Timpul.md

Actualitate 12 Iunie 2021 | 14:11

La Mahala (Cernauti) a fost dezvelit Monumentul "Oda libertatii", dedicat 80 de ani de la prima mare deportare de către bolșevici a românilor din Basarabia

 Monumentul "Oda libertatii" a fost dezvelit astazi, in localitatea Mahala din Cernauti, la implinirea a 80 de ani de la odioasa deportare a romanilor din Basarabia, executata de bolsevici. Deasupra monumentului sta, astazi, falnic, un vultur-simbol al libertatii si sacrificiului, donat de SMV Ploiesti.

 "Azi, la Mahala-Cernauti.Monumentul comemorativ ridicat dupa 80 de ani de la deportarea celor peste 3000 de romani in Siberia din aceasta localitate. Era 12 iunie 1941.Vina lor: sunt romani. Drama siberiana in "jurnalul Anitei Nandris" a facut ocolul lumii. SMV Ploiesti a donat vulturul cruciat care impodobeste monumentul "Oda libertatii". Este un semn al respectului pentru neamul romanesc atat de incercat in ultimele 2 milenii!", scrie Mircea Cosma, presedintele SMV Ploiesti.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) a început operațiunea de deportare care a cuprins teritoriile anexate savamolnic de URSS de la România în iunie 1940. Există diverse aprecieri cu privire la numărul de victime ale deportărilor operate de ocupanții sovietici în iunie 1941 în teritoriile furate de la români, ca de exemplu 24.360 deportați, 26.173 deportați sau chiar de aproape 30.000 de deportați, însă în orice caz, numărul celor deportați se depășește 22.000 de persoane, dacă ținem cont de evidențele din toamna acelui an – care au putut fi găsite până acum – cu privire doar la numărul celor care au ajuns în lagărele de muncă forțată din Rusia Orientală și Kazahstan.

Unele surse, invocând datele de arhivă culese și centralizate până în 2011, indică faptul că în noaptea de 12-13 iunie 1941, din Basarabia şi din nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate şi 24.360 au fost deportate.

Alte surse, invocând scriptele sovietice cercetate arată că în noaptea respectivă urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane – deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din așa numita RSS Moldovenească).

Sunt indicii că și o parte a celor care trebuiau să fie arestați au ajuns să fie deportați.

Persoanele deportate au fost transportate cu vagoanele dincolo de Urali – în Rusia Orientală şi Kazahstan – iar pentru această operaţiune pentru care au fost repartizate în Basarabia numeroase vagoane de vite: 90 vagoane au pornit din stația Taraclia, 44 vagoane – din stația Basarabeasca, 44 vagoane – din stația Căușeni, 48 vagoane – din stația Tighina, 187 vagoane – din stația Chișinău, 48 vagoane – din stația Ungheni, 83 vagoane – din stația Ocnița, 133 vagoane – din stația Bălți, 73 vagoane – din stația Florești, 40 vagoane – din stația Râbnița, 38 vagoane – din stația Bolgrad, 103 vagoane – din stația Arțiz. Acestora li se adăugau 340 vagoane – din stația Cernăuți. Există și surse care susțin că, de fapt, numărul vagoanelor de marfă repartizate pentru deportații din Basarabia ajungea la 1.315, cel puțin așa ceruse NKVD al RSS Moldovenești încă de la 7 iunie – când încă se afla în curs de pregătire operațiunea respectivă pusă la cale din mai 1941.

Din cercetările efectuate până cu un deceniu în urmă rezulta că din regiunea Cernăuți (nordul Bucovinei căreia i s-au atașat o parte din vechiul județ al Hotinului și Ținutul Herței) au fost ridicate și deportate circa 13.000 de persoane. Având în vedere că nu de puține ori victimele apar în statisticile care includeau de multe ori toate deportate din vestul Ucrainei situația cu privire la regiunea Cernăuți era departe de a fi elucidată.

Așa cum nici în cazul restului Basarabiei nu a fost pe deplin clarificat numărul deportaților, nici din regiunea Cernăuți nu fusese cunoscut pe deplin cu 10-15 ani în urmă.

Insuficientele documente puse la dispoziție sau cercetate până atunci și informațiile ca atare din respectivele documente nu au elucidat aspectele ce țin de amploarea primului val de deportări din regiunea Cernăuți. Ca de exemplu, un raport din data de 18 iunie 1941 al lui Gruşeţki, primul secretar al comitetului regional al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei către Nikita Hruşciov, la acea vreme prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei – citat de Petru GRIOR, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale (Cernăuţi) – relata despre „efectuarea cu succes a deportării din regiunea Cernăuţi a elementelor contrarevoluţionare". În informaţia adresată Kievului se menţiona că la operaţiunea de deportare, împreună cu reprezentanţii Direcţiei regionale a Comisariatului Poporului pentru Securitatea Statului, au participat 3.000 de comunişti şi comsomolişti. Pentru transportarea celor 2279 de familii ridicate în noaptea infernală, au fost mobilizate 269 de camioane şi 2803 căruţe. Raportorul sublinia faptul că din regiune, în „zilele de 14-15 iunie au pornit eşaloanele cu 7720 de deportaţi". În cifra indicată a intrat şi numărul persoanelor deportate din localităţile Ţinutului Herţa.



Pe de altă parte, cercetări probabil mai recente și mai aprofundate ale cărora concluzii au fost date publicității de către Petru GRIOR, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale (Cernăuţi) arată un tablou mai sumbru al deportărilor din regiunea Cernăuți: „În acea noapte infernală, din ţinutul nostru au fost deportaţi 22.147 de oameni de diferite naţionalităţi, vârste şi profesii. În numărul lor au intrat 6.532 de femei şi 5.240 de copii, scoşi cu forţa din casele lor, încărcaţi şi zăvorâţi în vagoane pentru vite, duşi în taigalele siberiene şi stepele pustii ale Kazahstanului. Conform datelor intrate în posesia Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, în primul an de stăpânire bolşevică, din raionul Vijniţa au fost deportate 2.999 de persoane, din raionul Herţa – 1.373 de osândiţi. Din localităţile raionului Hliboca (aceasta este denumirea ucrainizată a vechii denumiri românești Adâncata) au pornit spre neagra străinătate 2.290 de oameni. Din raionul Zastavna au apucat drumul calvarului 1.885 de bucovineni. 740 de oameni vor fi deportaţi din raionul Kelmenţi, 2.162 – din raionul Chiţmani (în unele surse este întâlnită denumirea Cozmeni – n.r.). Dintre cele 1.961 de persoane ale raionului Noua Suliţă, scoase în noaptea de groază şi durere, peste 700 vor fi din localitatea Mahala. 1.921 de oameni au fost duşi în Siberia din raionul Putila, 331 – din raionul Secureni. Din raionul Storojineţ vor fi deportate 2.270 de persoane, din raionul Hotin – 1.412. În fosta capitală a Bucovinei, oraşul lui Alexandru cel Bun, vor fi treziţi în „zori cu rouă" 2.803 de vinovaţi fără vină. În numărul total al deportaţilor din regiunea Cernăuţi, în anul 1941, românii au constituit 6.036 de persecutaţi."

Pentru o imagine mai clară a pagubelor produse de ocupanții sovietici prin această operațiune de deportare dăm ca exemplu tot date din Ținutul Herța. Astfel, cele 458 de familii din Ţinutul Herţa, deportate în lunile mai-iunie 1941 (1.373 de oameni, dintre care 1.090 de români, 125 de evrei, 31 de ucraineni, 4 ruşi, 2 nemţi, un polonez şi 120 de persoane, a căror naţionalitate nu este indicată în documentele de arhivă), au lăsat 1308 hectare de pământ arabil, 299 case de locuit, 157 de grajduri, 44 de cai, 254 de vite cornute mari, 93 de oi, 28 porcine, 34 de căruţe, numeros inventar agricol. Averea evreilor din oraşul Herţa (o farmacie, două frizerii, o moară, 34 de prăvălii) a fost naţionalizată de către puterea sovietică în anul 1940.

Condițiile inumane de călătorie au împuținat numărul deportaților. Condițiile inumane de trai în GULAG, așijderea
Toate erau vagoane de marfă, teoretic încăpeau câte 70-100 persoane fiecare, dar practic se ajungea și la situații în care numărul deportaților trecea de 100. Deportaților nu le-a fost asigurată apă decât 200 grame pe zi și hrană li se dădea pește sărat, fiindu-le permis să ia la plecare câte un bagaj a câte 10 kg de persoană care de multe ori avea tot ce era considerau mai de preț sau mai util în miez de noapte când au fost ridicați.

Drumul spre punctele de destinație a durat vreo două-trei săptămâni. Condițiile erau îngrozitoare având în vedere că în plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă iar pe parcursul drumului nu le-a fost acordată nicio asistență sau consultație medicală iar asta a făcut ca în vagoanele murdare (pe care ocupanții sovietici au scris mârlănește Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori! sau Emigranți voluntari) s-au răspândit diverse boli infecțioase – lesne de înțeles în contextul neasigurării celor mai elementare condiții sanitare – iar asta a făcut ca mulți suferinzi să moară din această cauză până să ajungă la destinație. La fiecare oprire a trenului, în câmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor. La unele gări, câtorva persoane li se permitea să iasă pentru câteva minute afară, la aer curat iar cineva era trimis după apă potabilă și tentativele de evadare se pedepseau pe loc prin împușcare.

Potrivit unui raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în toamna acelui an, deportații din RSSM au fost amplasați în RSS Kazahă (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) și Krasnoiarsk (470). În Kazahstan, deportații din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) și Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersați în 41 de raioane. Desigur, nu toți dintre cei care au ajuns în acele lagăre din Orientul sovietic se vor întoarce înapoi pe meleagurile natale.

Dăm din nou ca exemplu situația dramatică din micul Ținut al Herței, așa cum este relatată de Petru Grior: din 1.373 de oameni ridicați la începutul lunii iunie 1941, conform indicaţiilor Comisariatului Poporului pentru Securitatea Statului, 432 de bărbați au fost arestaţi, despărţiţi de familii şi „internaţi în lagăre speciale ca apoi să fie condamnaţi pentru crime contrarevoluţionare", dar mulţi din ei n-au ajuns să fie judecaţi, căci deţinuţii mureau de foame, de frig, mizerie, batjocură şi torturi iar 360 de femei şi 581 de copii au apucat drumul taigalelor siberiene şi al stepelor pustii ale Kazahstanului, unde 219 vinovaţi fără vină au rămas să-şi doarmă somnul veşnic.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus