Timpul.md

Interviu 8 Iulie 2021 | 09:12

Interviu. Victoria Grosu Vremeș, cap de listă a partidului AUR: „Dacă ar dispărea R. Moldova, stataliștii și-ar pierde afacerea”

 

- Victoria, cine credeți că a fost cel mai bun și cel mai rău politician din România și din R. Moldova în ultimii 30 de ani?

- Cu vreo câțiva ani în urmă, v-aș fi spus că cel mai bun politician din România este Băsescu, dar acum nu știu ce să zic… Însă cel mai râu a fost Iliescu. Dacă nu era el la începutul anilor ’90, ca să respingă ideea de Unire și să recunoască independența R. Moldova, situația la ora actuală ar fi fost alta. În R. Moldova, cel mai bun a fost Mircea Druc, care este nu doar unionist, dar și o persoană cultă și inteligentă. Cel mai rău a fost Petru Lucinschi - inițiatorul ideii de cultură moldovenească și părintele corupției în R. Moldova. Alături de Dumitru Diacov, el a avut grijă să promoveze minciuna sovietică, precum că moldovenii nu ar avea nimic în comun cu românii. Voronin, Filat, Sandu, Dodon, Șor, Usatîi, Plahotniuc sunt rezultatul muncii lui Lucinschi. Putin îl poate premia cu cel mai mare ordin pentru aceasta. Știu că o să-mi sară toți în cap că nu-l consider răul absolut pe Plahotniuc, dar el nu este o cauză, ci un efect scăpat de sub control.

„Profesoara de contabilitate a cerut să-i cumpărăm un fier de călcat”

- Antipatia față de Lucinschi persistă în diasporă, fiindcă marele exod al moldovenilor în Europa a început odată cu el. Totuși, în familia părinților dvs., mai întâi au plecat ei, dar era deja Voronin la putere. Ce i-a făcut să-și părăsească casa?

- Eu am crescut într-o familie modestă și creștină. Maică-mea a lucrat la grădiniță pe vremea sovieticilor, după care a rămas șomeră. Taică-meu, șofer de meserie, după căderea URSS, a căutat să-și câștige existența pe cont propriu și făcea răstigniri pe la răscruci. Pe atunci oamenii voiau să-și refacă mormintele părinților și să aducă înapoi troițele distruse de comuniști. De aceea tata a cutreierat toată Moldova, dar a făcut răstigniri și la Cernăuți, Chilia, Cetatea Albă și Reni. Până și Olguța, personajul lui Spiridon Vangheli din cartea „Copii în cătușele Siberiei”, l-a rugat pe taică-meu să-i facă o troiță în satul Sofia, raionul Drochia, și să pună la temelia crucii un pumn de pământ pe care ea l-a adus de la mormântul mamei sale din Siberia. După vreo patru ani, în care tata a fost singura noastră sursă de venit, odată cu crizele financiare, oamenii au început să-i achite, în loc de bani, grâu, grăunțe sau zahăr. Pe urmă nu aveau nici bani, nici alimente și cererea la răstigniri a scăzut și atunci tata a plecat la munci la Moscova. Iar în 2002, când eu eram studentă la Colegiul Financiar-Bancar din Chișinău, mama a plecat în Italia, unde se aflau trei dintre frații ei. Era sigură că va reveni acasă peste un an sau doi, dar uite că-s 19 ani de când ea e la Roma. Spre deosebire de mine, ea a ajuns ușor în Italia. A plătit 3000 de euro și a mers chipurile cu o delegație la un schimb de experiență. Peste un an, și-a făcut actele privind reîntregirea familiei și l-a adus aici și pe taică-meu.

- După plecarea lor, erați studentă la Chișinău și ați rămas cu două surori mai mici. Cum v-ați descurcat?

- Aveam 21 de ani la acea vreme, iar surorile mele împliniseră 18 ani și, respectiv, 10 ani. Noi toate îi purtam de grijă și unei verișoare de trei ani, fiica unui frate al mamei mele, care se afla cu soția în Italia. Eu eram în ultimul an la colegiu și, după ce am terminat studiile, am revenit în sat, la Lozova. Trăiam din banii trimiși de părinții, dar aveam un buget foarte limitat. Fiind o familie, eram conștienți că trebuie toți împreună să facem un sacrificiu, după care vom reveni la normal. Eu am încercat să învăț și la la Universitatea de Stat, la drept economic, dar acolo au continuat frustările și dezamăgirea cu care m-am ciocnit la colegiu. Pentru mine, profesorii însemnau modele, dar când unii dintre ei îți spuneau cât costă examenul, umilindu-se și dându-ți de înțeles că nici nu trebuie să înveți, se schimba brusc și scara de valori. Din zece profesori, șase cereau mită. Atunci dolarul era patru lei, iar un examen costa 50 sau 100 de dolari, în funcție de nota pe care o doreai. Aceeași schemă funcționa și la colegiu, și la universitate. După un an de facultate, am abandonat studiile...



- Ați plătit pentru vreun examen?

- Nu, eu am refuzat să plătesc. La colegiu, am scris teza la contabilitate și audit, unde aveam două profesoare și trebuia să apăr lucrarea la fiecare dintre ele. Profesoara de contabilitate a cerut să-i cumpărăm un fier de călcat. Ne-a spus și cât costă, și la care magazin se vinde. Studenții care au contribuit cu bani și-au scris numele într-o listă. Eu nu eram printre ei și profesoara nici n-a vrut să mă asculte la examen, notându-mă cu șase. Când am mers apoi la profesoara de audit, ea mi-a pus opt și s-a interesat cum am primit șase pentru o astfel de lucrare. N-am avut curajul să-i explic.

„Frontiera cu Ungaria am trecut-o pe jos, timp de cinci zile”

- Cum ați hotărât în cele din urmă să plecați în Europa?

- Nu era vorba de bani, dar nu mă regăseam în societate. Peste tot se punea preț pe aspectul economic și nu pe cultură, nu pe valorile spirituale, nu pe calitatea umană. Când le-am spus părinților că vreau să plec, ei au fost împotrivă. Dar eu, încăpățânată fiind, mă gândeam că decizia mea o va constrânge pe mama să se întoarcă mai curând. De aceea am plecat fără știrea lor și am ales Spania, unde se afla prietenul meu și unde am ajuns timp de o lună. Am avut o aventură foarte urâtă la început. Am plătit pentru viză unor escroci 1500 de euro, după care ei au dispărut. Atunci am scris plângere la poliție și, peste câteva zile, un polițist mi-a cerut să renunț la ea. Am fost nevoită să cedez, după ce el m-a avertizat că, în caz contrar, ar putea să mă închidă. Apoi am găsit alți bani și am plătit altor persoane pentru viză. Le-am dat pașaportul și ei m-au anunțat că vom pleca pe 2 august 2005. Ne-am întâlnit în acea zi într-un loc anume, unde erau mai muți oameni și un microbuz. Toți am primit pașapoartele, dar când am deschis documentul, viza lipsea. Ni s-a spus că mergem și așa, iar șoferul m-a rugat să cobor, dacă nu sunt de acord. Cu gândul la prietenul meu, mi-am zis că fie ce-o fi... Am ajuns la Arad, unde am stat vreo patru zile. Ne-au cazat într-un apartament, unde eram vreo 20 de persoane. Frontiera cu Ungaria am trecut-o ilegal, pe jos, prin câmp. Aveam un ghid, care se orienta după lună. Am stat vreo cinci zile ascunși prin tufari, în apropiere de hotar, unde veneau mașini și ne luau pe câte doi sau trei. Ne-au dus la Budapesta, unde ne-au grămădit într-un alt apartament. Nu puteam să ieșim singuri, ci numai supravegheați de o persoană, care ne ducea să ne fotografiem. Ne-au făcut cărți de identitate spaniole, cu alte nume și date personale. Apoi am mers cu vaporul pe Dunăre, până la Viena, de unde ne-am continuat drumul spre nordul Italiei, ca să ajungem în sfârșit în Spania. Eu m-am oprit într-o localitate dintre Catalonia și Valencia, unde se afla prietenul meu. Am mers la muncă într-un restaurant de pe malul Mării Mediterane. Nu știam nicio boabă în spaniolă, dar acolo mai erau două fete din R. Moldova, care-mi erau traducătoare, iar bucătăreasa m-a învățat să vorbesc limba locului timp de trei luni. Am lucrat în Spania patru ani, până în 2009, când ne-am întors acasă cu prietenul meu și ne-am căsătorit. După nuntă, am revenit în Spania, dar eu eram însărcinată și am zis să mergem la părinți. Mi s-a părut atrăgătoare ideea de a schimba un sat liniștit de pe malul mării, cu 800 de locuitori, pe o metropolă ca Roma. Ne-am mutat în aprilie 2010. Aici, la început am făcut babysitting. Am stat cu un copil de șapte luni și am legat o relație foarte bună cu părinții săi. Mă consider o norocoasă, știind că unii conaționali de-ai noștri au avut experiențe urâte cu italienii. Eu am întâlnit aici numai persoane omenoase și deschise.

„Spectacolul pe care l-a făcut Filat cu sârma de pe Prut a fost unul de prost gust”

- Cu ce vă ocupați astăzi în Italia?

- Soțul meu a lucrat și lucrează în construcții. Iar eu, până la pandemie, am avut în gestiune o pensiune din centrul Romei și mă ocupam de turiștii din toată lumea. Între timp, m-am înscris la facultate. Fac științe sociale la o universitate catolică, care oferă gratuit burse pentru extracomunitari. Până își va reveni sectorul turistic, mă dedic studiilor.



- Sunteți cetățeancă a Italiei?

- Nu, sunt cetățeancă a R. Moldova. Am refuzat mult timp să-mi redobândesc cetățenia română, pentru că nu pot să cer ceea ce-mi aparține de drept. Dar, din motive birocratice, nu puteam să fac dovadă că sunt româncă, nu eram primită la evenimentele de la Ambasada sau Consulatul României, nu puteam să-mi exercit dreptul de vot. Atunci mi-am călcat pe ambiții și mi-am făcut cetățenia. Să știți că mă deranjează mult atunci când ni se impută că noi, basarabenii, ne luăm cetățenia română doar din motive economice. Nu-mi permit să fiu pusă în aceeași oală cu cei care sunt gata să-și ia și cetățenia filipineză, dacă li s-ar da posibilitatea să circule liber. Spre deosebire de ei, eu mă identific ca româncă.

- Dacă veți deveni deputată la Chișinău, veți lăsa studiile și serviciul din Italia și veți reveni cu familia în R. Moldova?

- Studiile nu le voi abandona în niciun caz, oricum le fac de la distanță. Eu nu mi-am construit viața în baza funcției de deputat, pentru că nu mi-am propus niciodată să fiu om politic. Dar nici să renunț la mandat nu-mi propun. După atâtea sacrificii, dacă voi ajunge acolo, ar fi cea mai mare nebunie să dau mâinile în jos. Dacă va fi nevoie, ne vom întoarce în Moldova.

- Ce partid ați susținut până a adera la AUR?

- Eu am fost un alegător al PL. Niciodată n-am votat partide care nu mi-au reprezentat idealul, deși inițial luptam pentru o unitate între forțele unioniste și cele proeuropene. Dar am fost uimită când am descoperit, la întâlnirile cu prietenii, că adepții lui Filat nu-și doreau, de fapt, Unirea. Ei spuneau că șefului lor nu-i plac discuțiile despre aceasta. Atunci mi-am dat seama că tot spectacolul pe care l-a făcut Filat cu sârma de pe Prut a fost unul de prost gust, pentru naivi.

„În Moldova e mult mai greu să ajungi cu caritate”

- Alianța pentru Unirea Românilor e înregistrată la Roma ca formațiune politică distinctă sau ca filială a partidului din România? Câți membri aveți și ce activități desfășurați în Italia?

- Legislația italiană nu permite înregistrarea partidelor minoritare, așa cum în România, de exemplu, există UDMR. Aici sunt doar partide naționale, italiene. În septembrie 2020, am înregistrat filiala AUR ca asociație politică și culturală. Anterior, Platforma Unionistă Acțiunea-2012 întrunea un grup de mai multe asociații din diasporă, atât din Italia, cât și alte țări, majoritatea cărora se regăsesc acum în AUR. Noi încercăm să identificăm cât mai mulți români, care împărtășesc principiile și valorile partidului nostru. Facem și multe acte caritabile în România și în R. Moldova, cu toate că în Moldova e mult mai greu să ajungi cu caritate. Transportatorii români iau mult mai ușor donațiile gratis, pe când cei din R. Moldova le acceptă doar dacă le plătești pe kilogram, ca și cum ai transmite un pachet pentru tine personal. Ce fel de caritate facem? Avem la Torino persoane care fac schimb de locuințe. Și italienii, când se mută cu traiul, lasă în locuința veche paturi, mobilă, haine, frigidere etc. O altă persoană îngrămădește toate aceste lucruri într-un depozit și, odată pe lună, merge cu ele în țară. Avem și oameni de contact la Focșani, care preiau donațiile noastre. Cunosc și un bărbat, care din timpul lui și cu banii lui, a mers cu donații până în R. Moldova, declarându-le la vamă ca obiecte personale. Totodată, întreținem 14 copii din familii vulnerabile din Orhei cu rechizite școlare și cu prânzul zilnic. Acești bani merg la părintele Sergiu Aga și el ne trimite apoi facturile pentru tot ce a cumpărat. În prezent, avem peste 500 de membri confirmați și alte 400 de cereri de procesat. În cadrul procesării, căutăm să aflăm dacă cei care au depus cereri au fost la acel moment în deplină conștiință. Pentru că unii oameni, de exemplu, urmărindu-l pe George Simion în lupta cu tăierile de păduri, voiau să intre în partid, iar când au aflat că AUR susține și credința, au zis deja: „Nu, eu cu credința nu, pentru că aici politica nu trebuie să se implice…”.



- Nu sunteți de acord că biserica n-ar trebui să se implice în politică?

- Trebuie întotdeauna să ținem cont de faptul că biserica, ne place sau nu, face parte din societate. Politica și biserica trebuie să meargă împreună, dar să nu se contopească. Să fie separate, dar pe aceeași lungime de undă. În orice caz, biserica înseamnă cultură, moralitate și corectitudine. Biserica înseamnă identitate.

„Ceea ce se întâmplă astăzi ne amintește de ideologiile lui Marx”

- AUR se declară a fi un partid proeuropean, dar totodată sunteți foarte critici față de unele valori europene, prin care se propagă căsătoriile între persoane de același gen, schimbarea de sex, transsexualitatea…

- Astea nu sunt valori europene. Foarte multă lume încurcă Europa de astăzi cu valorile fundamentale pe care s-a construit Uniunea Europeană. Foarte mulți uită intenționat că elementul comun al tuturor statelor din comunitatea europeană este anume credința.

- Nu-i chiar așa, pentru că noi trăim deja în secolul XXI, când legiferarea acestor valori este o condiție obligatorie pentru aderarea la UE și când cei care nu se supun gândirii politice corecte sunt marginalizați.

- Să nu uităm că, în fruntea comunității europene, sunt niște oameni, care nu sunt veșnici. Iar ceea ce promovează așa-zișii progresiști de astăzi nu sunt valori europene, ci valorile unei ideologii. În Europa, nu toată lumea gândește ca ei. Există curente destul de puternice în statele europene, care nu îmbrățișează aceste idei. Și e foarte posibil ca, peste câțiva ani, să ajungă la conducere la Bruxelles oameni care să schimbe axa de valori promovate actualmente de către progresiști.

- Dar de ce globaliștii ar avea nevoie de implementarea în conștiința oamenilor a unor astfel de idei, care în esență sunt anticriste?

- Mi-e frică să folosesc asemenea termeni ca neomarxismul, însă ceea ce se întâmplă ne amintește de ideologiile lui Marx privind lipsa de clase și egalitarismul. Și noi știm foarte bine că Marx era un mare ateu, care considera religia drept unul dintre elementele ce creează conflicte într-o societate.

„Diferențele dintre femei și bărbați fac echilibrul în natură”

- Filozoful Sorin Lavric, senator AUR, consideră că politica nu e pentru femei. Cum ați ajuns dvs. în fruntea listei partidului la parlamentarele de la Chișinău?

- Eu l-am cunoscut pe dl Lavric la lansarea partidului, în ianuarie 2020. Și când am spus că pentru mine politica este un lucru foarte murdar și nu vreau să cobor în ea, el m-a încurajat să îndrăznesc să o văd și să o schimb, așa încât oamenii că nu mai simtă căderea, ci urcușul în ea. El mai zicea că politica trebuie să fie un lucru măreț pentru societate, pe care să o facă intelectualii, dar nu o chestiune mizerabilă de care oamenii decenți și onești să se țină departe. Știu că dl Lavric este foarte supărat pe ideea de egalitate de gen, care ni se impune agresiv, și presupun că e deranjat mai mult de această agresivitate. De fapt, eu cred că ceea ce ni se impune la ora actuală de către mai-marii Europei nu este egalitate de gen. Eu însumi optez pentru drepturile femeii, dar totodată recunosc că diferențele dintre femei și bărbați nu sunt un lucru negativ, ci unul pozitiv, căci ele fac echilibrul în natură. Femeia trebuie să-și mențină naturalețea de la creație, feminitatea. Nu poți să anulezi niște lucruri firești printr-o ideologie, pentru că așa își dorește cineva. Astea sunt lucruri superioare nouă, care nu se supun deciziilor umane. Egalitatea ar trebui să fie între drepturile femeilor și cele ale bărbaților, dar nu sută la sută între femeie și bărbat. Mult mai important ar fi să punem accentul pe respect și nu pe egalitate. În afară de aceasta, mesajele progresiștilor sunt contradictorii. Pe de o parte, ei vor egalitate, ca să nu mai existe agresivitate și discriminare, dar pe de altă parte, ei își promovează ideile prin ură, fiind primii care discriminează. Probabil, este mult mai ușor să conduci o lume fără identitate. În așa fel, reușești să-i faci pe toți o apă și-un pământ și să ți-i supui.

- Răsturnarea mentalităților actuale prin schimbarea conducerii UE pare a fi irealizabilă, deoarece generațiile în creștere sunt de-acum manipulate la greu de aceste concepții, care abundă în spațiul virtual și în mass-media. Cum ar putea să se schimbe din senin acest mod de gândire, în implementarea căruia se investesc sume enorme de bani?




- Schimbarea oricum se va produce. Dacă ne uităm în istorie, au mai fost ideologii nivelatoare, care au încercat să anuleze orice fel de apartenență și să ne facă pe toți egali. De exemplu, experimentul sovietic, în care toți trebuiau să fie fericiți în același moment și din aceeași cauză. Elementele astea nu au dat roadă, pentru că omul are nevoie strictă de a se identifica cu ceva. Nu e posibilă o astfel de societate, ar fi o anarhie. Situația trezește îngrijorare și pentru că, în ultima vreme, nu se mai pune atât de mult accent pe cultură și școlarizare. Aici nu mă refer doar la R. Moldova, ci la toată Europa. Când eram în Spania, mulți tineri din familiile înstărite nu mai voiau să-și continue studiile. Astfel, cei mai săraci, care doresc să studieze, nu-și permit, pentru că nu au bani, iar cei bogați nu văd rostul în a face carte. Europa se află într-o criză de lume cultă și instruită. Încetând să gândească, oamenii se lasă mult mai ușor duși de val. Schimbarea de mentalitate stă întotdeauna pe umerii intelectualilor și ai bisericii, pentru că, repet, fundamentul Europei este credința. Fără credință, crește dezbinarea între popoare și Europa nu poate să se dezvolte. Astăzi, avem curente conservatoare, care se opun progresiștilor, în Ungaria, Polonia, Italia, Spania, România. Mai devreme sau mai târziu, se va schimba puterea și la Bruxelles. Ar fi de ajuns ca instituțiile comunității europene sau cele ale statelor membre să pună accent pe cultură, să schimbe scara de valori și atunci societatea se va trezi. Oricine nu-și cunoaște trecutul este o persoană care nu știe cine e.

„Unii se cred mai unioniști decât alții, ceea ce este o absurditate”

- De ce partidele unioniste de la Chișinău nu se bucură nici de încrederea alegătorilor unioniști, mulți dintre care votează de regulă cu alți concurenți electorali? Care este cauza acestei dezbinări?

- Mulți unioniști votează cu alte partide, pentru că în societatea noastră s-a cultivat ideea votului util, dar și pentru că, odată cu venirea lui Lucinschi, ni s-a spus să facem mai întâi curățenie la noi acasă și doar apoi să vorbim despre Unire. Iar dezbinarea a venit pe fondul relațiilor personale dintre unioniști, a lipsei de încredere între ei. Probabil, unii se cred mai unioniști decât alții, ceea ce este o absurditate. De asemenea, prevalează orgoliile și chiar interesele economice. Dacă i s-ar da prioritate cauzei, atunci nu s-ar forma dezbinarea aceasta. Eu vreau să cred că, în viitorul parlament, cauza va avea prioritate pentru toți unioniștii, indiferent de partid, fiindcă există unioniști în toate partidele. De altfel, n-am fi avut în prezent 44% de susținători au Unirii.

- Există unioniști și în PSRM? Cel puțin, în 2014, Dodon a promis că deputații săi se vor dezice de cetățenia română, însă nici măcar unul nu a renunțat la pașaportul românesc.

- La socialiști e mai puțin probabil, dar nici acolo n-ar fi o surpriză. (Râde) Iar pe Dodon nu poți să-l înțelegi, pentru că tot ce declară el este momeală pentru alegătorii săi. Mie mi se reproșează că o egalez pe Maia Sandu cu Dodon. Ca să fiu înțeleasă corect, eu nu pun semnul egalității între cei doi, ci între ideile promovate de către ei. Mai bine zis, nu văd diferență între statalitatea și moldovenismul pe care le promovează Dodon și Sandu.

- De ce nu sunteți mai toleranți în raport cu PAS, pentru că în parlament, dacă veți accede, tot cu ei veți coaliza?

- Cum să fim toleranți? Cum poți să accepți când îți spune un ministru de externe de la PAS că războiul de pe Nistru a fost un război civil? Sau cum să-i susții când îți vorbesc despre societatea și cultură moldovenească? Dacă aș tăcea, m-aș simți complice la crearea acestei identități false, la născocirea unei minți criminale. Dacă intrăm în parlament, nu ne propunem să ajungem la guvernare. Vom rămâne în opoziție, dar ne vom face auziți. Iar la următoarele alegeri, vom fi mai mulți și deja vom participa la negocierile de alianțe. Atunci s-ar putea ca unioniștii să aibă majoritatea, dacă ar lăsa din orgolii și ar pune pe prim plan cauza identității naționale.

„Dacă ar dispărea R. Moldova, stataliștii și-ar pierde afacerea”

- Ce credeți că urmărește Vladimir Voronin, participând la alegeri în același bloc cu Dodon, de care și-a șters picioarele până acum?

- Nu știu. Când comuniștii se ceartă cu socialiștii, e ca și cum s-ar sfădi la ușa cortului doi... Of, nu vreau să continui, că să nu fiu acuzată de rasism. Ei astăzi se ceartă, dar mâine merg împreună la furat. Fiind două partide de stânga, scopul lor este să fie majoritari în parlament.

- Dar ce interese au politicienii, care insistă pe ideea statalității R. Moldova?

- Dincolo de interesul Rusiei pe teritoriul ăsta, sigur că există și interesul personal alor noștri. Să ai un stat al tău și să deții controlul asupra lui e ca și cum ai avea una dintre cele mai profitabile afaceri. Cum să renunți la așa business? Prin intermediul lor, vin investiții din Europa și le este foarte convenabil. Ei sponsorizează statalitatea, iar dacă ar dispărea statul, și-ar pierde afacerea. Și corupția de la noi vine pe fond de statalitate. Or, însăși ideea independenței R. Moldova este o idee coruptă. Dacă n-ar exista statul, n-ar exista nici corupția. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus