Timpul.md

Cultură 22 Iunie 2021 | 09:08

Începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

 

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este cunoscut în popor sub denumirea de Postul Sâmpetrului. Este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli și în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante. Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel era numit în vechime Postul Cincizecimii.

Postul Sfintilor Apostoli Petru și Pavel nu are o durată fixă, deoarece începutul lui este în funcție de data variabilă a Sfintelor Paști.

Anul acesta postul Sfinților Apostoli se ține între 22 și 28 iunie.

Biserica Ortodoxă îi cinstește în fiecare an pe Sfinții Apostoli, rânduind o perioadă specială de pregătire duhovnicească ce începe imediat după Duminica Tuturor Sfinților și se încheie în ziua praznicului.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel era numit în vechime Postul Cincizecimii, datorită darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli.

Sfântul Pavel a fost chemat la apostolat de Mântuitorul Hristos și a fost considerat de la început în rândul celor doisprezece Apostoli. Pavel, după propria mărturie, s-a ostenit în predicarea Evangheliei mai mult decât toți ceilalți Apostoli, a cutreierat Imperiul Roman și a răspândit Evanghelia în nenumărate locuri. De numele lui se leagă chemarea păgânilor la Hristos și el a fost denumit Apostolul neamurilor, adică al celor care nu erau dintre iudei.

Pe parcursul acestei perioade, credincioșii exclud din meniu produsele animaliere, dar în ziua marelui praznic există dezlegare la pește. Evident, postul nu se referă doar la mâncare, ci la toate lucrurile lumești care ne aduc plăcere, la fapte rele.

Pe întreaga durată a acestui Post, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria și petrecerile care însoțesc de regulă nunțile.

Creștinul angajat serios în viața liturgică a Bisericii va înțelege că Postul Sfinților Apostoli se încadrează în rânduiala statornicită în tradiția Bisericii Ortodoxe, însușindu-și această rânduială și în viața sa personală, în viața de familie și în ceea ce privesc relațiile cu cei din societate, angajându-se responsabil în această nevoință a ținerii postului.

Dezlegarea sau încheierea acestui post se face în chiar ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, adică în 29 iunie, prin primirea Sfintei Împărtășanii în cadrul Sfintei Liturghii din ziua praznicului, bineînțeles după ce în prealabil creștinii și-au mărturisit păcatele în Sfânta Taină a Spovedaniei, primind din partea părintelui lor duhovnic și dezlegarea pentru a se putea împărtăși cu Sfintele Taine.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus