Timpul.md

Actualitate 25 Februarie 2016 | 13:00

Forțele de ordine au destructurat o grupare criminală specializată în producerea și comercializarea drogurilor

Cinci membri ai unei grupări criminale, specializată în producerea, păstrarea, transportarea şi comercializarea drogurilor pe teritoriul Republicii Moldova, au fost reţinuţi de oamenii legii.

Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale, operaţiunea de documentare şi reţinere a bănuiţilor a fost realizată de procurori, de comun cu ofiţerii Inspectoratului General al Poliţiei Cahul, de unde sînt originari şi locuiesc bănuiţii.

În cadrul percheziţiilor efectuate la domiciliile reținuților, oamenii legii au depistat şi lichidat trei laboratoare moderne de creştere a canabisului, cu sistem capilar de irigare, îngrăşăminte, sistem electronic de calcul şi repartizare a temperaturii şi umidităţii, care permitea creşterea plantelor într-un timp record.

De asemenea, au fost depistate 24 de vase de cînepă vie și 3 kg uscată, pregătită pentru realizare, seminţe, dispozitiv inhalator confecţionat artizanal, utilizat la consumul substanţelor narcotice cu urme vizibile de întrebuinţare, pastile psihotrope ș.a.

Procurorii urmează astăzi să ceară arest preventiv pentru 30 de zile pe numele celor cinci membri ai grupării. Inculpații riscă pînă la 15 ani de închisoare.

sursa: moldpres.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus