Timpul.md

Opinii & Editoriale 26 Noiembrie 2021 | 06:16

Iisus pur și simplu

Editura „Deisis”, prin teologul Ioan Ică jr., a avut de-a lungul celor două decenii de activitate (multe înainte îi dorim) puterea și răbdarea de a descoperi cei mai atipici, dar importanți părinți (să ne amintim de Sfântul Siluan Athonitul sau de Sfântul Ioan de Kronstadt) și de a traduce cărți esențiale, din secolele trecute sau din cel de acum, pentru a ne ajuta să rămânem ancorați în singura realitate: Împărăția lui Dumnezeu.

Nu cred în coincidențe, deci consider că nu întâmplător mi-a căzut în mâini, tocmai în zilele acestea tensionate, cartea publicată la Deisis, în traducerea părintelui profesor Ioan Ică jr., Iisus pur și simplu, semnată de episcopul anglican Nicholas Thomas Wright, care vorbește despre vântul rece al scepticismului la întâlnirea cu cel fierbinte al conservatorilor, peste care vine ciclonul Împăratului Iisus și creează furtuna perfectă.
O carte venită ca un balsam, dar și ca o alarmă, pe care nu voi reuși să o rezum fiind ea însăși e un rezumat al Evangheliilor, astfel încât o voi semnala astăzi, dar voi reveni la ea în săptămânile următoare. Am avut o bucurie a lecturii fiindcă mi-a împrospătat în minte (și în suflet) credința în Iisus cel evanghelic, mi-a reamintit aspecte uitate, mi-a dezvăluit aspecte neînțelese până acum.

Pe de altă parte, și poate cel mai important, m-a dojenit amintindu-mi că împărăția lui Dumnezeu e deja prezentă, că Iisus e deja la cârma lumii, fapt pe care îl uităm deseori sau îl păstrăm în minte ca pe o formulă, încercăm să facem binele poruncit nouă ca pe o obligație, dar (grav) nu înțelegem că facem deja parte din împărăția instaurată de Iisus Hristos.

Teologul amendează atât scepticismul, cât și aroganța conservatorilor pentru care Iisus e undeva într-un cer în care vom ajunge și noi, transformând astfel credința și biserica în ceva privat. În concepția lui, greșeala e mare și de o parte, și de cealaltă, iar confruntarea dintre acestea două o compară cu ciocnirea dintre tradiția iudaică, cu așteptarea fierbinte, și Imperiul Roman în momentul întrupării lui Iisus Hristos. Comparație exactă care ne atrage atenția asupra următoarelor două aspecte (în primul rând): ambele tabere ajung să îl răstignească pe Hristos neînțelegându-i mesajul; Hristos nu luptă cu ele când vine pe pământ, ci cu răul (care nu e atributul definitiv al vreunei tabere).

În această linie ni se explică limpede cum e astăzi Iisus prezent și ce anume duce la această ruptură între fundamentaliștii creștini și societatea secularizată, dar și de ce biserica e prinsă la mijloc de această ciocnire (sau mai bine spus vine ca al treilea factor peste).

O carte extraordinară cu foarte puține minusuri, care mi-a adus o mare mângâiere, o siguranță că „Tatăl până acum lucrează și Eu lucrez”, o umilință că mai am atât de multe de făcut (și început) până să fiu o fiică a Împărăției, o liniște prin conștientizarea faptului că lucrurile stau „așa” și nu „altfel”. Un balsamul sufletesc care m-a făcut să înțeleg că furtuna perfectă pornită în secolul I continuă până la Iisus-ul de mâine și că atacurile de astăzi împotriva Bisericii sunt o constantă a acestei societăți, indiferent de țară sau continent, pentru care Iisus e fie un mare gânditor, fie o divinitate dintr-un cer spiritual care a venit să ne ofere („dincolo”) viața veșnică - deci până la urmă o consecință a indiferenței sau ignoranței, ca o neînțelegere a Împărăției lui Dumnezeu, și nu un eșec al vreunei biserici locale, fie ea ortodoxă română cum ni se tot strigă.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus