa o faca de bunavoie, pentru folosul lor sufletesc. Pentru a da un exemplu, mitropolitul ?arii Romanesti, Neofit, i-a eliberat in 1746 pe rumanii mitropoliei. De acum incolo, taranii nu mai puteau fi vanduti odata cu satele.

In Moldova insa, rezistenta boierimii a fost mai puternica, iar Mavrocordat nu a reusit sa obtina o condamnare canonica a veciniei. Vecinii ramaneau in continuare sateni care nu aveau voie sa isi paraseasca satul si care erau obligati la o claca de 24 de zile pe an, in timp ce oamenii liberi erau obligati sa presteze numai 12 zile de claca pe an.

Domnul a abolit solidaritatea fiscala a satului, potrivit careia, daca un taran fugea din sat, darea lui trebuia sa fie suportata de ceilalti locuitori.

Primul "buletin de identitate"

Din cauza deselor stramutari si a evaziunii fiscale, era necesara o evidenta riguroasa a platitorilor de taxe. Si aici a fost imprumutat modelul austriecilor: fiecare contribuabil a primit un fel de „buletin de identitate”, un document ce atesta calitatea de contribuabil si cuprindea semnalmentele sale fizice.
A fost introdusa formula de retributie a aparatului de stat, iar dregatorii si slujbasii au inceput sa primeasca lefuri. “Li se interzicea slujbasilor sa perceapa de la tarani bani sau hrana sau orice altceva pentru sustinerea slujbei. Desigur, intre realitate si obiectivele scontate diferenta era mare, pentru ca slujbasii au ajuns sa cumuleze ambele forme de venituri”, explica Diaconescu.

Austriecii stabilisera la 24 numarul marilor boieri din Oltenia, iar cel al boiernasilor la 200. Constantin Mavrocordat a impartit si el boierimea in doua categorii si a reglementat ca nimeni din categoria inferioara sa nu mai acceada pe viitor la categoria superioara a boieriei. Marii boieri erau scutiti de dari si dupa ce ei nu mai erau in slujba, in timp ce a doua categorie era suspusa la plata birului, dar erau scutiti de unele dijme.

Suflul modernizarii a ajuns si in administratie, unde a devenit obligatorie redactarea hotararilor in dublu exemplar si inscrierea lor in condici.

"Sa nu mai scrii greceste, ci romaneste sa ne scrii"

Desi era grec, Mavrocordat a impus folosirea exclusiva a limbii romane in administratie si a interzis folosirea celei grecesti. “Cand, din obisnuinta sau din lingusire, un dregator incearca a intrebuinta limba de nastere a Domnului, acesta se supara si, dupa temperamental lui iute, il infrunta foarte aspru: “Pentru o pricina ca aceasta (a ciumei de la Galati), de ce ne scrii greceste? (…) Si de acum cand ne mai scrii, sa nu mai scrii greceste, ci romaneste sa ne scrii””, arata Nicolae Iorga in cartea sa, “Reformatorii”.

In plus, in epoca fanariota s-au tiparit foarte multe carti in limba romana. In aceasta perioada, cele doua Scoli Domnesti, infiintate dinainte la Bucuresti si Iasi, au devenit institutii de invatamant superior la care au venit sa studieze tineri din tot sud-estul european. Profesorii, in general greci, erau oameni scoliti in universitatile din Apus.

Alexandru Ipsilanti a continuat reformele si a introdus pentru prima oara o separare intre litigiile civile si comerciale si cele penale. S-au infiintat departamente diferite pentru aceste procese, iar tortura a fost suprimata. Se stabilea si salarizarea intregului corp judecatoresc.

Insa politica de schimbare a societatii a fost lipsita de continuitate. Dincolo de opozitia multor boieri in fata modernizarii, imediat dupa plecarea domnilor reformatori, inovatiile introduse de ei au fost anulate sau denaturate in folosul boierilor.

Dupa „Evenimentul Zilei”

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *