Timpul.md

Actualitate 4 August 2017 | 12:16

FOTO // O betonieră s-a răsturnat în Chișinău. Tone de ciment s-au vărsat în drum

O betonieră s-a răsturnat în mijlocul drumului. Accidentul a avut loc cu puțin timp în urmă pe o stradă din sectorul Botanica al Capitalei, iar la fața locului s-a deplasat o ambulanță și un echipaj al poliției. 

Imaginile cu autobasculantă răsturnată în mijlocul drumului, au fost surprinse de un alt șofer implicat în trafic care le-a făcut publice pe o rețea de socializare.

Potrivit martorului ocular, din cauza betonierii care a rămas blocată pe traseu, în zonă s-ar fi creat mai multe ambuteiaje.

Solicitată telefonic, Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat penru Today. MD că betoniera s-ar fi răsturnat după ce s-a ciocnit cu un automobil de model AUDI.

„Informația a parvenit la ora 11:30, este vorba despre un accident care a avut loc la intersecția străzii Calea Basarabiei cu strada Lunca Bîcului între un camion de model IVECO și un automobil de model AUDI. În urma impactului, betoniera s-a răsturnat pe traseu, iar șoferul acestuia, un tânăr de 27 de ani s-a ales cu multiple leziuni corporale și a avut nevoie de îngrijiri medicale,” a subliniat Stati.

Oamenii legii urmează să cerceteze cazul și să stabilească toate circumstanțele în care a avut loc accidentul. 



today.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus