Înţelegându-i perfect situaţia, inclusiv cea… geografică, nu am îndrăznit să-i refuz, explicându-i că „TIMPUL nu publică poezii”. Rugămintea cititorului nostru a coincis cu o rugăminte similară, venită din partea scriitorului Andrei Strâmbeanu. Miercuri, în cadrul „Salonului literar” de la Biblioteca „Transilvania”, unde a avut o emoţionantă întâlnire cu elevii de la Liceul „Gaudeamus”, dl Strâmbeanu a propus să inaugurăm în TIMPUL de vineri o rubrică de poezie. Şi rugămintea cititorului nostru de departe, şi cea a scriitorului Andrei Strâmbeanu m-au surprins: nu mai credeam că, în lumea asta înnebunită după bani şi măcinată de pasiuni hedoniste, a mai rămas loc şi pentru… poezie. Se zice că, atunci când bubuie tunurile, muzele tac. Ca să vezi însă… Moldova se află pe baricade – de două decenii şi ceva se află pe baricade! -, tunurile bubuie, iar muzele nu tac, setea de poezie nu s-a stins de tot. Pe un pământ ars şi pârjolit de politică, mai există mici insuliţe de… poezie. Am spus-o şi o mai spun o dată: cinste şi laudă profesorilor de română din toate şcolile şi liceele R. Moldova, care, reuşind să rămână profesori şi dascăli, aprind făcliile poeziei în sufletele unor copii pândiţi, la toate colţurile, de cele mai urâte vicii şi periculoase pasiuni. Ei, aceşti copii, viitorul zilei de mâine al acestei ţări, sunt mieii de jertfă aduşi pe altarul intereselor ei meschine de către o elită politică, elită care e mută şi surdă la sonoritatea rimelor, ci extrem de sensibilă la cea a arginţilor. Unora le poate părea cam patetic tonul, dar rămâne în picioare adevărul că frumosul va salva lumea, iar poezia înseamnă frumos. Şi nerenunţări la vis. Cineva spunea cândva că Moldova nu are nevoie de poeţi, ci de economişti. Eu zic altfel: Moldova nu are nevoie de hoţi, demagogi, cozi de topor ş.a.m.d. Dacă nu vor fi aceştia, rămâne suficient loc şi pentru poeţi, şi pentru economişti.

Voi scoate la „referendum” în redacţie chestiunea deschiderii unei rubrici de poezie. Până atunci însă, satisfacem rugămintea cititorului nostru fidel – departe de Chişinău, de internet şi de biblioteci – şi publicăm dureros de frumoasa poezie a lui Radu Gyr.

Îndemn la luptă

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunţările la vis.