Timpul.md

Actualitate 26 Mai 2021 | 16:14

Ion Tăbârță: PAS trebuie să se gândească și la restul actorilor de dreapta, care ar putea să-i asigure dreptei pro-europene majoritatea

 

Ceea ce se întâmplă pe flancul de stânga ar trebui să le dea de gândit partidelor de dreapta, în special Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), consideră comentatorul politic Ion Tăbârță. Invitat în cadrul emisiunii „Ora de vârf”, de la Radio Chișinău, el s-a referit la coalizarea socialiștilor și comuniștilor în cadrul unui bloc electoral, formarea blocului „Renato Usatîi” și la Partidul Șor, care tot se situează pe stânga, și și-a exprimat îngrijorarea că PAS s-ar putea pomeni în opoziție, după alegerile parlamentare anticipate, chiar dacă va acumula un scor bun, notează Radio Chișinău.

„Tare nu aș fi vrut să avem o situație de genul că în viitorul Parlament vom avea PAS pe primul loc, iar pe locurile 2, 3, 4 să avem reprezentanții acestor actori electorali, și anume: PSRM-PCRM, Usatîi și Șor. Și atunci, PAS se poate pomeni în opoziție.

Care va fi rostul și utilitatea pentru Republica Moldova, pentru reformarea Republicii Moldova, modernizarea ei, dacă un partid de dreapta va acumula cel mai mare scor, însă va ajunge în opoziție?

De aceea, cred că acum PAS este obligat, pe lângă scorul electoral pe care îl va acumula, și cel mai probabil va fi unul destul de bun sau foarte bun, însă PAS trebuie să se gândească și la restul actorilor de dreapta, care ar putea să-i asigure dreptei pro-europene o majoritate după alegerile parlamentare”, a declarat Ion Tăbârță.

SONDAJ INTERN. Două partide de dreapta intră în Parlament: PAS și AUR, trei de stânga: PSRM, Usatîi, ȘOR

radiochisinau.md 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus