Timpul.md

Actualitate 8 Septembrie 2017 | 12:10

Întrevederea în formatul„5+2” ar putea avea loc în octombrie

Şedinţa „Reuniunii permanente în formatul „5+2” ar putea avea loc în luna octombrie, iar următoarea întâlnire – în noiembrie, susţine Reprezentantul special al Preşedinţiei în exerciţiu a Austriei în OSCE, Wolf Dietrich Heim, informează Infotag , cu referire la așa-zisul MAE din Transnistria. 

Potrivit agenţiei INFOTAG, cu referire la site-ul MAE al Transnistriei, despre aceasta el a declarat joi, la întrevederea de la Tiraspol cu ministrul de Externe al autoproclamatei RMN, Vitalii Ignatiev.

Wolf Dietrich Heim a reiterat poziţia consecventă a Preşedinţiei OSCE privind necesitatea creării din timp a condiţiilor favorabile pentru organizarea întâlnirii în formatul „5+2”.

„Am făcut progrese în plan tehnic, dar este nevoie de voință politică pentru a formaliza acordurile care pot fi realizate. Ambele părți trebuie să demonstreze mai multă flexibilitate, mai mult curaj și un angajament de a pune în practică acordurile tehnice”, a evidenţiat el.

Ignatiev i-a reproşat diplomatului că în cele nouă luni de activitate a Președinției austriece ar fi putut avea loc o serie de întâlniri la nivelul „Reuniunii permanente...”, și „unii ar putea conduce la rezultate practice concrete”.

Potrivit lui, „în multe domenii de interacțiune între experții de profil există variante tehnice bine dezvoltate de soluții la probleme, dar persistă un şir de contradicții care necesită un impuls politic concret din partea Moldovei, care continuă să dea dovadă de lipsă de concentrare asupra discuțiilor regulate, compromise și productive"”

„Atmosfera dialogului dintre Transnistria și Moldova se agravează critic din cauza acțiunilor restrictive unilaterale ale părții moldovenești”, a spus el.

Sursa: Infotag

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus