Horoscop

Horoscop 27 mai 2016

Berbec

Mare grijă la tranzacţiile financiare ale acestei zile, pentru că trece un oarecare risc prin portofelul tău. Ori eşti chiar tu pe cale să închei o afacere proastă, să cumperi un obiect care, mai târziu, se va strică, ori trebuie să deturnezi o suma mai mare de bani într-o direcţie neplăcută, cum ar fi o amendă, repararea unui obiect de care ai mare nevoie şi care s-a defectat, o factură uitată. Ai fi avut nevoie de acei bani pentru cu totul alte scopuri şi când acolo trebuie să-i direcţionezi spre acest scop deloc plăcut. Surprizele de natură financiară au o tentă negativă, că atare calculează fiecare bănuţ cu prudenţă.

Taur

Fii diplomat în afaceri, în tranzacţii, în orice acţiune care ar putea implică o anumită investiţie financiară. Ai mult de câştigat de pe urmă unei atitudini pozitive, politicoase, pentru că, la urmă urmei, ai un interes de atins şi merită să-ţi pui în joc toate armele de seducţie pentru a ajunge la el. Fii amabil cu clientul care îţi cumpără marfă, fii atent cu şeful care te plăteşte, fii convingător cu cei cu care semnezi azi contracte de colaborare. Toate acestea fac parte dintr-un arsenal de cucerire a celui care deţine azi banii pe care urmează să ţi-i ofere pentru diverse servicii sau produse pe care tu le poţi face. Un zâmbet manierat şi cald vinde bine.

Gemeni

Vezi cu ochii tăi că un plan nu mai merge bine de la o vreme, dar tot tragi de el să-l mai continui. Totuşi, intuiţia îţi spune că, decât să consumi timp şi energie fără rost, mai bine ai abandona acel proiect, măcar pentru o vreme, şi să te ocupi de altceva între timp. Sunt momente când nu sunt întrunite toate condiţiile unui progres continuu şi constant, ci mai dai piept şi cu astfel de hopuri peste care nu se poate trece, acum, de aceea e bine să renunţi la ele. Le treci doar pe o linie moartă, urmând să le iei de unde au rămas altădată. Nu e un final, e doar o amânare!

Rac

Ai un presentiment din ce în ce mai puternic legat de un eveniment care ar putea avea un efect bombă asupra ta. Tocmai pentru că primeşti deja unele avertismente subtile, te poţi pregăti sufleteşte că să-i faci faţă cu brio. Nu te ia prin surprindere schimbarea care se apropie – chiar dacă te poate duce într-o cu totul altă direcţie decât ai sperat – dacă încerci să fii flexibil şi curgător că apă astfel încât să te adaptezi imediat pe noul făgaş. Dacă te fixezi pe un unic sens şi acesta nu e momentan accesibil, baţi pasul pe loc şi suferi inutil. Lasă-te purtat într-acolo unde curentul te duce în mod firesc.

Leu

Visezi la o poveste de dragoste că-n filme şi, cu puţină imaginaţie, o poţi avea, deocamdată la nivel imaginar! Nu e departe momentul când ceea ce deocamdată creezi în mintea ta va deveni realitate, deci primul pas spre o iubire frumoasă e să ai curajul să o chemi cu gândul în viaţă ta. Nu te opreşte nimeni să visezi la Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene, la iubiri cu final fericit, deci ai curajul să visezi! Visul va fi transmis spre Univers iar el va avea grijă să-ţi trimită înapoi, cât de curând, ceea ce are nevoie sufletul tău pentru a fi fericit. Atrage iubirea!

Fecioara

Ceea ce te preocupă acum cel mai mult e sănătatea ta fizică. E momentul să iei decizii care sună înălţător şi care te entuziasmează la maximum, şi îţi iei angajamentul să te apuci de un sport, să-ţi iei abonament la sala, să te ţii de un regim care ar face bine organismului tău. Nu numai că faci promisiuni măreţe, dar te şi înarmezi cu o imensă voinţă. Spune-ţi cu fermitate pot şi ai să vezi că promisiunea făcută acum are toate şansele să dea roade! Ţine-te de decizia pe care o iei astăzi, stabileşte-ţi un program foarte strict prin care să ajungi acolo unde visezi şi nu te abate! Chiar poţi!

Balanţă

Ieşi din mediile în care planează ostilitatea, agresivitatea de orice natură sau un spirit de competiţie folosit greşit, pentru că nu prea îi vei face faţă! Fii cu mare băgare de seama în discuţiile aprinse pe care le porţi azi cu un adversar, pentru că lucrurile ar putea ajunge într-un punct critic, din care nu va ieşi nimic bun. Ori scandalul ajunge la cote alarmante, ori descoperi, cu această ocazie, câtă invidie sau răutate este în celălalt, dar fă tot posibilul să nu pici în capcană energiilor negative declanşate de rivalul tău, pentru că nervii nu vor scoate din ţine ce ai mai bun, ci îi vei da apă la moară acestuia.

Scorpion

Ai mare grijă la deciziile categorice pe care eşti gata să le iei. S-ar putea să fie nişte alegeri făcute în pripă care, mai devreme sau mai târziu, te vor pune într-o situaţie dificilă. Dacă pe ţine te scoate dintr-un impas, nu la fel se poate spune despre cei din jur, care vor primi decizia ta că pe o veste bombă. Fii deci prudent când spui azi un da sau un nu, pentru că s-ar putea să sune a verdict pentru altcineva care chiar are nevoie de răspunsul tău. Dacă e un refuz, fă-l să nu sune că o uşa trântită în nas, că să nu strici de tot planurile unui coleg care avea nevoie de acest răspuns de la ţine.

Săgetător

Dacă vrei să ai o zi productivă, fă echipa cu o persoană de sex opus dintr-o zodie activă, că şi ţine, care să-ţi dea şi mai mult chef de muncă. Tu poate eşti strategul, cel care oferă soluţii practice sau care contribuie perfect cu mâna de lucru, dar totuşi ai nevoie de cineva alături care să-ţi insufle energia şi motivaţia care, momentan, sunt cam scăzute, dacă găseşti partenerul potrivit care să compenseze ceea ce-ţi lipseşte ţie, va fi o zi excelenţă, în care veţi ajunge, împreună, la rezultate care să va mulţumească pe deplin şi pe unul şi pe altul.

Capricorn

Cineva îţi descrie viitorul unui proiect în lumini foarte optimiste, dar cum tu eşti o fire realistă, parcă nu te laşi păcălit atât de uşor de scenariile sale prea frumoase că să fie adevărate. Tu nu ai nevoie doar de vorbe mari, ci de fapte, că atare vei începe să crezi că promisiunile sale sunt posibile în clipă când va veni şi cu dovezi palpabile. Eşti destul de reticent şi aproape că refuzi ceea ce îţi propune celălalt cu mult entuziasm, pentru că, momentan, ţi se par simple iluzii.

Vărsător

Competiţia nu trebuie să te sperie, nici conflictul, nici confruntarea directă, pentru că acesta e drumul care duce spre succes. Ştii bine că nu poţi obţine nimic uşor, pe gratis, ci e nevoie de un efort susţinut până ajungi acolo unde visezi. Important e să priveşti piedicile de pe parcurs că pe nişte provocări demne de lăudat pentru că doar aşa descoperi cât de capabil eşti şi cât de bine faci faţă tensiunilor. Dacă totul ar veni mult prea simplu, că pe tavă, nu ai aprecia succesul, ci l-ai trata că pe ceva ce se obţine rapid, deci poate fi şi abandonat la fel de repede. Cu cât e mai mare provocarea, cu atât mai demn de laudă e succesul, deci hai, spune da aventurii!

Peşti

Amintirile te ţin captiv într-o zona din trecut care nu mai are nimic de oferit. Devii nostalgic şi un pic romantic, dar întoarcerea cu gândul la vremuri de odinioară nu este neapărat benefică, mai ales dacă scoţi de la naftalină evenimente triste sau eşecuri de atunci. Rupe-o cu trecutul odată pentru totdeauna, pentru că azi ai ocazia să închizi definitiv un capitol care nu mai are nici un rol în viaţă ta de acum înainte. Fă un efort să nu te mai întorci iar şi iar în acelaşi loc, iartă şi uită, şterge cu buretele ce a fost că să poţi trece la etapele următoare.

Horoscop 27 mai 2016 oferit de Acvaria. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *