Tendințe

Gadget-urile din viaţa noastră

TELEFOANE DESCĂRCATE
Dacă telefonul dumneavoastră se descarcă prea repede când îl ţineţi în buzunar, o explicaţie ar putea fi că buzunarul dumneavoastră este prea cald.Bateriile telefoanelor mobile ţin într-adevăr mai mult dacă sunt păstrate la rece?, spune Isidor Buchanan, editor al site-ului BatteryUniversity.com. Temperatura normală a corpului omenesc, de 37 de grade Celsius, transmisă prin buzunarul telefonului din interior, este suficientă ca să accelereze procesele chimice din interiorul bateriei. Asta o face să se consume mai repede. Ca să vă menţineţi telefonul mai rece, purtaţi-l în geantă sau la curea. Aceeaşi metodă poate fi folosită ca să vă păstraţi bateria dacă aţi plecat de acasă şi nu aveţi un încărcător. Închideţi telefonul şi puneţi-l într-un frigider peste noapte, ca sa încetiniţi tendinţa naturală a bateriei de a se descarcă.

CHEIA AUTOMATĂ A MAŞINII
Să zicem că, cheia dumneavoastră automată nu are rază de acţiune îndeajuns de mare ca să vă deschidă maşina de la capătul celălalt al parcării. Puneţi partea metalica a cheii sub bărbie şi apoi apăsaţi butonul de deschidere. Trucul vă transformă capul într-o antenă, spune Tim Pozar, un inginer din Silicon Valley. De fapt vă cuplaţi cheia la cap. Cu toate fluidele care circulă prin craniul nostru, capul devine un conductor chiar decent. Nu fantastic, dar chiar funcţionează, explica Pozar. Dacă vă folosiţi capul, raza de acţiune a cheii dumneavoastră poate creşte cu câţiva metri.

CARTUŞUL GOL DE LA IMPRIMANTĂ
Dacă vi se termină cerneala din imprimantă când mai aveţi puţin şi terminaţi de listat o lucrare importantă, scoateţi cartuşul şi încălziţi-l cu foenul două-trei minute. Apoi puneţi-l la loc în imprimantă şi reluaţi listarea cât cartuşul este cald. Căldura de la foen încălzeşte cerneala uscată şi o ajută să curgă prin micile orificii din cartus, spune Alex Cox, inginer de software din Seattle. Când cartuşul e aproape gol, acele orificii sunt adesea înfundate cu cerneală uscată, aşa că dacă ajutaţi cerneala uscată să curgă, acele orificii vor elibera şi mai multă cerneală?. Trucul cu foenul vă poate scoate alte cateva pagini dintr-o imprimantă după ce v-a apărut mesajul că s-a golit cartuşul.

TELEFONUL MOBIL ÎN TOALETĂ
Se poate întâmpla oricui: v-ati scăpat telefonul în toaletă. Scoateţi imediat bateria, ca nu cumva scurtcircuitele electrice să vă prăjească conexiunile fragile din interior. Apoi ştergeţi telefonul uşurel cu un prosop şi daţi-i drumul într-un borcan cu orez nefiert. Funcţionează din acelaşi motiv pentru care obişnuiţi să ţineţi în solniţă câteva boabe de orez, ca să vă menţineţi sarea uscată. Orezul are o afinitate chimica faţă de apă – adică moleculele de orez au o atracţie aproape magnetică pentru moleculele de apă, care vor fi absorbite de orez şi nu vor ramane pe suprafaţa telefonului. E o versiune necostisitoare a pliculeţelor cu cristale absorbante aflate în cutia originală a telefonului şi care au ferit aparatul de umezeală în timpul transportului şi al depozitării.

SEMNAL WIRELESS PREA SLAB
Dacă routerul wireless pe care îl aveţi acasă nu ajunge la celălalt capăt al locuinţei, nu va grăbiţi să cumpăraţi încă un dispozitiv wireless ca să vă faceti reţeaua mai performantă. În loc de asta, construiţi un reflector pasiv de unde radio, înalt de 15 centimetri, folosindu-vă de obiectele din bucătărie, cum ar fi o bucată de folie de aluminiu. Puneţi reflectorul pe o bucată de metal curbat care reflectă undele radio la fel ca o antenă satelit – în spatele routerului wireless. Astfel veţi concentra energia routerului într-o singură direcţie – spre celălalt capăt al casei, să zicem – în loc să o lăsaţi să se răspândească în cerc. Fără cabluri, făraă baterii, făraă cunoştinţe tehnice. Şi astfel vă puteţi dubla raza de acţiune a reţelei.

DISCURI MURDARE
Vreţi să curăţaţi un DVD sau un CD murdar, dar nu aveţi niciun lichid pretenţios de curăţire? Înmuiaţi atunci o cârpă în vodcă sau în apă de gură. Alcoolul este un solvent puternic, perfect capabil să dizolve amprentele şi alte depuneri de pe suprafaţa unui disc. De asemenea, e mult mai la îndemână să vă ştergeţi DVD-ul cu alcoo decât să vă alintaţi cu un kit special Discwasher.

BLIŢ PREA PUTERNIC
Dacă bliţul de la telefonul mobil este prea puternic şi vă arde pozele, lipiţi o mică bucată de hârtie peste el. Experimentaţi cu diverse culori şi hârtie de grosimi diferite ca să obţineţi un rezultat mai bun.

HARD STRICAT
Dacă (de fapt mai corect când?) vi se va strica hardul şi nu va mai putea fi citit, nu vă grăbiţi să-l aruncaţi. Puneţi-l în frigider peste noapte. Trucul e cât se poate de real şi verificat, deşi e ultima speranţă pentru unele tipuri de probleme altfel fatale ale hardului, scrie Fred Langa, pe site-ul lui de secrete ale Windows (windowssecrets.com).
Multe cazuri când hardul nu mai funcţionează se explică prin faptul că anumite componente încălzite nu mai fac contactul corespunzător, făcând imposibilă citirea de date de pe dispozitiv. Prin coborârea temperaturii, componentele de metal şi de plastic din interior se vor contracta uşor. După ce hardul este scos din frigider şi repus la temperatura camerei, acele componente se vor dilata din nou. Acest tratament poate ajuta la refacerea contactelor, explica Langa, sau cel puţin să determine un echipament electronic să se comporte în parametrii normali îndeajuns de mult ca să puteţi recupera informaţiile esenţiale. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *