Ultima oră

Fost premier britanic: Economia mondială se îndreaptă către o nouă criză

Liderii mondiali au fost în defensivă de la prăbuşirea băncii americane Lehman Brothers în 2008 şi "au făcut din coordonarea globală o farsă", a afirmat Brown, ministrul Finanţelor timp de 10 ani şi premier în perioada 2007-2010.

Comentariile sale în New York Times au fost făcute în timp ce liderii Uniunii Europene discuta detaliile uniunii bancare, iar congresmenii americani continuă reforma destinată sectorului financiar, în încercarea de a curată sectorul bancar şi a reface încrederea în acesta.

În timpul mandatului sau de ministru al Finanţelor, Brown a promis că nu este cale de întoarcere la ciclul de creştere şi scădere economică, dar Marea Britanie a intrat în recesiune.

El a coordonat şi politică dezastruoasă de vânzare a majorităţii rezervelor de aur ale ţării, la preţuri de 256-296 dolari uncia. Între timp cotaţia aurului a urcat la 1.205 dolari uncia.

Brown a arătat că politicienii nu au reuşit să creeze reglementări bancare internaţionale şi au recurs în schimb la acţiuni unilaterale, în interes naţional.

În Statele Unite a fost adoptată o nouă lege destinată sectorului financiar, cunoscută sub numele Dodd-Frank, dar în Europa legislaţia a rămas permisivă, a notat Brown.

"Pe scurt, s-a întâmplat exact ce liderii ar fi vrut să evite, o libertate financiară la nivel mondial, permisă de acţiunile ad hoc, unilaterale. Expedientele politice, incapacitatea gândirii globale şi lipsa curajului de a urmări interesele legitime ne împing în mod inexorabil către o nouă criză", a spus fostul premier.

Brown a dat un avertisment clar şi în privinţa impactului major pe care l-ar avea o criză în China asupra economiei Asiei.

El a menţionat şi faptul că creditele totale au crescut în China de peste două ori, de la 9.000 de miliarde de dolari în 2008 la 23.000 de miliarde de dolari, iar dependenţă de finanţarea pe termen scurt de pe pieţele de capital aminteşte de situaţia anterioară prăbuşirii băncii americane Lehman Brothers.  

Sursa: money.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *