Sport

Fundaţia Edelweiss premiază judocanii moldoveni pentru medaliile obţinute

Astfel că ieri, 2 decembrie, cei mai buni judocani ai Moldovei şi antrenorii lor au fost remuneraţi de către Fundaţia Edelweiss. Victor Scvorţov, Stanislav Cernega, Marcel Trudov, Valeriu Duminică şi Sergiu Toma, sunt doar câteva nume grele ale judo-ului moldovenesc care în vara acestui an, dar şi la mijlocul lunii trecute, au urcat Moldova pe piedestalul învingătorilor.

“Acest an a fost unul reuşit pentru Federaţia de Judo. Ştim că în august Stanislav Cernega a adus aurul acasă de la Cupa Europei la Judo la categoria 100 kg, 2 săptămâni în urmă ne-am bucurat împreună de rezultatele lui Toma Sergiu şi ale lui Victor Scvorţov, care au participat la Grand Prix-ul din Rotterdam, Olanda, și au adus acasă o medalie de bronz și o mențiune pentru locul 5”, a adăugat Lara Castraveţ, coordonator proiecte la Fundaţia Edelweiss.

La finalul ceremoniei, sportivii, împreună cu Veaceslav Manolache, preşedintele executiv al Federaţiei de Judo, au mulţumit Dlui Vlad Plahotniuc şi Fundaţiei Edelweiss pentru susţinerea Federaţiei de Judo din Moldova.

Începând din 2004, Federaţia de Judo din Moldova este susţinută de către Fondatorul Edelweiss, Vlad Plahotniuc. Cu susţinerea lui Vlad Plahotniuc, sportivii moldoveni au avut posibilitatea să participe la numeroase competiţii sportive internaţionale, să desfăşoare cantonamente de pregătire, astfel înregistrând noi succese şi afirmând potenţialul sportivilor moldoveni pe arena internaţională.

PUBLICITATE

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *