Femeia

Galina Chira: La 40 de ani, viaţa unei femei abia începe

– Stimată doamnă Galina Chira, e foarte confortabil aici, în cabinetul dumneavoastră. De fapt, ai impresia că te afli în biroul unei firme importante. V-au ajutat şi părinţii să-l amenajaţi?
– M-am pregătit pentru noul an de învăţământ fără să cer sprijin de la elevi, părinţi… M-a ajutat soţul, şi el profesor de limba engleză la „Prometeu”, şi prietenii din SUA. Nu e un cabinet în sensul obişnuit al cuvântului, e un centru de resurse pentru studierea limbii engleze în liceu. Avem o bibliotecă bogată, materiale didactice, calculator. Proiectorul pe care îl vedeţi, l-am adus din SUA. Am fost adesea invitată peste ocean să prezint R. Moldova. Şi, în cadrul unei întâlniri cu un grup de femei americane, acestea m-au întrebat cu ce ar putea să ajute RM. Le-am spus că amenajez un cabinet la liceu şi caut tehnica necesară, iar ele mi-au dăruit acest proiector…

– Şi buburuzele decorative, de pe frunzele plantelor, tot din America le-aţi adus?
– Ei, buburuzele le-am găsit în magazinele noastre de flori, să le fie copiilor mai vesel. Pentru o ambianţă plăcută nu e nevoie de lucruri scumpe. Poţi face cu puţinul pe care-l ai, cu un pic de imaginaţie şi gust.

– Cu colegii de la liceu şi câţiva profesori universitari aţi scris primele manuale de engleză, care, iată, s-au dovedit a fi rezistente în timp…
– Da, am format acea echipă cu ani în urmă, împreună cu Editura „Arc”. După care, cu ajutorul Fundaţiei Soros, am mers în Marea Britanie la cursuri de specializare pentru autori de manuale, ne-am întors şi le-am făcut. Era în 2001. De atunci, au fost aprobate de profesori, le revedem din an în an. Chiar în prezent efectuăm o revizuire mai serioasă a manualelor de clasa a X-a. Sunt şi autoare a unui Ghid curricular, am fost coautoare a primului curriculum de limba engleză în RM.

– Tot pentru a învăţa câte ceva în viaţă aţi fost şi în Statele Unite. Ce vă leagă de această ţară?
– Multe, foarte multe lucruri. Timp de zece ani am activat la Corpul Păcii, am fost manager-instructor al primelor promoţii de voluntari americani. În SUA şi-au făcut studiile şi au rămas să lucreze ambele mele fiice, Inga şi Diana. Tot în America mi-am susţinut masteratul. Aveam 47 de ani când m-am decis să aplic pentru Programul Edmund S. Muskie, despre care aş putea spune astăzi că mi-a schimbat viaţa…

– În ce sens v-a schimbat viaţa acest masterat?
– În cel mai direct. M-am aflat în statul Alabama, unul dintre cele mai sărace din Statele Unite, cu o populaţie majoritar de culoare, poate de aceea şi experienţa acumulată a fost una deosebită. Programul Edmund S. Muskie, din fericire, permite să lucrezi, aşa că am fost şi asistentă a decanului facultăţii. Pe atunci, universitatea avea o mare problemă: mulţi tineri abandonau studiile – nu făceau faţă exigenţelor universitare. La masterat tocmai studiam „Teoria alegerii” de William Glasser. Am propus să o aplicăm şi faţă de aceşti tineri, pentru a-i ajuta să-şi redobândească respectul de sine. Am fost numită coordonatoare de proiect şi… „Teoria alegerii” a dat rezultate îmbucurătoare în Alabama… De fapt, în timpul masteratului, orice teorie pe care o învăţam la psihologie o raportam imediat la viaţa mea: cine sunt eu, unde mă aflu, ce îmi doresc să devin? Graţie acestor cunoştinţe, cred că astăzi sunt mai înţelegătoare, mai răbdătoare, îmi construiesc relaţiile cu oamenii într-un fel nou… Cel mai important este că am adus aceste noţiuni şi deprinderi în şcoală, în relaţiile mele cu copiii. Şi am învăţat de la americani să zâmbesc mai des…

– După masterat, aţi fi putut merge în orice altă instituţie, dar v-aţi întors la liceu…
– Nu am avut niciun motiv să nu mă întorc la „Prometeu” – aici muncim împreună cu soţul din 1995, aici au studiat ambele noastre fiice, în fine, aici iniţiativele mele sunt apreciate. Munca de profesor presupune evoluţie intelectuală, instruire continuă, nu ai dreptul să te plafonezi. Interacţiunea de zi cu zi cu elevii îmi aduce cea mai mare satisfacţie sufletească.

– Anul trecut vi s-a acordat titlul de „Cel mai bun absolvent al Programelor SUA din R. Moldova”. Ce proiecte aţi mai implementat după revenirea din SUA?
– În cadrul unui astfel de proiect, am avut posibilitatea să invit o profesoară din Carolina de Nord, pe care o cunoscusem în timpul masteratului, pentru a le vorbi profesorilor din republică despre „Teoria alegerii”. Cred că am putea influenţa, cu ajutorul acestei teorii, climatul psihologic existent în şcolile din republică. Pe viitor, aş vrea să înfiinţăm în Moldova un institut „William Glasser”. Un alt proiect îl implementăm acum: creăm un site pentru perfecţionarea profesorilor – elaborăm materiale didactice, suplimentare la manuale. E o muncă de voluntariat şi mă bucur că avem în Moldova oameni care vor să facă voluntariat didactic.


Galina Chira (centru) împreună cu prietenii

– Ce fac fiicele dumneavoastră în America?
– Cea mai mare, Inga, a absolvit cu brio liceul în California, iar facultatea a făcut-o în Florida. Îi place să studieze – în patru ani de universitate a reuşit să facă trei facultăţi concomitent şi le-a terminat cu nota maximă – Business internaţional, Finanţe şi Marketing. Şi-a luat masteratul în economie şi acum îşi pregăteşte doctoratul în finanţe. Fiica mai mică, Diana, m-a surprins plăcut prin decizia şi ambiţia de a studia în SUA un obiect destul de complicat, chimia, reuşind să obţină performanţe în domeniul cercetărilor în cadrul universităţii. Diana predă acum într-o şcoală de elită, tot în Florida, dar pe viitor ar vrea să facă chimie inginerească, un domeniu bine cotat în SUA.

– Numiţi o cauză care provoacă cele mai multe neînţelegeri între oameni…
– Invidia. E boala moldovenilor în general, nu doar a profesorilor…

– Ce motive ar avea moldovenii să se invidieze… până la sânge?
– Ne lipseşte bunăvoinţa. Aceasta se resimte, din păcate, şi în atitudinea profesorilor faţă de elevi. La unul din seminarele republicane i-am rugat pe profesori să completeze, anonim, un chestionar, în care să recunoască de câte ori au strigat la copii sau i-au numit cu cuvinte urâte… Aproape toţi au afirmat că fac asta destul de des… Eu cred că ne lipseşte şi consilierea psihologică. Meritul psihologiei este că deschide ochii omului, spunându-i: „Nu da vina pe alţii pentru eşecurile tale, caut-o în tine. Nu încerca să-i schimbi pe alţii, singura persoană pe care o poţi schimba eşti tu”. Poate că ar fi bine ca în toate firmele, instituţiile şi organizaţiile să avem servicii psihologice…

– Principiul pedagogic preferat?
– E mai mult un principiu de viaţă, dar îl aplic şi în munca de pedagog: „Comportă-te cu oamenii aşa precum ai dori să se comporte ei cu tine”. E regula de aur în relaţiile interumane.

– V-aş întreba şi despre hobbyuri, dar nu ştiu dacă aveţi timp pentru ele…
– Oricât de ocupată aş fi, îmi place să joc tenis, să brodez, să învăţ. Recent, am început să studiez spaniola. Mai merg şi la sala de sport.

– Şi visul pe care îl ţineţi în „secret”?
– Nu e mare secret. Când am mers la masterat, mi-am zis, ca şi eroina lui Reazanov din filmul „Roman la serviciu”, că… la 40 de ani viaţa unei femei abia începe. Acum, mi-aş dori să fac un doctorat şi, de asemenea, mi-ar plăcea să lucrez într-un proiect internaţional, câte doi-trei ani în mai multe ţări. Interacţiunea culturală ne îmbogăţeşte intelectual şi uman. Cred că ar fi o experienţă nemaipomenită!

Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *