În pragul postului

Pentru cei care țin calendarul pe stil vechi mai sunt două săptămâni.

Postul trebuie să îl primim cu bucurie, nu să ne gândim cu groază la el. Fiindcă postul este un prilej de bucurie. Cei care postesc ştiu deja acest lucru, fiindcă îl simt. Dacă postul ar fi greu şi ne-ar aduce întristare, cine ar mai posti? Omul e trup şi suflet, iar creştinismul este singura religie din lume care vorbeşte şi de mântuirea trupului, nu doar de cea a sufletului. Aşa că se cuvine să avem grijă şi de trupurile noastre, care aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, sunt temple ale Duhului Sfânt („Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” – I Corinteni 6; 19).

Am mai vorbit de rolul terapeutic al postului, despre cât de sănătos e postul, dar nu vreau să o mai fac. Fiindcă nu mi se pare corect să postim doar fiindcă ne temem de boli. Dacă ţinem postul gândindu-ne doar la sănătatea trupească, nici nu mai are sens să îl numim post, ci putem să îi spunem regim alimentar.

Scriu acest articol pentru cei care nu ţin posturile. Pentru cei care cred în Dumnezeu, dar din slăbiciunea poftei îşi găsesc scuze ca să nu postească. Scuzele acestea nu au niciun rost. Trebuie să încercăm să postim. Nu prima şi ultima săptămână, ci întregul post. Singuri veţi vedea rolul lui, singuri veţi înţelege bucuria din ajunul Crăciunului. Când veţi ajunge la capătul acestui post, cuvintele mele vor fi degeaba. Fiindcă acolo vă veţi bucura şi veţi înţelege şi singuri că postul nu e nici greu, nici nesănătos. Ci este o călătorie. Spre un loc al bucuriei. Spre bucuria naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. O călătorie presărată cu colinde, cu gânduri bune.

Fără post, toată masa îmbelşugată pe care o pregătim de Crăciun – nu are niciun sens. E o masă obişnuită şi încărcată. Atât. Ce anume ne face părtaşi la acea masă? E vreo diferenţă între necredincios şi creştinul care nu posteşte, când ei se aşază la masă în ziua de Crăciun? Niciuna.
Posturile au fost rânduite în biserica noastră încă de la început. Nu putem să ne considerăm membri ai bisericii, dacă nesocotim rânduielile ei. Tot aşa cum un om care nu face exerciţii fizice, nu îşi poate spune sportiv.

Nu încerc să spun – Doamne fereşte – că cei care nu postesc, fac păcate mari sau vor fi judecaţi sau alte lucruri de felul ăsta. Cum am mai spus şi cu alte ocazii: e foarte bine să ţinem postul, asta nu înseamnă că e foarte rău să nu îl ţinem. Aşa că vă încurajez din inimă să încercaţi să postiţi, ca bucuria voastră să fie deplină când vom sărbători Naşterea Domnului.

Celor care postesc le doresc un post cu bucurii, să nu uite de rugăciune şi milostenie, iar celor care se hotărăsc pentru prima dată să ţină postul – Dumnezeu să le dea putere şi să le socotească efortul. Să ne bucurăm cum se cuvine de marea sărbătoare care se apropie.