Timpul.md

Comentariu 1 Mai 2021 | 06:02

Învierea Domnului

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinismului. Prin Răstignire şi Înviere omul devine nu doar ceea ce era Adam înainte de cădere, ci devine fiu al lui Dumnezeu după har. 

Şi este foarte important să înţelegem că nu sub forma unui decret divin - hotărâre de tipul celor judecătoreşti din lumea noastră - care nu ar schimba nimic înăuntrul nostru, ci omul este restaurat ontologic - în adâncul fiinţei sale. Firea umană după înviere nu rămâne neschimbată, primind doar iertare, ca şi cum am lua o haină curată peste trupul murdar, ci prin harul botezului, prin întreita scufundare în apă noi murim acestei lumi cu Hristos şi înviem cu Hristos. Botezul este chipul îngropării şi învierii.

După înviere, omul este nou, este recreat, refăcut. Pentru că aşa cum Iisus Hristos a fost ridicat pe cruce pentru păcatele noastre, tot aşa S-a ridicat din morţi pentru viaţa tuturor. Iisus a pătimit nu doar ca Fiu al lui Dumnezeu, ci şi ca Fiu al omului. Şi nu doar un Om a pătimit şi înviat, ci întreaga fire umană pe care Iisus Hristos şi-a asumat-o prin întruparea Sa.

Dar ca să explic tot ceea ce s-a petrecut cu firea noastră după Învierea Domnului, ar trebui să întocmesc o carte, care şi aşa nu ar putea să fie mai clară decât cele pe care le avem deja. Şi mă gândesc acum la Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin şi la cea a părintelui Dumitru Stăniloae.

Am încercat să spun câte ceva despre Învierea Domnului din punct de vedere dogmatic. Dacă vom vorbi însă de Sfintele Paşti, de sărbătorirea Învierii Domnului an de an, nu pot spune mai mult decât spun slujbele bisericii. În cântările Învierii ni se spune cum trebuie să fim: „Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem, fraţilor, şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Aş atrage atenţia aici asupra sintagmei „să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere”, să ne gândim la aceste cuvinte cu mare atenţie, să ne gândim că nu avem voie nici să urâm, nici să nu iertăm.

Cât despre post, cuminecare şi bucurie, voi reda Omilia de Paşti a Sfântului Ioan Gură de Aur care se citeşte după Slujba de Înviere şi care e neegalată prin frumuseţe şi învăţătură: „De este cineva credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos şi luminat.
De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său.

De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata.

De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă.
De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască.

De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit.
De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.

De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.

Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cel dintâi şi cel de-al doilea luaţi plata.
Bogaţii şi săracii, împreună bucuraţi-vă.

Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua.

Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi.

Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând.

Gustaţi toţi din ospăţul credinţei: împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii.

Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte.

Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit.

Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; şi a stins-o pe ea cel ce a fost ţinut de ea.
Prădat-a iadul, Cel ce s-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune fiindcă a gustat din Trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o, Isaia a strigat:

„Iadul s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat.
S-a amărât că a fost batjocorit, s-a amărât că a fost omorât, s-a amărât că s-a surpat, s-a amărât că a fost legat.
A prins un trup şi de Dumnezeu a fost lovit.
A prins pământ şi s-a întâlnit cu cerul.
A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ţi este, moarte, boldul?
Unde-ţi este, iadule, biruinţa?
Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit.
Sculatu-s-a Hristos şi au căzut diavolii.
Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii.
Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte.
Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut.
Lui se cuvine slavă şi stăpânire în vecii vecilor.
Amin”.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus