Horoscop

Horoscop 23 iunie 2016

Berbec

Te simţi ciudat într-un mediu în care, altădată, totul era armonios şi plăcut, dar azi parcă ar plană ostilităţi în aer. Nu prea ai cu cine vorbi, interlocutorii tăi sunt ori prea tăcuţi, ori prea indiferenţi la ceea ce le spui, deci nu vei primi prea multe răspunsuri la întrebările tale. Unii sunt cu mintea în altă parte, nicidecum la planurile în care ai dori să-i atragi, că atare mai bine ai evita azi să ceri ajutorul de la colegii cu care, cândva, aveai o colaborare fructuoasă. Azi nu au chef sau nu au încredere în ţine.

Taur

Deschide bine ochii ori de câte ori ţi se fac promisiuni măreţe, mai ales dacă e vorba şi de bani. Cel care se bate cu pumnul în piept că-ţi poate oferi orice cu generozitate are alte intenţii decât declara şi, într-un final, doar el e cel care ar putea avea de câştigat. Citeşte orice condiţii contractuale de două ori înainte de a bate palmă. Verifică atent cu cine ai de a face în tranzacţii sau alte înţelegeri financiare. Calculează de mai multe ori ce investeşti şi ce ai de obţinut din urmă investiţiei tale, că nu cumva celălalt să te manipuleze doar în favoarea să!

Gemeni

Banii de care dispui sau cei care urmează să apară în perioada imediat următoare te îndeamnă să visezi la bunăstare. Te poţi baza pe acele venituri, eşti sigur că vor ajunge la ţine mai devreme sau mai târziu şi faci tot felul de planuri. Deşi te-ai fript de multe ori din cauza planurilor care nu ajung la îndeplinire, acum eşti atât de sigur că acestea au sorţi de izbândă, încât nimeni nu te poate opri să visezi frumos. Probabil primeşti o garanţie extrem de convingătoare că acei bani sunt în drum spre ţine, de aceea ai curajul de a-i planifică totul deja pe căprării.

Rac

Ce şansă apare azi în calea ta! Poate fi vorba de o întâlnire care îţi poate îmbunătăţi toată ziua! Dacă porneşti cu un sentiment de oboseală şi apatie, acest om va avea pentru ţine exact cuvântul potrivit sau glumă adecvată pentru a-ţi readuce zâmbetul pe buze, perfect pentru o zi de succes! Stai de vorba cu lumea, pentru că dialogul purtat pe un teren paşnic şi amuzant va avea efecte excelente asupra stării tale psihice. Dai randament mai bun dacă ai pe cineva alături cu care să discuţi şi să te sfătuieşti în permanentă, pentru că aşa nu te simţi singur, iar suportul celor care ţin la ţine contează enorm!

Leu

Planul la care munceşti de atâta vreme începe să şchiopăteze, semn că nu duce acolo unde doreai. Poate ar fi timpul să faci o schimbare de direcţie, dacă tot vezi că nimic nu se mai mişcă. A continuă în acelaşi stil nu ar însemna decât un consum inutil de energie. Conştiinţa şi experienţă îţi transmit că nu e sensul cel bun, ci ar fi cazul să schimbi macazul, dar, din comoditate, parcă nu eşti încă pregătit. Dacă nu o faci din voinţă proprie, se vor ivi atât de multe piedici, încât vei fi obligat de împrejurări să faci schimbarea, deci pune în balanţă cum e mai bine: decizi tu sau decid alţii pentru ţine?

Fecioara

Tu ai răbdare, nu ai de ce să te grăbeşti să ajungi la un anumit scop, cât timp ai o garanţie certă care te asigura că vei ajunge la ţelul cel mare. Eşti conştient că lucrurile bune sunt cele care se clădesc lent, tocmai de aceea faci paşi mici dar siguri către rezultatele scontate. Unii spun că tu încă visezi, dar nu eşti de aceeaşi părere, pentru că tu nu doar visezi, ci chiar faci ceva în acest sens. Construieşti totul cu cap, etapă cu etapă, până va fi un edificiu solid şi trainic, dar nu te lauzi încă. Aştepţi că totul să fie gata şi apoi vei arată ce ai realizat!

Balanţă

Te stresezi inutil, deşi nu ai nici un motiv să te chinuieşti atâta de unul singur. Te cramponezi de cele mai mici fleacuri care nu sunt la locul lor, în loc să le tratezi cu detaşare, ba chiar cu un dram de ironie, cât timp sunt atât de banale şi de uşor de rezolvat. Relaxează-te, vezi în aceste motive de aparenţă îngrijorare motivul de a rade şi a te distra un pic, pentru că da, e o situaţie care merită tratată în glumă! Faci haz de necaz, cum s-ar spune, şi după ce stresul se va diminua, îţi vei da seama că nu a meritat să-ţi faci atâtea griji. Ce a fost mai greu, e deja de domeniul trecutului, iar ce a mai rămas e un fleac ce merită tratat că atare.

Scorpion

Azi este o zi a schimbului de sfaturi, de gesturi bune, pentru că şi tu poţi fi altora de ajutor cu ceea ce ştii, dar şi alţii pot participa cu bucurie dacă îi inviţi să ţi se alăture. Pe cine te poţi baza cel mai mult dacă nu pe cei din familie, că arare priveşte-ţi rudele, părinţii sau copiii, că pe cei mai buni prieteni la greu. Ei vor sări în ajutorul tău fără să stea pe gânduri, dar şi tu eşti capabil de şi mai mult pentru cei care îţi cer sfaturile. Relaţia părinţi copii este astăzi în prim plan, pentru că aici se petrec cele mai frumoase momente de dăruire, devotament, apropiere, sprijin. Eşti fericit că sunteţi împreună şi faceţi totul cu drag unii pentru ceilalţi!

Săgetător

Nu te juca prea mult cu resursele tale financiare, având impresia că, oricât ai cheltui, banii se vor întoarce repede înapoi. Nu e chiar aşa, iar o atitudine superficială în privinţa banilor s-ar putea solda cu dezechilibrarea bugetului propriu. Singură atitudine jucăuşă pe care ţi-o poţi permite e să cumperi… jucării! Asta da, deci mergi la cumpărături şi gândeşte-te la darurile pentru cei mici din familie. Dar şi tu te simţi încă un copil, încât nu ar fi exclus să dai o suma de bani pentru un capriciu considerat de alţii drept un gest copilăresc. Ei şi ce? vei spune, e dorinţa ta fie înseamnă să-ţi cumperi un trenuleţ sau un ursuleţ de plus, deşi tu ai trecut demult de vârstă potrivită pentru aşa ceva.

Capricorn

Azi ar trebui să te apleci cu mai multă atenţie asupra propriilor tale dorinţe şi nevoi, fără a mai stă atât de mult la cheremul altora. Da, poţi lucra în beneficiul lor, dacă asta ţi-e sarcina, dar nu uită că, în tot ce faci, contezi doar tu. Dacă ceea ce faci pentru alţii nu e şi în avantajul propriu, pentru că-ţi dedici timpul şi energia doar lor, ar fi bine să te opreşti măcar pentru o zi şi să te gândeşti înainte de orice doar la ţine. Nu e egoism acesta, ci e doar grijă pentru propria ta persoană, care are şi ea nevoile sale! Ocupă-te prioritar de dorinţele tale cele mai aprinse care pot fi îndeplinite acum!

Vărsător

Nu te lua după părerile nedrepte emise de unii la adresa ta pentru că te pot influenţă negativ fără rost. Ai încredere în valoarea ta, în imaginea ta, în ceea ce reprezinţi şi simte-te bine în pielea ta, fără a ţine cont de comentariile critice venite de la cei care nu te au la suflet. Tot ce auzi azi în jurul tău sunt răutăţi, că semn al invidiei unora, dar nu uită: când eşti bârfit şi ai inamici, e semn că eşti un om de valoare şi asta ar trebuie să te ridice şi mai sus, deasupra tuturor. Prefă-te că nu auzi ce spun ceilalţi, pentru că sunt acuze nemeritate. Fii sigur că tu eşti minunat, eşti frumos, eşti adecvat oricărei situaţii, iar ceilalţi sunt nişte răi: evita-i!

Peşti

Nu te cramponă de piedicile absolut fireşti din drumul tău către victorie, pentru că ele au rolul de a te pune la încercare, că să arăţi şi să-ţi demonstrezi ţie că meriţi şi poţi obţine ceea ce doreşti. Apucă-te serios de treaba, caută soluţii, învaţă din mers şi continuă drumul pe care l-ai început pentru că destinaţia e promiţătoare. Te îndrepţi, pas cu pas, spre prosperitate, spre roade demne de toată laudă, dar nimic nu ţi se oferă pe tavă. Eşti încă în mijlocul acestui demers de durata care cere enorm de la ţine, e un mare consumator de energie şi de resurse, dar fii sigur că ţintă finală e succesul!

Horoscop 23 iunie oferit de Acvaria.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *