Timpul.md

Actualitate 14 Aprilie 2017 | 14:20

Kosovo, Albania și Macedonia au sporit măsurile de securitate pentru sărbătorile pascale

Kosovo, Albania și Macedonia au sporit măsurile de securitate pentru a preveni orice eventuală acțiune teroristă, mai ales împotriva lăcașurilor de cult, cu ocazia sărbătorilor pascale, transmite vineri AFP.

La rândul lor, ambasadele SUA la Pristina, Tirana și Skopje le-au recomandat cetățenilor americani 'să dea dovadă de o mai mare prudență', avertizând că 'în regiune, teroriștii au încercat deja să comită atacuri împotriva unor ținte expuse, inclusiv biserici și alte lăcașuri de cult, centre pietonale, incinte sportive, săli de concerte sau adunări publice'.

În Kosovo, premierul Isa Mustafa a reunit Consiliul de securitate națională, care a decis întărirea supravegherii mai ales în preajma lăcașurilor de cult catolice și ortodoxe, dar și prelungirea programului de lucru al polițiștilor și întreruperea vacanțelor lor, a relatat presa locală.

Acesta a mai anunțat că a fost arestat un bărbat bănuit că pregătea un atac terorist, însă informația nu a fost confirmată din sursă oficială.

În Albania, poliția a anunțat întărirea securității 'în scopul prevenirii incidentelor infracționale, dar și a acțiunilor teroriste', comunicatul precizând că măsurile vizează în special lăcașurile de cult. A fost întărit de asemenea controlul la frontiere.

La Skopje, Ministerul de Interne a comunicat luarea 'unor măsuri' care 'țin cont de amenințările teroriste globale, având ca ținte clădiri religioase'.

Potrivit autorităților de la Pristina, Tirana și Skopje, între 5.000 și 6.000 de cetățeni ai respectivelor state au plecat în zonele de jihad în Siria și în Irak începând din 2012. Cei reveniți au fost plasați sub strictă supraveghere.

În noiembrie 2016, un atentat a fost dejucat la stadionul din orașul Șkodra, în nordul Albaniei, unde urma să se desfășoare un meci între echipa gazdă și cea a Israelului. Membrii celulei prezumtive au fost arestați în Albania, Kosovo și Macedonia.

În Macedonia, două treimi din locuitori sunt creștini, în mare majoritate de confesiune ortodoxă, iar o treime musulmani. În Kosovo, populația este majoritar de etnie albaneză și religie musulmană. Mai mult de jumătate din locuitorii Albaniei sunt musulmani, creștinii — catolici și ortodocși — reprezentând ceva mai puțin de 20%.

AGERPRES

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus